O rachetă de fabricație rusească a căzut în apropierea orașului Briceni, Republica Moldova, foarte aproape de granița cu Ucraina și România.

O patrulă a poliției de frontieră a descoperit o racheta la scurt timp după ce Rusia a lansat un nou atac masiv asupra Ucrainei.

Localnicii spun că au auzit două explozii puternice, potrivit unor mesaje pe rețelele de socializare.

„În urmă cu puțin timp, în apropierea orașului Briceni, într-o livadă, a fost descoperită o rachetă. Obiectul exploziv a fost descoperit de o patrulă a poliției de frontieră care, din cauza bombardamentelor rusești de astăzi, și-au intensificat gradul de atenție. În conformitate cu planurile de acțiune ale MAI, poliția de frontieră a intensificat patrulele și a ridicat gradul de atenție în zona comisariatelor Briceni și Ocnița.

În acest moment, zona în care a fost descoperită racheta a fost izolată de patrule ale Poliției și Poliției de frontieră. La fața locului sunt așteptate serviciile specializate ale Ministerului de Interne, Bombteh și IGSU”, comunică Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova.

Poliția de frontieră și-a intensificat patrulele în zona comisariatelor Briceni și Ocnița, în contextul operațiunilor ruse, notează presa de la Chișinău. 

Momentan nu este clară proveniența rachetei.

Zona în care a fost descoperită racheta a fost izolată de autorități, în așteptarea serviciilor specializate.

Citește și:VIDEO. Un general în rezervă dă de pământ cu politicienii de astăzi: Suntem la serviciul altora

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.