Deputatul clujean de la USR, Oana Murariu, a scris pe o rețea de socializare că adoptarea de majoritatea PSD-PNL a Codului Penal și Codului de Procedură Penală s-a făcut prin călcarea în picioare a importanței dezbaterilor parlamentare și prin repingerea în masă a amendamentelor USR.

„Nu a mai contat nimic pentru vajnicii chinuitori ai sistemului de justiție. Nici măcar că inclusiv dreptul la apărare al cetățenilor va fi viciat. Adoptarea fără o minimă consultare și dezbatere nu face decât ca forma finală să fie expusă riscului de neconstituționalitate, în condițiile în care există multe prevederi contestate”, a scris Oana Murariu.

De asemenea, deputatul clujean a mai precizat că pe de altă parte, poate asta a fost în fapt dorința de la bun început a coaliției de guvernare.

„În loc de schimbări reale și binevenite, care să aibă un impact pozitiv în consolidarea actului de justiție și a Justiției românești, la final rămânem tot doar cu circ politic… pentru că la asta a ajuns să se rezume guvernarea Ciucă-Ciolacu”, a conchis Oana Murariu.

Citește și: Fostul șef IPJ Cluj, Mircea Rus, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.