O polițistă de la Secția 9 din Capitală și-a uitat miercuri arma în toaleta unei benzinării. S-a întors după câteva minute, însă aceasta dispăruse.
Polițista a mers într-o benzinărie, la toaletă. Acolo, aceasta și-a lăsat arma din dotare pe mobilierul din incinta toaletei.
”În data de 15 decembrie 2021, un agent de poliție din cadrul Secției 9 Poliție, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a intrat in toaletă unei benzinării, unde a uitat arma din dotare.
În aproximativ 14 minute s-a reîntors, dar nu a găsit armamentul.
Au fost alertați polițiștii aflați în teren și pe baza imaginilor a fost identificată o persoană, o femeie, care a intrat in același spațiu.
În urma activităților de cercetare, arma a fost recuperată, de pe un teren viran, unde a fost aruncată.
În cauză atât femeia de 20 de ani, care și-ar fi însușit armă, cât și un bărbat de 33 de ani au fost reținuți sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Față de agentul de poliție, prin structura de control intern, au fost declanșate cercetări. Agentul de poliție este încadrat în structura DGPMB din anul 2018”, transmite Poliția.
Polițista făcea parte dintr-un echipaj care patrula în zona Stadionului Național, unde aseară era meciul FCSB – Rapid București.
La un moment dat, femeia a mers la toaletă, şi-a uitat pistolul acolo şi s-a întors imediat să-l caute, însă arma dispăruse.
Poliţiştii au găsit arma aruncată pe un câmp
Apoi, şi-a sunat şefii să-i anunţe. Colegii poliţistei au venit la locul cu pricina, s-au uitat pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere şi au văzut că după polițistă a intrat în cabină o tânără însoţită de cineva.
Polițiștii l-au identificat pe șofer, l-au sunat şi l-au chemat la secţie. Acolo, bărbatul a spus că a avut arma polițistei şi că a aruncat-o pe un câmp, iar poliţiştii au găsit-o la locul indicat.
sursa: antena3.ro
Citește și: Medicii i-au extirpat unui bărbat un rinichi ce cântărea 6 kilograme