OADO cere dreptate pentru Florentin Scaletchi

Către,

CURTEA DE APEL BUCUREŞTI

Domnule Preşedinte,

Referitor la Dosarul nr. 23599/3/2013

Consternaţi de cele ce  se întâmplă cu viaţa şi familia domnului prof. Florentin Scalețchi, ca om al dreptului, deţinut politic condamnat de două ori la moarte de regimul Ceauşescu, pentru complot împotriva R.S.R., ne adresăm pe această cale dumneavoastră, în speranţa că vă veţi apleca asupra cazului cu firească atenţie şi legitimă perseverenţă, specifică nobilei profesiei de magistrat, că veţi verifica şi constata realitatea prin propriile dumneavoastră simţiri şi veţi dispune, în consecinţă, o soluţie dreaptă şi umană.

Spunem aceste lucruri întrucât am constatat cu stupoare că legea nu este aceeaşi pentru toţi, că interpretarea legii, din nefericire, se face discreţionar. OADO nu solicită altceva decât ceea ce multor persoane, in condiţii similare, li se aplică şi anume: COMPUTAREA.

Ne-am exprimat într-un singur cuvânt, pentru a explica limpede, clar şi fără nici un fel de neînţelegere, ceea ce solicităm justiţiei române şi anume, constatarea unei realităţi evidente ce urmează a fi confirmată de fapte, documente, toate acestea strict ancorate în textul legii româneşti.

Concret, lucrurile stau astfel: prin fapta din 17.03.1985, explicată în detaliu în dosarul cauzei, dl. Scaleţchi a fost condamnat la moarte, urmând să fiu executat. A ,,ratat’’ executarea, deşi a fost dus de două ori în faţa plutonului de execuţie, simulându-se procedura de împuşcare, iar după circa un an şi jumătate, Consiliul de Stat al R.S.R. i-a comutat pedeapsa în condamnare pe viaţă, doar domniei sale, dintr-un lot de 12 oameni, ceilalţi fiind executaţi în perioada imediat următoare. A executat închisoare în regim de recluziune totală, purtând în permanenţă la mâini si picioare  lanţuri de 28 kg., până la 22 decembrie 1989, când a fost eliberat, la cererea expresă a revoluţionarilor, de către Armata Română, confom   Biletului de eliberare nr. 16121 al Penitenciarului Aiud, în condiţiile în care Securitatea primise ordin de la Nicolae Ceauşescu să execute toţi deţinuţii politici. Odată cu eliberarea, a fost cooptat în prima conducere înfiinţată într-un moment extrem de greu pentru ţară, primind calitatea de preşedinte al Comisiei legislative, juridice şi a drepturilor omului.

Cei cinci ani de închisoare executaţi ca deţinut politic au fost recunoscuţi de către Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a Civilă, în Dosarul nr. 10353/3/2010, în Sentinţa Civilă nr. 95/26.01.2011, prin care i s-a recunoscut caracterul politic al condamnării, deci, în consecinţă, o condamnare ilegală, devenită definitivă prin Decizia Civila nr. 2658/30.10.2011 a Curtii de Apel Bucuresti. Din momentul lui Decembrie 1989, întreaga sa activitate a fost subordonată unui deziderat suprem, protejarea fiinţei umane şi lupta pentru drepturile omului, statul  de drept si democraţia în România.

Aceste lucruri au deranjat în mod constant puterea, decidenţii politici, reprezentanţii  puterii, toţi aceştia fiind criticaţi permanent de către dl. Scaleţchi, din calitatea sa de Preşedinte OADO, pentru multele şi gravele abuzuri, dar şi pentru derapaje de la democraţie. Consecinţa acestor critici a reprezentat-o fabricarea unui nou dosar politic, mascat în dosar de corupţie, la modă în zilele actuale ale regimului, iar după ani de filaje, urmăriri neîntrerupte, supravegheri continue, interceptări ambientale şi telefonice la nesfârşit, fără nici un fel de probe legale, probe inexistente efectiv, prin încălcarea vădită şi flagrantă a Deciziei Curţii Constituţionale şi a legii de căpătâi a unui stat de drept constituţional, a fost arestat. Dosarul a reprezentat un şir lung de ilegalităţi, acte nule, abuzuri inimaginabile, încălcări ale tuturor drepturilor consacrate oricărui cetăţean într-un stat democratic. Mai exact, dosarul a fost întocmit în 18 zile şi judecat în regim de urgenţă de către un procuror transformat special în judecător, numai pentru acest caz, judecător fără niciun fel de experienţă necesară unui magistrat. Cu alte cuvinte, dosarul nu a beneficiat de o dreaptă judecată, ci a reprezentat o nouă execuţie, gloanţele fiind înlocuite de minciuni.

