Implementarea tehnologiei 5G a declanșat un război global al marilor jucători în domeniu și al guvernelor din spatele acestora, un război ce e în plină desfășurare. Este interesant cum ambasadorul României în SUA, George Maior a semnat în numele Guvernului Dăncilă un memorandum în domeniul tehnologiei 5G , după ce același Guvern a cerut rechemarea sa de la post, fiind suspect într-un dosar penal. Oare știu americanii cu cine au semnat asemenea documente?

Guvernul Statelor Unite ale Americii și Guvernul României au încheiat marți, 20 august, la Washington un memorandum de înțelegere cu privire la dezvoltarea tehnologiei 5G. Reprezentanții celor două părți semnatare au fost ambasadorii Hans Klemm și George Maior. Memorandumul de înțelegere între guvernele României și SUA referitor la tehnologia 5G a fost semnat fără să spună dacă acest document este îndreptat împotriva companiei Huawei din China.

 „În România se pregătește procedura publică pentru asta și eu cred că toată lumea s-ar bucură dacă am avea mai multe oferte, inclusiv din partea americană. Aici este vorba de firme private care vor veni și noi sperăm să se întâmple acest lucru, însă memorandumul nu se referă la o anumită companie, ci este un memorandum care clarifica câteva criterii de transparență, de compatibilitate cu statul de drept și așa mai departe”, a arătat Iohannis.

Mai explicit a fost Donald Trump care întrebat fiind dacă statele partenere precum România ar trebui să analizeze atent afacerea Huawei pentru a lua o decizie privind infrastructurile critice, Trump a spus „România face acest lucru”.

Practic, țara noastră urmează să lanseze în al patrulea trimestru al acestui an o licitație privind frecventele necesare pentru rețelele de tip 5G, iar chinezii de la Huawei au cale liberă, în ciuda faptului că americanii au cerut tuturor statelor să pună piedică acestora pe motiv că echipamentele firmei sunt utilizate de Beijing pentru activtități de spionaj.

Memorandumul semnat de americani și români prevede mai multe filtre pentru accederea la licitație și anume: Dacă furnizorul este, în lipsa pârghiilor juridice, sub controlul guvernului unui alt stat; Dacă furnizorul are o structură a acționariatului transparentă; Dacă furnizorul are o istorie de comportament corporatist etic și este supus unui regim juridic care impune practici corporative transparente”. ”Protejarea acestor rețele de comunicații din generația viitoare de riscuri legate de perturbarea sau manipularea lor, precum și asigurarea vieții private și a libertăților individuale ale cetățenilor României, ai Statelor Unite precum și ai altor state reprezintă un aspect de importanță vitală”, se arată în memorandumul semnat de guvernele american și român, citat de G4Media. .De asemenea, documentul arată că cele două guverne adoptă documentul numit ”Propunerile de la Praga” – o declaraţie publicată în cursul Conferinţei asupra 5G şi securităţii la Praga din luna mai 2019. ”Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii andosează Propunerile de la Praga, declarația Președintelui din cadrul Conferinței în domeniul securității 5G de la Praga, ca un pas important în vederea dezvoltării unei abordări comune în domeniul securității rețelelor 5G și asigurarea unui ecosistem 5G sigur și dinamic. Propunerile de la Praga subliniază necesitatea ca rețelele 5G să fie construite pe baza competiției libere și corecte, transparenței și a statului de drept”, arată memorandumul citat.

Principalii competitori ai Huawei, liderul în echipamente 5G, sunt Nokia și Ericsson. Nokia care s-a aliat în trecut cu Siemens a cumpărat mai demult divizia de infrastructură a Motorola, din SUA. Americanii nu au alte companii care să poată concura Huawei. Infrastructura 5G Huawei este cea mai performantă și ieftină. În ultimii ani, chinezii, atât compania cât și guvernul, sunt într-o ofensivă puternică, Huawei reușind să intre in peste 30 de țări din lume, inclusiv în Marea Britanie, Italia și Monaco. Vodafone, care a lansat deja 5G în Ro, lucrează cu infrastructură Huawei. State mari precum Canada și Australia au avut probleme cu SUA din cauza Huawei și au impus restricții de securitate companiei chineze, la cererea SUA, însă nu pot ignora calitatea tehnologiei 5G a Huawei. Dar chiar oricâte restricții de acces pentru chinezi s-ar impune la mentenanță tot există bănuieli de breșe de securitate special create și de scurgere de date strategice către Huawei și implicit către autoritățile chineze. NATO ca alianță militară poate fi afectată prin scurgerea de informații. Nu poți să îndepărtezi liderul pe rețele și echipamente 5G de la licitații, dar poți să pui condiții dure de securitate la licitații, susține Dumitru Cristi, cofondator al companiei Plurivox.

