oferiţa care a provocat accidentul din localitatea sătmăreană Ciuperceni, nouă persoane ajungând la spital, s-a aflat la volan sub influenţa băuturilor alcoolice, a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Cadina Ţinca.
Una dintre persoanele transportate la spital pentru investigaţii medicale a suferit leziuni grave, iar două au fost rănite uşor.
„Şoferiţa de 25 de ani a lovit o altă maşină condusă de o femeie de 50 de ani, după care a intrat pe contrasens şi în coliziune frontală cu un microbuz. Şoferul microbuzului, de 66 de ani, a fost rănit grav, un pasager din microbuz a fost rănit uşor şi o pasageră din prima maşină a fost rănită tot uşor. Şoferiţa de 25 de ani, care a intrat în ambele maşini, avea 0,66 la mie alcool în aerul expirat. În total au rezultat un rănit grav şi doi răniţi uşor din cele nouă persoane care au fost transportate la spital pentru investigaţii”, a declarat Cadina Ţinca.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunţat că în acest caz a fost activat planul roşu de intervenţie. Din primele informaţii a reieşit că au fost nouă răniţi. Potrivit IGSU, au fost alertate un echipaj de descarcerare, două echipaje de prim-ajutor SMURD, o unitate de terapie intensivă SMURD şi trei echipaje medicale SAJ.
[…] citeste mai mult pe aici […]