elevi la școală

400 de elevi şi profesorii unei şcoli din Iaşi spun că au fost terorizaţi, mai bine de un an şi jumătate, de directoare. Femeia de 56 ani este acuzată că îi lovea frecvent pe copii. Totul a ieşit la iveală după ce părinţii unui elev de 9 ani au depus reclamaţie la poliţie. Directoarea a renunțat la funcție, dar nu a fost sancţionat.

Ultima ieşire violentă a directoarei, contra copilului de 9 ani, a avut loc, întâmplător, chiar în faţa unor lideri de sindicat aflaţi în vizită la şcoală.

„A ieşit un copil, pe care îl am aici, şi nu exagerez, îi curgea sânge pe faţă, da, cu mama lui în spate şi care s-a uitat la mine şi adresându-mi-se a spus uitaţi, domnule inspector – nu ştia că eu sunt de la sindicat – mi-a bătut copilul acum”, spune Laviniu Lăcustă- lider USLIP, citat de digi24.ro.

A doua zi după incident, directoarea școlii a intrat în concediu medical. Motiv pentru care reprezentanții Inspectoratului Școlar susțin că nu au putut să o sancționeze.

„Dumneaei… aş putea spune că a abuzat de aceste prevederi legale și pe toată durate cercetării nu a fost, deşi a fost convocată de trei ori nu s-a prezentat la nici una dintre convocări”, afirmă Bogdan Bîrzoi, inspector adjunct în cadrul ISJ Iaşi.

Întoarsă din concediu medical, directoarea și-a dat demisia din funcția de conducere, dar a rămas în continuare profesoara de chimie a copiilor. A refuzat să stea de vorbă şi cu reporterii Digi24.

Mama copilului de clasa a treia a depus dealtfel plângere la Inspectoratul Școlar.

„Era zgâriat… trei degete cum ar veni! Prima dată am înțeles că l-a strâns de gât și după aia l-a zgâriat. Ce educaţie dă, mai ales că este director! Aşa ar trebui să facă toţi profesori”, afirmă mama baiețelului bătut.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.