
La data de 4 februarie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de 29 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată.
Din materialul probator administrat a reieșit că, în intervalul 30 – 31 decembrie 2024, inculpatul împreună cu alți doi coinculpați (cercetați în stare de arest preventiv , măsură dispusă de instanță la data de 01.01.2025 în prezenta cauză) au deținut o cantitate de peste10 kilograme substanță cristalină 3-CMC (drog de mare risc) în scopul comercializării.
De asemenea, în ziua de 04.02.2025, în cursul percheziției efectuate în municipiul București la locuința inculpatului, au fost identificate și ridicate peste 13, 3 kilograme canabis (drog de risc) și circa 10 grame substanță cristalină 3-CMC (drog de mare risc), destinate comercializării, precum și alte mijloace de probă.
Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca, Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț.
Acțiunea a beneficiat de suportul specialiștilor Serviciului Criminalistic din DGPMB, polițiștilor Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj, jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamț.
Precizăm că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.