Potrivit unui răspuns al Apele Române Cluj (ABAST), de pe urma a peste 350 de controale la balastierele din Cluj, inspectorii au făcut plângeri penale în cazul a trei societăți care administrează balastiere prin care se exploatează ilegal agregate miniere. Este vorba despre firme controlate de milionarul clujean Liviu Florian, cunoscut pentru afacerile cu carne de porc, Gabriel Dominic Dandoci, fiul unuia dintre liderii romilor din Câmpia Turzii, și ZANC ARITON-MIRCEA, cumnatul fostului prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla.

În ultimii doi ani, Administrația Națională Apele Române a primit dreptul de a face controale la balastiere. În această perioadă, Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa (ABAST/ Apele Române Cluj) a făcut 357 de controale la balastierele din zona pe care o administrează. În urma acestor controale, inspectorii clujeni au depistat trei balastiere care exploatau minerale ilegal.

”În anul 2020, inspectorii de specialitate în gospodărirea apelor au efectuat 335 de controale de exploatări agregate miniere. De la începutul anului 2021 până în luna aprilie s-au efectuat 22 de controale. În total, din anul 2020 până în aprilie 2021 s-au efectuat 357 controale ale balastierelor. Societățile care au exploatat ilegal sunt Milisuin, AGM Cons și Agregatul Zanc. Numărul de plângeri penale: 3 în județul Cluj și 1 în județul Maramureș”, arată un răspuns al ABAST (Apele Române Cluj).

Interesant la firmele care sunt vizate de acuzațiile penale în sesizările celor de la Apele Române Cluj este faptul că foștii și actualii administratori și acționari au diverse conexiuni în politica și justiția clujeană.

Firma Milisuin este administrată de milionarul clujean Liviu Florian, care are și 30 % din pachetul de acțiuni alături de fiul lui, Florin Dan și de societatea Agroflip SA. Firma are un singur angajat, iar pe ultimul an fiscal a declarat o cifră de afaceri de 1,5 milioane lei și un profit de 1,2 milioane lei.

În urmă cu mai mulți ani, Liviu florian a fost arestat într-un dosar sub acuzația a două infracţiuni de trafic de influenţă. Alături de el au mai fost acuzaţi omul de afaceri Ion Savu (trafic de influenţă) şi Romeo Niţu, fost angajat al unui magazin duty-free din Vama Halmeu, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de complicitate la cumpărare de influenţă.

“În cursul lunii septembrie 2009, inculpatul Florian Liviu a pretins şi primit de la o angajată a Biroului vamal Halmeu, cu funcţie de inspector vamal, suma de 130.000 euro, promiţându-i că, în baza influenţei pe care o are asupra şefului Agenţiei Naţionale a Vămilor (A.N.V.) şi vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) îl va determina pe acesta să o delege în funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu. Suma de 130.000 euro a fost remisă inculpatului Florian Liviu în mai multe tranşe, prin intermediul inculpatului Savu Ion. Cumpărătoarea de influenţă a fost delegată în funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu, prin ordin al şefului A.N.V. în data de 23 septembrie 2009. În demersul de strângere a sumei de 130.000 euro, angajata Biroului vamal Halmeu a fost ajutată de inculpatul Niţu Ioan – Romeo care a colectat sume de bani de la cămătari sau persoane care se ocupă cu traficul ilicit de ţigări. În primăvara anului 2010, după încetarea delegării persoanei care ocupa funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu, inculpatul Florian Liviu, cu complicitatea inculpatului Savu Ion, a pretins de la aceasta, suma de 300.000 euro, promiţându-i că în baza influenţei pe care o are asupra şefului ANV şi vicepreşedinte al ANAF, îl va determina pe acesta din urmă să o numească din nou în funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu. În cauză se desfăşoară activităţi de cercetare penală şi faţă de alte persoane”, arată comunicatul DNA.

Florian este rudă prin alianţă cu Ioan Avram Mureşan, fost deputat ţărănist mureşan şi fost ministru al Agriculturii. Mureşan a fost implicat în dosarul penal “Mita Caltaboşul” în care fostul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeş a fost acuzat de corupţie.

