Tânăra coboară, șchiopătând puternic treptele Institutului de Medicină Legală Cluj pentru a fi primită în cabinetul de consultații. După câteva clipe în care mă studiază, aceasta renunță la ezitări și-mi mărturisește că într-una din serile trecute a fost victima unei tentative de tâlhărie în stația CTP din proximitatea magazinului “Cora”. Gestul bărbatului a fost zădărnicit de sosirea în stație a autobuzului și a unui trecător, însă de pe urma violenței victima a suferit o fractură severă la un picior.

 

Cu o grimasă de durere pe chip Daniela, o tânără cu alură evident de intelectual, mărturisește că funcționează ca profesoară la o școală clujeană și în urmă cu câteva seri, în jurul orei 21.50, aștepta autobuzul numărul 43  ca să ajungă acasă, în cartierul Zorilor. Fratele ei o condusese până la stație însă ea – nebănuind ce va urma – îl rugase pe acesta să nu o însoțească până la venirea autobuzului. “Vorbeam la telefon cu o prietenă și la un moment dat, tocmai când îmi scoteam căștile fiindcă se apropia autobuzul, am simțit cum năvălește în spațiul meu vital un ins mijlociu de înălțime, și care încearcă să-mi smulgă din mână telefonul. M-am împotrivit din răsputeri, însă acesta m-a călcat puternic pe picior, în efortul de a mi-l lua. Deși aproape mă imobilizase eu tot nu i l-am lăsat, însă la un moment dat acesta a rămas cu husa în mână iar telefonul meu a căzut pe ciment. Din fericire însă, individul n-a mai apucat să-l ridice și a fugit fiindcă tocmai apăruse în stație un cetățean și, de asemenea apăruse și autobuzul. Și totul s-a petrecut în timp ce prietena mea se afla la telefon și a auzit țipetele mele și încercarea prin care am trecut”, mărturisește tânăra, încă tulburată. Aceasta arată mai departe că odată ajunsă acasă, în Zorilor, a observat că nu mai poate păși cu piciorul drept, așa că a luat degrabă un taxi și s-a deplasat la U.P.U. ”De acolo, m-au transferat la Clinica de Ortopedie și, după ce mi-au făcut radiografie, medicii au constatat că am fractură. Între timp a venit și poliția dar fiindcă mă aflam încă în stare de șoc nu le-am putut da prea multe amănunte referitoare la eveniment.  Iar la final polițiștii, după ce am discutat cu ei, m-au îndrumat spre I.M.L., unde m-am și prezentat astăzi, după câteva zile de ședere la pat”… Tânăra profesoară este poftită curând în cabinetul de consultații, de unde se întoarce cu un certificat în care medicii i-au recomandat între 25 și 30 de zile de îngrijiri medicale.


“În data de 4 septembrie victima s-a prezentat la Poliția Municipiului Cluj-Napoca  și a reclamat comiterea infracțiunii de tentativă de tâlhărie. Dosarul se află în lucru și polițiștii depun eforturi în vederea identificării autorului”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.