O elevă a Şcolii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca a fost cerută în căsătorie, vineri, pe platoul din curtea unităţii, în timpul unei festivităţi, de către un fost elev al instituţiei, acum poliţist.
Mirela Ciorba, în vârstă de 21 de ani, este elevă în anul întâi la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, unde vineri a avut loc festivitatea de depunere a jurământului militar de către „boboci”.
La finalul ceremoniei de depunere a jurământului militar, desfăşurată pe platoul şcolii, tânăra a fost cerută în căsătorie de către un fost elev al instituţiei, în prezent poliţist.
Tânăra se afla în formaţie, alături de ceilalţi colegi, când a fost chemată în faţa tuturor, iar iubitul ei, agentul Florin Pop, a îngenunchiat şi a cerut-o în căsătorie, punându-i pe deget un inel.
„Am ales acest moment solemn pentru a-mi arăta dragostea faţă de tine. Te iubesc de atâta timp şi vreau să fiu alături de tine pentru tot restul vieţii mele”, a spus Florin Pop.
Mirela Ciorba a spus „da”, iar cei prezenţi au aplaudat şi i-au felicitat, fata primind şi un buchet de flori.
„Sunt foarte emoţionată şi bucuroasă, nu m-am aşteptat deloc la această cerere în căsătorie, pe platoul şcolii. A fost o surpriză foarte plăcută. Legea nu ne permite să lucrăm în acelaşi loc, dar sper să primesc un post în Cluj-Napoca, vom vedea ce va fi peste doi ani”, a spus aceasta.
Florin Pop, care va împlini sâmbătă 23 de ani, a povestit că o cunoaşte pe Mirela de şase ani, iar de cinci ani sunt împreună, fata fiind alături de el la admiterea la Şcoala de Agenţi de Poliţie Cluj-Napoca, după cum şi el a fost alături de ea când a intrat în aceeaşi instituţie.
„Fiind fost elev al şcolii, ştiam că este un moment foarte important în cariera şi viaţa ei şi m-am gândit să îi dau o însemnătate şi mai mare din punct de vedere sentimental. Aş vrea ca Dumnezeu să aibă grijă de noi în continuare şi să ne dea tot ce e mai bun. Ne-am decis că, dacă avem aceeaşi carieră, să ne şi unim sufletele, să fim împreună pentru tot restul vieţii”, a spus Pop.
Acesta a terminat anul trecut Şcoala de Agenţi de Poliţie, activând acum ca agent în cadrul Poliţiei Transporturi, la Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj.
Nunta celor doi va avea loc anul viitor sau în 2018.