Dăncilă știe că l-a mandatat pe Maior?

Chiar dacă a cerut rechemarea sa de la post, Guvernul Dăncilă l-a mandatat să semneze memorandumuri pe  George Maior, fostul director al SRI, care a coordonat, alături de Florian Coldea și Laura Kovesi, sistemul represiv al lui Traian Băsecu. Cosemnatar al acestui document este ambasadorul SUA în România, protector, la rândul lui, al Laurei Kovesi, Hans Klemm.

Maior a fost mandatat de Dăncilă să reprezinte Guvernul, în condițiile în care fostul ministru de Externe Teodor Meleșcanu i-a transmis lui Klaus Iohannis o scrisoare de rechemare a acestuia de la post, ca urmare a scandalurilor și a suspiciunilor care planează asupra lui. Iată că Maior rămâne în SUA, iar Meleșcau a fost “demisionat” din Guvern de Viorica Dăncilă.

În acest context, avocatul Gheorghe Piperea îl acuză pe George Maior că sfidează autoritățile din România.

„E tare de tot chestia asta – «ambasadorul»  României in SUA, Maior, fost (și, cel mai probabil, actual) șef al neo-sekurității românești, semnează cu americanii niște acorduri esențiale pentru vasalitatea economică a României față de SUA pe următorii 50 de ani. Cu mandat de la guvern. Acel guvern care, cică, se luptă cu statul paralel. Sau se lupta, cândva.

Maior este suspect într-un dosar penal (care o privește și pe Chioveși). A fost citat de două ori. A refuzat să vină de fiecare, sub pretextul că ar fi bolnăvior. Cam același pretext pe care l-a utilizat si mme Johannis «șase case de sași» . Reamintesc că, în sensul nouvorbei președintelui Johannis, suspect = penal.

Americanii or ști cu cine au semnat asemenea documente? Domnul ambasador Klemm (de care, iată, România nu a avut noroc să scape) o fi având ceva de comentat față de astfel de acte de sfidare a statului de drept si a «independenței» procurorilor? Nu de alta, dar în discursul său grăbit, Trump a amintit ca treaba cu combaterea corupției nu stă prea bine în România (după care i-a dat o șapca lui Johannis, cam în stilul în care spaniolii le dădeau mărgele de sticla incașilor si aztecilor, la schimb cu tone de aur și argint)…

Doamna premier Dăncilă o fi știind că a dat un asemenea mandat?”, a comentat situația, avocatul Piperea.

Huawei, acuzată de spionaj

A existat o vreme în care cele două mari puteri ale lumii erau interesate de armele nucleare. În ziua de azi, tensiunile dintre SUA și China implică tehnologia wireless care promite să îți conecteze electrocasnicele la web.

Cele două țări sunt implicate într-un război politic legat de compania chineză de telecomunicații Huawei. Americanii au adus numeroase acuzații în ultima vreme, susținând că gigantul a furat secrete comerciale și a comis fraudă, dar și că are legături cu guvernul chinez și armata acestuia.

Compania neaga aceste acuzații, și a căutat să își apere renumele în ceea ce privește confidențialitatea și securitatea. Între timp, aliații SUA, inclusiv Marea Britanie, Noua Zeelanda, Australia, Canada, Germania și Japonia, au impus restricții pentru echipamentele Huawei sau se gândesc să o facă, invocând problemele de securitate națională. În spatele acestor tensiuni stă tehnologia 5G care urmează să apară, și cine acaparează mai mult din ea.

Practic, la începutul acestui an, departamentul american de Justiție anunţă deschiderea unei anchete penale împotriva gigantului chinez de telecomunicații Huawei și a directorului său financiar, Meng Wanzhou. Printre capetele de acuzare se numără frauda bancară, spălare de bani, obstrucţionarea justiţiei şi furtul tehnologic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.