Pe adresa redacției a fost trimisă o sesizare despre o posibilă rețea de trafic de persoane care racolează studente care își caută chirie în Cluj-Napoca.

”Suntem un grup de studenți de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Una dintre colegele noastre a descoperit întâmplător un anunț suspect pe unul dintre grupurile de căutare a chiriilor, iar noi am presupus că acesta este un caz de fraudă. Am contactat numărul de telefon asociat anunțului pentru a înțelege mai bine situația. În postări și conversații, se fac referiri la propuneri indecente de întâlniri sexuale sau se utilizează pretextul unor servicii de masaj la domiciliu. Ceea ce ne-a alarmat și mai mult a fost descoperirea acestui număr de telefon în mai multe postări similare pe diverse grupuri și platforme, inclusiv grupuri de studenți. Anunțurile publicate pe grupurile de Facebook sunt atât din Cluj, cât și din Timișoara, București, Londra și nu caută doar colegă de apartament, ci și hostesse. Toate aceste evenimente au avut loc în seara de 24 septembrie. În această dimineață, am observat că unele dintre postări au fost șterse, dar nu toate. Am luat hotărârea de a acționa și de a face aceste postări publice pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la această formă de înșelăciune care se ascunde sub pretextul „binefacerii”. Această decizie ne-a determinat să vă trimitem acest e-mail.

În e-mail, am inclus un link către un google drive care conține toate conversațiile și dovezile pe care le-am colectat. Suntem îngrijorați că această problemă ar putea fi mult mai complexă decât pare la prima vedere și ne dorim să atragem atenția unui număr cât mai mare de persoane. Din nefericire, există multe cazuri de studente care nu au găsit cazare în cămin și sunt în căutarea disperată a unor chirii în Cluj și în alte orașe, fiind astfel vulnerabile la astfel de anunțuri. Ne-am dori să primim sprijinul dumneavoastră pentru a semnala aceste anunțuri false și, eventual, pentru a extinde investigația asupra lor”, arată sesizarea.

Detaliile din sesizare pot fi accesate aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.