În Camera Deputaților a fost adoptat un proiect de lege care îi pedepsește cu închisoare de până la 3 ani pe cei care distribuie imagini nud fără acord.

Proiectul de lege completează art. 226 din Legea nr. 286/20019, în vederea incriminării divulgării, difuzării, prezentării sau transmiterii, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane, fără consimţământul acesteia, în condițiile în care îi poate provoca o suferinţă psihică sau o ştirbire a imaginii sale.

Proiectul a trecut de Camera Deputaților cu 177 de voturi „pentru”, 76 de voturi „împotrivă” şi o abţinere.

„Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile după informaţiile furnizate, fără consimţământul persoanei înfăţişate, de natură să provoace acesteia o suferinţă psihică sau să aducă o atingere a imaginii sale, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, prevede proiectul adoptat.

Ce prevede legea adoptată de deputați

Noua reglementare clarifică ce se poate înțelege printr-o imagine intimă. Este vorba despre orice reproducere, indiferent de suport, a imaginii unei persoane nude, care îşi expune total sau parţial organele genitale, anusul sau zona pubiană sau, în cazul femeilor, şi sânii, ori care este implicată într-un act sexual.

Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:

a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;

b) dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită de făptuitor;

c) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;

d) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate”, mai arată proiectul de lege.

Cum este justificată apariția noii legi

Noua lege a fost adoptată în Parlament la patru ani după ce a fost depusă și vine să acopere un vid legislativ din Codul penal. Aceasta în condițiile în care fenomenul a luat amploare mai ales în ultimii ani.

Au fost mai multe cazuri, în care partenerii au dat publicității, după despărțire, imagini sau filmări intime, realizate în timpul relației. De cele mai multe ori, scopul a fost răzbunarea. Efectele unui astfel de act pot fi deosebit de grave, de la afectarea reputaţiei victimei pe termen lung la pierderea locului de muncă sau chiar hărţuirea de către persoane străine.

Odată ce proiectul de lege a trecut de Camera Deputaţilor legea merge la promulgare, la președinte, după care va fi publicată în Monitorul Oficial și va intra în vigoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.