Libertatea a obținut 2 gigabyte de informații (contracte, excel-uri, tabele centralizate) din interiorul companiei slovene KRKA și mărturii de la mai mulți angajați. De peste un deceniu, corporația pharma, una dintre cele mai mari trei pe piața de medicamente generice din România, plătește doctorii, oferindu-le bani, vacanțe sau recompense ca speakeri.
KRKA a ajuns să creeze, în propriile fișiere excel, o rubrică intitulată “Perioada amortizare”, unde compania pharma înregistrează, în dreptul medicilor cu nume și prenume, în câte trimestre își scoate mita plătită acestora!
Medicii îşi primeau comisioanele prin “contracte de sponsorizare”. “Dacă îşi îndeplineau targetul, primeau aproximativ 10% din valoarea prescripţiilor”, povestește unul dintre angajații cu funcție de conducere din KRKA.
Cu ajutorul acestor “programe de loialitate”, pentru companie se întâmplau minuni: vânzările explodau și statul plătea multe milioane de euro pe an pe produse ca Bilobil, un tip de ginkgo biloba, despre a cărui decontare experţii internaţionali au avertizat ani la rândul că nu este justificată.
În schimb, pacienților li se inventau “nevoi medicale” pentru ca doctorii să poată îndeplini “targetul” fixat de companie, așa cum e numit numărul de prescripții în documentele pe care ziarul începe să le publice astăzi.
Consecința e că firma ajunge să dicteze cum tratează medicul un pacient.
Citește mai mult pe libertatea.ro
Foarte grav. De ce nu intră DNA peste firma KRKA să le mai domolească avântul?
Clasica infractiune in toata Europa. Am mers la doctor cu o raceala serioasa. A descoperit ca am nevoie de antibiotic. Mi a recomandat un antibiotic de care nu am auzit in viata mea. Scump rau. Dupa vre o cateva luni a mers si sotia mea cu o infectie la un picior. Doctorul i a recomandat acelas antibiotic. Ca nu e altu mai bun. Asta se intampla in Dublin.
Dupa cativa ani am citit in ziar ca e o investigatie majora pentru a sparge un cartell care recomanda antibiotice de 5 ori mai scumpe. Ghici ce doctor era pe lista?