Termenul de judecata din data de 2 martie s-a solutionat cu inca o amanare. De aceasta data, Daniel Mora si Podea Otniel au cerut un nou termen pentru ca avocatul lor are o cauza la Inalta Curte de Casatie si Justitie, aducand in acest sens documente doveditoare. Tot la acest termen, partile vatamate Vaida Radu si Vaida Viorica s-au constituit in parti civile.
Chiar daca nici la acest termen nu s-a reusit infaptuirea unei judecati asupra fondului cauzei, victimele si-au exprimat dorinta de a se constitui parte civila si au stabilit cuantumul despagubirilor pe care le cer. Mai precis, Vaida Radu, victima principala, a cerut 5.000 de euro drept daune materiale si 20.000 de euro daune morale, iar sotia sa, Vaida Viorica, care nu a suferit leziuni care sa necesite ingrijiri medicale, a cerut 8.000 de euro drept daune morale.
Vaida Radu si sotia sa nu au vrut sa dea nicio declaratie, mentionand doar ca-si vor exprima public punctul de vedere dupa ce procesul va inainta si se vor infaptui acte de judecata propriu-zise. Nici cei doi inculpati, Daniel Mora si Podea Otniel nu au vrut sa dea vreo declaratie.
La data de 31 martie se va judeca cererea acestora de stramutare a procesului, iar daca aceasta va fi admisa, judecata cauzei nu va mai fi de competenta Curtii de Apel Cluj, ci a unei alte instante egala in grad din tara.
Martor: “A fost lovit de cei doi, cu pumnii si picioarele, asa cum lovesti un caine, fara mila”
Cei doi agenti BCCO Cluj sunt acuzati ca ar fi batut cu bestialitate victima pentru ca au confundat-o cu un proxenet. Totul s-a intamplat pe data de 13 martie anul trecut. In planul de actiune cu nr.S/953456/ din 13.04.2010, Podea Otniel si Mora Daniel se gaseau in exercitarea atributiilor de serviciu pe raza orasului Dej, avand ca scop identificarea prostituatelor si a proxenetilor care operau in zona autogarii. In acest sens, in seara zilei de 13 aprilie 2010, cei doi au filat-o pe Jiga Raluca Ramona care se afla intr-o masina impreuna cu un barbat care ii propusese sa intretina relatii sexuale. Ofiterii BCCO au depistat-o si au condus-o la sediul politiei Dej, pentru a-i intocmi un act de constatare a infractiunii de prostitutie. Numai ca, la sectie, presupusei prostituate ii suna telefonul in mod continuu si, raspunzand la apel, Podea Otniel i-a spus interlocutorului necunoscut ca este un client si ca Jiga Raluca i-ar fi furat o suma de bani. Dandu-se drept client, ofiterul a stabilit o intalnire pe strada Bistritei, amenintandu-l pe proxenet ca va dezvalui furtul Politiei daca nu isi primeste banii inapoi.
Din acest moment incepe ghinionul pentru Vaida Radu, partea vatamata, alaturi de sotia sa, Vaida Viorica. Domiciliat pe str. Bistritei nr. 11, Vaida Radu a iesit din bloc pentru a cauta un motan. Acesta sustine ca s-a indepartat maxim 25 de metri de trotuar. La un moment dat, langa el a oprit o duba fara vreun insemn distinctiv. Conform spuselor acestuia, de langa sofer a coborat atunci un tanar blond, imbracat in civil, care l-a intrebat „Ce faci, ma, aici?”
Nestiind cine este acea persoana si ce doreste, partea vatamata i-a raspuns ca “ isi cauta motanul”. Conform sustinerilor lor, invinuitii l-au observat pe Vaida Radu si au considerat ca acesta ar fi suspect “avand in vedere ora tarzie si faptul ca acel barbat nu facea nici o activitate precisa, statea pur si simplu”. Intrebat de catre “tanarul blond” de cartea de identitate, Vaida i-a raspuns ca nu are buletinul la el, putand, in schimb, sa-si cheme nevasta sa il aduca. In acel moment, Podea Otniel l-a apucat de incheietura mainii si i-a spus sa urce in masina, tragandu-l de mana pentru a-l sili. Cum Vaida nu s-a lasat tras, tanarul respectiv l-a lovit cu piciorul in fluierul piciorului. Nici soferul masinii nu a stat degeaba. Conform victimei, soferul a iesit din masina si, dupa ce l-a injurat, l-a lovit cu brutalitate in zona cefei cu pumnul. “Karatistul” a fost identificat drept Podea Otniel si “pugilistul” ca fiind Mora Daniel.
Partea vatamata arata ca a cazut in genunchi, intre cei doi, iar acestia au continuat sa-i aplice lovituri repetate cu picioarele, iar Podea Otniel l-a calcat pe ceafa. Martorul ocular Jiga Raluca Ramona confirma afirmatiile partii vatamate si declara ca Vaida Radu nu a incercat nici un moment sa fuga si nici nu a incercat vreun moment sa-i loveasca sau sa-i agreseze fizic pe politisti. Conform spuselor martorei, Vaida Radu “a fost lovit de cei doi politisti cu pumni si picioare unde nimereau, asa cum lovesti un caine, fara mila”.
Un alt martor, Buturuza Sabina, confirma spusele partii vatamate, aratand ca, desi acesta nu i-a provocat pe invinuiti, cei doi i-au aplicat numeroase lovituri”.
Cu toate loviturile repetate care i-au fost aplicate, Vaida Radu a putut sa strige dupa ajutor, fiind auzit de sotie. Femeia reclama si ea bruscari si violente, avand urme si vanatai pe maini cauzate in incercarea de a interveni. Abia dupa ce a fost dus cu duba la sediul Politiei din Dej si dupa ce a lesinat in unul dintre birouri, politistii au chemat ambulanta, care l-a gasit intr-o stare foarte grava.
Art. 296 Purtarea abuziva
(1) Intrebuintarea de expresii jignitoare fata de o persoana, de catre cel aflat in exercitarea atributiilor de serviciu, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 6 luni sau cu amenda.
(2) Amenintarea ori lovirea sau alte violente savarsite in conditiile alin.(1), se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune ale carei limite speciale se majoreaza cu o treime.
(3) Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.
Art.55 Codul Penal: Temeiurile stramutarii
(1) Inalta Curte de Casatie si Justitie stramuta judecarea unei cauze de la instanta competenta la o alta instanta egala in grad, in cazul in care impartialitatea judecatorilor ar putea fi stirbita datorita imprejurarilor cauzei, dusmaniilor locale sau calitatii partilor, cand exista pericolul de tulburare a ordinii publice ori cand una dintre parti are o ruda sau un afin pana la gradul al patrulea inclusiv printre judecatori sau procurori, asistentii judiciari sau grefierii instantei.
(2) In cursul judecatii, stramutarea poate fi ceruta de partea interesata, de procuror sau de ministrul Justitiei.
Andrei Tomos