Pe Aleea Stadionului vor fi peste 80 de food truck-uri cu rețete din toate colțurile lumii. 

Vești bune pentru gurmanzi!! Street FOOD Festival, festivalul care a bucurat în primăvară mii de clujeni, revine la Cluj cu o nouă ediție de toamnă – Street FOOD Octombrie, în perioada 10-13 Octombrie.

După cele 11 orașe în care cel mai bune preparate de street food i-au mulțumit pe gurmanzi și pofticioși, Aleea Stadionului din Cluj se va bucura de găzduirea a peste 80 de food truck-uri cu rețete din toate colțurile lumii.

Ediția aceasta de Street FOOD Octombrie, va fi una inedită, nu numai pentru numărul mare de food truck-uri și preparatele diverse, ci și pentru că acestea vor fi așezate în funcție de zonele culinare.

Astfel, clujenii vor putea face ocolul lumii și se vor putea bucura de decoruri inedite din respectivele zone. La fel ca în primăvară, vor fi de regăsit zonele: Little Asia, Cabrones, La vita e bella și American Dream, doar că de data aceasta cu activități tematice. Ce aduce în plus această ediție de Street FOOD Festival sunt alte câteva zone la care trebuie să ajungi neapărat în cele 4 zile de festival.

Zona Octombrie va fi asezonată în culorile toamnei și cu decor special. Tarabe de Toamnă este o altă zonă care merită vizitată unde vor fi prezenți producătorii locali cu produse bio, must, dar și alte bunătăți numai bune de luat acasă. ”CEVA DULCE” va fi zona de poveste, cu dulciuri și bunătăți care să-i bucure atât pe cei mari, cât și pe cei mici.

Zona „Copilării” dedicată celor mici va fi una specială la această ediție de Street FOOD Festival unde pe cei mici îi așteaptă în fiecare zi spectacole și teatru de păpuși, ateliere de muzică, dar și defilări cu păpuși uriașe, ateliere de mini-golf, ateliere de creație sau magie.

Să nu uităm și de LIVE MUSIC la Street FOOD Festival pentru că în fiecare seară pe scena Street FOOD vor urca artiști precum Vița de Vie, Luiza Zan, Feli, Otherside, Maru, Mădălina Pavăl, Jazzybit, Ana & The Changes sau Mirrar care vor încălzi atmosfera festivalului și vor performa pe o scenă nouă, cu un decor special, de toamnă.

sursă: ziuadecluj.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.