Sursa foto: Facebook

Deputatul clujean de la USR, Oana Murariu, a anunțat pe o rețea de socializare că proiectul de lege pe care l-a inițiat, privind ăndreptarea unei omisiuni în ceea ce privește pe grefieri, a fost adoptat în această săptămână.

De asemenea, în Comisia Juridică, un alt proiect de lege inițiat de parlamentarul clujean a fost votat.

„Marți s-a votat în Comisia Juridică proiectul de lege pe care l-am inițiat privind o mai bună administrare a ședinței de judecată, prin fixarea proceselor pe calupuri de ore (așa cum s-a întâmplat în pandemie). Nu vom mai sta cu orele pe holuri așteptând să ni se facă dreptate. Va intra în curând în plenul Camerei Deputaților, care este cameră decizională. Miercuri am participat la conferința „Argumente pentru o nouă lege a expertizei judiciare”, organizată de Comisia Juridică a Senatului, în care am prezentat proiectul de lege pe care vreau să îl înregistrez în martie, privind digitalizarea modului în care se desemnează experții în instanță, ținând cont și de încărcătura acestora. Astfel, există premisele de a se scurta considerabil durata în care se efectuează expertizele și, automat, a procesului în sine. Am reiterat reprezentantului Ministerului Justiției necesitatea de a se organiza examen pentru a avea mai mulți experți în cazul specialităților deficitare”, a precizat Oana Murariu.

De asemenea, joi a formulat o solicitare la Ministerul Justiției (și voi insista tot anul) pentru ca Palatul de Justiție din Cluj-Napoca și Judecătoria Turda să intre în reparații în anul 2023, raportat la planificarea Ministerului Justiției de remediere a infrastructurii instanțelor și parchetelor în perioada 2023-2026.

„Săptămâna aceasta am finalizat și am inițiat discuțiile pre-înregistrare a două proiecte de lege de modificare a legii contenciosului administrativ, prin care reechilibrăm raportul în cadrul procesului dintre persoanele care dau în judecată autoritățile pentru abuzuri și autoritățile publice. În prezent legislația este extrem de nefavorabilă particularilor, care au termene scurte, proceduri suplimentare de îndeplinit etc. Practic lărgim dreptul de acces la justiție, diminuat legislativ anterior în mod nejustificat”, a conchis deputatul clujean, Oana Murariu.

Citește și: Incendiu la Spitalul MedLife din Cluj Napoca! 29 de pacienți evacuați

1 COMENTARIU

  1. Mult succes d-na deputat! La Judecatoria Gherla, in cauzele penale, justitiabilii si avocatii sunt tratatati ca fiinte inferioare, fiind citati la gramada la ore matinale, desi este evident, ca multe dintre cauze vor fi dezbatute p.m.In conditiile in care incalzirea nu functioneaza din luna decembrie 2022. Multi avocati s-au imbolnavit, dar nu-i pasa nimanui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.