Livia Florian, reprezentantul firmei Milisuin a declarat că firma nu are nicio balastieră. ”Noi nu aveam o balastieră, ci un lac, amenajat pentru agrement. Mai mult, nu mai avem activitate acolo de doi ani. Într-adevăr, am primit o amendă pentru amenajarea lacului, dar nici vorbă de vreun dosar sau plângere penală. Eu nu știu ca vren reprezentant al firmei noastre să fie chemat la audieri. Am aflat de la dumneavoastră de această problemă”, a declarat reprezentantul Milisuin.

Un lider al romilor clujeni și cumnatul unui fost prim procuror prinși că exploatau ilegal

Firma AGM Cons îi aparține lui Dandoci Gabriel Dominic, care este unic acționar și administrator al firmei. Compania a avut pe 2019 o cifră de afaceri de peste 1,1 milioane lei și un profit de 350.000 lei. În cadrul firmei lui Dandoci sunt angajate 12 persoane. Societatea face parte dintr-un grup de firme denumite generic AGM. companiile din cadrul acestui grup au la activ numeroase contracte publice, în special în domeniul infrastructurii și construcțiilor. Sub această prismă se explică și o societate care exploatează balastru, materie primă folosită în lucrările de construcții.

AGM Group, una dintre firmele familiei Dandoci, l-a avut ca asociat pe consilierul județean sălăjean Marius Șandru, fost lider al PPDD Sălaj și vicepreședinte PNL Sălaj, condamnat la închisoare cu executare pentru evaziune fiscală.

Potrivit procurorilor, ”în perioada 2012 – 2013, în calitate de administrator al SC TCM Construcții & Instalații SRL Târgu Mureș și SC Eco Aqua Logistics SRL Cluj Napoca, Șandru a dispus înregistrarea în contabilitatea societății de facturi fictive având ca obiect utilaje folosite în domeniul construcțiilor și prestări servicii în acest domeniu de activitate, facturi pe care la rubrica furnizori figurează firma SC Vegal Construct, si SC Agrotev Zid SRL. Scopul era sustragerea de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului, producându-se astfel un prejudiciu la buget de 955.920 de lei”.

Gabriel Dominic Dandoci a fost implicat în scandalul de corupție ANRP, el primind 5,6 milioane de euro de pe urma unor acțiuni dobândite în 2008.

A treia firmă care a fost prinsă de inspectorii Apelor Române că exploata ilegal o balastieră, SC  AGREGATUL ZANC SRL i-a aparținut lui ZANC ARITON-MIRCEA, cumnatului fostului prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, Iosif Schwachhofer, acum în pensie.

Firma a avut o cifră de afaceri de 2,5 milioane lei, un profit de peste 650.000 lei și șase angajați.

Până în 2019, compania care administrează balastiera respectivă i-a aparținut lui Zanc. Ulterior, el a cedat pachetul de acțiuni către două tinere: Bojan Loredana și Culda Ramona Laura, cea din urmă fiind și administrator.

”Există o sesizare, dar nu știu să vă spun mai mult. Noi am avut un lac pe firmă unde am dezvoltat activități de decolmatare. Asta s-a întâmplat anul trecut. Mai multe nu știu să vă spun”, a declarat Paul, un angajat al acestei societăți.

Programul Balastiera

Controalele respective au fost făcute în cadrul programului BALASTIERA 2020, desfășurate în comun cu alte instituții de control ale statului (respectiv cu reprezentanți ai Agenției Naționale de Resurse Minerale, Gărzii Naționale de Mediu, Inspectoratului General al Poliției Române și Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier). În acest program, participă 25 de inspectori din cadrul Administrației Naționale ”Apele Române” și de la 8 Administrații Bazinale de Apă (Someș-Tisa, Banat, Mureș, Jiu, Olt, Buzău-Ialomița, Siret și Prut-Bârlad) care desfășoară și la această oră, acțiuni de control încrucișate. Până în prezent, acțiunile de control s-au extins în aproape 10 județe ale țării, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 1 milion de lei și s-au înaintat 6 plângeri penale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.