Geniul Uniunii Salvării României întruchipat de nimeni altul decât de o fostă statuie ambulantă din Norvegia, numit în prezent dl. deputat Bulai, a adus un omagiu idolului său, în prezent, numitul Dan Barna. Geniul Uniunii l-a elogiat pe cel la ale cărui fotografii/imagini/icoane se închină. Motivul? Simplitatea/normalitatea/banalitatea acestui om nou în politică pe nume Dan Barna.

Vedeți aceste apologii de care nici Beria și nici Goebbels nu ar fi fost în stare:

Dan Barna e un tip care ține la glumă, dar și genul de om care tratează cu seriozitate cele mai mărunte lucruri. E un tip autoironic și onest. Sincer și asumat. Azi e ziua lui.

Nu pun poze cu el, doar vă povestesc. Că oricum sare pe noi armata de troli și face mișto de această postare. Dan acceptă critica și are stomac și ficat să treacă peste multe. Și nu e deloc pretențios, poate să mănânce grătar fără tacâmuri și să bea bere direct din sticlă. În timp ce ascultă un coleg care are ceva de spus.

Discută cu toată lumea fără fandoseală. Și pe stradă, și la Palatul Victoria. Și cu fermieri sau primari, și cu producători de film sau colegi de prin țară care schimbă trenul sau avionul la București și au liber câteva ore.

Genul de om nepretențios și parolist. Care folosește dibace în aceeași frază cuvinte întortocheate și din popor. Care se tunde chel vara, indiferent de ce campanii urmează toamna. Care zâmbește cu diplomație când vede fâstâceli sau situații caraghioase. Care rămâne om, dincolo de politică și politicieni.

Hai noroc și „La mulți ani”, Dane!

Ne vedem acuși în campania de la toamnă!

Sursa: cotidianul.ro

Citește și: Vara cuțitelor lungi între liberali

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.