Domnul Scaleţchi, prin apărătorii săi, a încercat să explice şi să argumenteze ce era evident : nevinovaţia ! Dar s-a constatat că ne aflam într-o nouă piesă de teatru, reeditată după cea din 1985. S-au adus domnului judecător argumente bazate de lege, constituţie, drepturile omului, dreptate şi adevăr, dar s-a constatat cu stupoare că intervenţiile pertinente unui stat de drept sună ca un tango într-o discotecă. Piesa era piesă şi trebuia jucată ! Procurorul, prietenul acuzatorilor politici, trebuia să joace rolul celui ce face dreptate, rol care nu-l „prindea” deloc. Dimpotrivă, atitudinea lui a demonstrat cu prisosinţă o realitate tristă şi anume : în faţa comenzii politice, orice adevăr păleşte în actul de justiţie românească.

Acesta este motivul pentru care ne adresăm dumneavoastră, cu credinţa şi speranţa că veţi face dreptate acum, în ceasul cel din urmă, considerând că, dacă România mai are o şansă, aceasta o reprezintă JUSTIŢIA.

Daţi o şansă acestui popor, daţi o şansă României !.

Referitor la speţa de faţă, excedând fondul cauzei, ne aflăm in situaţia prezentată în rândurile de mai sus.

În mod legal, s-a cerut Tribunalului Bucureşti, conform art.88 C.p., computarea actualei condamnări cu condamnarea politică din 1985, întrucât cu judecarea cazului actual, pe care vi-l prezintăm, care a fost aprobată în principiu printr-o decizie judecătorească şi care suspendă în tot Decizia din 26.03.1985 a condamnării politice.

Menţionăm că judecata de fond, apel şi recurs, înseamnă: Tribunalul Militar Bucureşti, Tribunalul Constanţa, Judecătoria Constanţa,  ICCJ şi din nou Tribunalul Constanţa, Curtea de Apel Constanţa, ICCJ. Soluţia finală dată de ICCJ, devenită definitivă, conform art. 415 ,,hotarâre executorie”, soluţia după rejudecare conform art. 406 fiind cea de la alin. 4, când instanţa a considerat că nu au apărut date noi în proces (culmea, schimbarea şi trecerea de la comunism la capitalism), motiv pentru care revizuirea a fost respinsă ca neîntemeiată, ceea ce înseamnă că judecarea efectivă s-a realizat în cei 5 ani de procese, cu toate consecinţele juridice. Precizăm încă o dată pentru claritate că art. 406 stipulează soluţii după rejudecare, legiuitorul apreciind patru posibilităţi legale pe care instanţa le poate pronunţa.

Una dintre acestea este cea de la alin. 4 prin care instanţa constată că cererea de revizuire e neîntemeiată şi o respinge. Deci, în situaţia de faţă ne aflăm exact pe textul de lege şi exact în limitele stipulate de aceasta. Aceasta a fost raţiunea legiuitorului.  Cei cinci ani de proces nu sunt o ficţiune sau un vis, ci sunt o realitate juridică.

Nicăieri textul de lege nu face precizări şi trimiteri la alt text, care să impună obligativitatea achitării.

Motivarea Tribunalului ni se pare bizară, ca urmare a deciziei pronunţate ca fiind neîntemeiată şi în care se poate lesne observa şi sesiza argumentaţia ambiguă, contradictorie şi cu o fractură logică evidentă. Astfel, la pagina 8 din motivare, într-o frază lungă şi aparent laborios enunţată, veţi constata contradicţia în aprecieri şi neconcordanţa afirmaţiilor cu textul de lege. Sunt făcute aprecieri de genul că acţiunea nu se încadrează la art. 88 Cod penal, pentru ca în fraza imediat următoare să se susţină contrariul. Astfel: ,,Într-adevăr, una din condiţiile existenţei concursului de infracţiuni priveşte săvârşirea infracţiunilor mai înainte de condamnarea definitivă a infractorului pentru vreuna dintre ele, iar, potrivit practicii şi doctrinei juridice, se consideră că este îndeplinită această condiţie, şi anume, când hotărârea de condamnare, deşi definitivă, a fost desfiinţată printr-o cale de atac extraordinară”’.

