O femeie care se afla la volanul unui BMW a provocat un accident în Floreşti după ce a lovit o altă maşină care se deplasa regulamentar din sens opus. Femeia a modificat locul accidentului, iar poliţiştii efectuează în acest moment cercetări la locul faptei.

“O femeie de 39 de ani, din Florești, a condus auto pe strada D. Tăuteanu din com. Florești, ajunsă la intersecția cu DN1 E60, deși a întâlnit indicatorul de obligare la dreapta, a efectuat virajul la stânga fără sa acorde prioritate de trecere vehiculelor care circulau pe Drumul Național, intrând in coliziune cu un autovehicul condus de o femeie de 31 de ani din com. Florești. În urma accidentului a rezultat rănirea (cel mai probabil ușoară) a femeii în vârstă de 31 de ani. După producerea accidentului, femeia care nu a respectat semnificatia indicatoarelor și-a continuat deplasarea, oprind pe strada Dumitru Mocanu din com. Florești. In urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat că aceasta se afla sub influența alcoolului, rezultatul testării fiind de peste 0,20 mg/l alcool pur in aerul expirat.”, a transmis IPJ Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.