
O nouă mutație a coronavirusului a fost detectată de către universitatea Liège din Belgia și s-a constatat că reprezintă aproximativ 4% din infecțiile din țară în prezent. Din fericire, tulpina belgiană nu este îngrijorătoare.
Tulpina – B.1.214 sau „Spike Insertion” – a fost descoperită pentru prima dată în ianuarie anul curent, iar răspândirea acesteia este monitorizată îndeaproape de cercetătorii de la ULiège și KU Leuven, potrivit rapoartelor din Le Soir.
„Pentru moment, virusurile de la cei aproape 100 de pacienți au fost secvențiate, dar este nevoie de mult mai mult pentru a-i cunoaște efectele asupra sănătații. Putem vedea o creștere treptată a cazurilor în Belgia, în special la Bruxelles, Flemish Bratant și Hainaut ”, a declarat Vincent Bours, profesor de genetică umană și șef al laboratorului de analiză și secvențiere Sars-Cov-2 la ULiège.
El a adăugat că această variantă a atras atenția oamenilor de știință, deoarece avea o „mutație care nu a fost aproape niciodată observată înainte”. Deși mutația sa unică este de interes pentru cercetători, tulpina nu este clasificată în prezent ca o variantă de îngrijorare, deoarece este la fel de proeminentă în țară ca variantele sud-africane și braziliene.
Cu toate acestea, cercetătorii sunt „aproape siguri că nu este o tulpină belgiană” și cred că ar fi putut proveni din Africa subsahariană și ar fi putut fi adusă în țară prin călătorii, conform The Brussels Times.
Citește și: Pacienții refuză masca de oxigen în spitale după declarațiile Flaviei Groșan