Totodată, Tribunalul a constatat cu mirare că se ridică o problemă de drept, în cazul hotărârii şi se întreabă pe sine: ,,….dacă efectele admiterii în principiu a cererii de revizuire  echivalează cu o repunere a situaţiei de fapt anterior hotărârii de condamnare”. Întrebare inutilă, în condiţiile în care o instanţă a  suspendat  motivat în tot Hotărârea din 26.03.1985, hotărâre supusă revizuirii pe o perioadă de 5 ani, cât a durat procesul, timp executat şi pentrut care apărarea a cerut sa fie computat cu actuala condamnare,  pe care din 17.03.1985 şi până în 22.12.1989 l-a executat ilegal. În mod eronat Tribunalul apreciază că: „prin revizuire se tinde la obţinerea unei hotărâri contrare hotărârii anterioare”.

Nici un text de lege nu statuează obligativitatea ca soluţia să fie de achitare pentru ca faptele să devină concurente şi a se realiza astfel computarea.

Este eronată şi fără fundament juridic aprecierea Tribunalului cum că ,,…încheierile care premerg soluţionării cauzei, cum ar fi cea de admitere în principiu, prin care se dispune suspendarea executării pedepsei”, în timp ce în aceeaşi frază se afirmă că: ,,numai hotarârea definitivă asupra fondului produce efecte juridice în înţelesul art 415 C.p.p. putând fi pusă în executare indiferent de soluţia dispusă în cauză”.

Nu putem crede că Tribunalul vizualizează selectiv, neavând o imagine cronologică şi coerentă a succesiunii hotărârilor judecătoreşti pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti prin apelul formulat de apărătorii domnului Scaleţchi şi hotărârea ICCJ devenită definitivă ca urmare a recursului (indiferent de soluţia dată, aşa cum însăşi tribunalul evocă în pag.8, pentru a fi pusă în executare). În mod eronat Tribunalul evocă decizia penală din 1990, care nu are niciun fel de legătură cu revizuirea sentinţei din 1985.

Miguel de Cervantes spunea : ,,Minciuna are aripi şi zboară, în timp ce adevărul o urmează târându-se” !

Lăsaţi adevărul să triumfe spre cinstea justiţiei române şi spre salvarea României. Aceasta este calea, aceasta trebuie să se întâmple în mod firesc, normal şi natural.

Ca o ultimă concluzie, în mod paradoxal, a admite teza Tribunalului Bucureşti şi Parchetului de pe lângă D.N.A., ar însemna că de fapt ne aflăm în faţa unei hotărâri ce nu poate fi schimbată, ci, legală şi temeinică fiind, în baza Codului de procedură penală, îl scăpăm pe Florentin Scaleţchi de detenţia rămasă şi, aplicându-i pedeapsa cea mai grea – respectiv, condamnarea la moarte, – îl împuşcăm !!!

Chiar dacă a fost declarat erou naţional, chiar dacă statul român l-a recunoscut deţinut politic, tot printr-o sentinţă a decis ca ilegală condamnarea la moarte şi că a executat 5 ani de închisoare în regim de condamnat la moarte şi recluziune totală nevinovat fiind,  chiar dacă a făcut şi revizuire prin care soluţia dată definitiv în 2011, după 5 ani de procese, a fost că revizuirea este neîntemeiată, e o soluţie nouă de fond prin care Decizia Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti e din nou menţinută conform cerinţelor art.405, al.1 şi 2 C.p.p., deci, pe cale de consecinţă, prof. Scaleţchi este din nou condamnat de două ori la moarte pentru complot în vederea trădării, subminării şi sabotării societăţii socialiste din RSR, deşi suntem în plin capitalism, iar România este membră NATO şi UE şi, evident, trebuie omorât cu orice chip, chiar dacă faptele pentru care a fost condamnat au fost dezincriminate cu 24 de ani în urmă.

E noaptea minţii. Numai în România anului 2013 al mileniului trei, Justiţia lui Traian Băsescu mai poate inventa asemenea aberaţii, monstruozităţi şi anomalii inimaginabile pentru un om normal. Statul lui Traian Băsescu îl relegitimează pe Dictatorul Nicolae Ceauşescu şi crimele lui. Condamnarea comunismului în 18 decembrie 2006 a fost o farsă sinistră şi asta pentru că în 31 decembrie 1989 România a abrogat condamnarea la moarte.

CONSILIUL DIRECTOR OADO,

P.S.

La ora actuală, Statul Român, prin instituţiile sale punitive, i-a mai răpit încă 3 luni din viaţă,

în afara celor 6 ani executaţi la zi, pentru singura vină că a deranjat puterea şi cineva nu vrea

să vadă realitatea de astăzi.