Sursa foto: Arhiva EVZ

Octavian Hoandră a scris un editorial la evz în care tema din „Țara Minunilor” a lui Lewis Carroll, așa cum este interpretată în textul lui Alberto Manguel, sugerează că această lume fantastică reflectă în mod surprinzător realitatea noastră cotidiană.

Octavian Hoandră: Alte glasuri, alte povești. Noul animal intrat cu forța în poveste

Octavian Hoandră: „Țara minunilor”, din cunoscutul basm al lui Lewis Caroll, scris în 1865 -, cu siguranță că poate fi amintirea neconștientizată a unei stări de raționalitate desăvârșită. O stare care privită acum, prin ochii convențiilor sociale și culturale, ne va părea o nebunie. Lumea lui Alice e, de fapt, lumea noastră. Nu în termeni simbolici abstracți, nu ca o alegere chibzuită, nu ca o fabulă distopică. Țara minunilor este pur și simplu locul nebunesc în care ne găsim în fiecare zi, cu rația lui de paradis, infern și purgatoriu – un loc prin care trebuie să rătăcim trecând prin viață. Alice, ca și noi, află că singurul fapt incontestabil al acestei lumi năucitoare este că în spatele unei raționalități aparente suntem cu toții nebuni. Asemeni lui Alice, riscăm să ne înecăm cu toții în propriile noastre lacrimi.

Ne place să credem, așa cum face pasărea Dodo, că, indiferent în ce direcție și cât de prost alergăm, cu toții vom fi câștigători și îndreptățiți la un premiu. La fel ca iepurele Alb dăm ordine în dreapta și stânga, ca și când alții ar trebui să se simtă obligați și onorați să ne slujească. La fel ca Omida, punem la îndoială identitatea semenilor noștri, dar avem o vagă idee despre a noastră, chiar și când suntem pe punctul de a ne-o pierde. La fel ca Pălărierul Nebun credem că suntem singurii care au dreptul să mănânce și să bea la o masă așezată pentru mult mai mulți invitați și le oferim cinic vin celor însetați și flămânzi atunci când vinul nu există și marmeladă în fiecare zi în afara celei prezente. Sub stăpânirea unor despoți ca Regina de Cupă, suntem obligați să jucăm jocuri trăznite cu obiecte nepotrivite – arici pe post de mingi și flamingi care se răsucesc și se întorc să te privească, pe post de ciocane de cricket. Iar dacă nu putem respecta instrucțiunile suntem amenințați cu tăierea capului.

Octavian Hoandră spune că metodele noastre pedagogice, după cum îi explică Grifonul și Falsa Broască Țestoasă lui Alice, sunt fie exerciții de nostalgie cum sunt predarea Râsului și al Plânsului, fie cursuri de formare în slujba altora – cum să fii aruncat cu homarii în mare. Iar sistemul nostru de justiție, cu mult înainte de a fi descris de Kafka, este asemenea celui stabilit de a-l judeca pe Valetul de Cupă, de neînțeles și nedrept. Prea puțini au curajul Alicei de a se ridica în apărarea convingerilor proprii și de a refuza să tacă. Tocmai, datorită acestui act suprem Alicei i se permite să se trezească di vis, iar nouă, nu… Noi suntem lași. Iar despre asta, nu ne place să vorbim… Aducerea temei poveștilor și ”explicată” de Alberto Manguel în acest text nu este deloc întâmplătoare.

Toată călătoria lui Alice seamănă cu viața noastră de azi. Visele și pierderea lor, lacrimile și suferința prin care trecem, războiul (bellum omnium contra omnes!) pentru supraviețuire, pentru traiul bun/opulent, drama propriei identități confuze și chiar mincinoase, acte făcute cu bună știință sunt ceeace trăim acum. Am putea să ne aplecăm, și asupra unei alte povești celebre, scrisă de un englez, nu mai puțin celebru,„The Cat That Walked By Himself” de Rudyard Kipling, din volumul „Just So Stories”, 1902.

„Cotoiul care umbla de unul singur”

Ascultă și ia seama și ciulește-ți urechile; căci acestea s-au petrecut și s-au întâmplat și s-au făcut și au fost, o, Draga mea Dragă, pe când Animalele Domestice erau sălbatice. Câinele era sălbatic, și Calul era sălbatic, și Vaca era sălbatică, și Oaia era sălbatică, și Porcul era sălbatic – cum nu se poate mai sălbatice – și umblau prin Pădurea Sălbatică și Umedă în singurătatea sălbăticiei lor. Dar cel mai sălbatic dintre toate animalele sălbatice era Cotoiul. Umbla de unul singur, și toate locurile îi păreau asemenea. Firește că și Bărbatul era sălbatic. Era cumplit de sălbatic. Nici n-ar fi-nceput să se domesticească până ce n-a întâlnit Femeia, care-i spuse că nu-i plăcea să trăiască după apucăturile lui sălbatice. Ea alese o Peșteră frumoasă și uscată, în loc de-un morman de frunze jilave, pentru dormit; ea aprinse un foc vesel din lemne în fundul Peșterii; ea agăță o piele uscată de cal sălbatic, cu coada-n jos, peste deschizătura Peșterii; apoi spuse: „Șterge-te pe picioare, iubitule, înainte de-a intra, căci de azi înainte o s-avem un cămin”. (…) Afară, în Pădurea Sălbatică și Umedă, toate animalele sălbatice se strânseră ciopor undeva de unde puteau zări lumina focului de la mare depărtare, și se-ntrebară ce-nsemna oare asta. Atunci Calul Sălbatic izbi cu piciorul lui sălbatic și spuse: „O, Prietenii și Dușmanii mei, de ce-au aprins oare Bărbatul și Femeia lumina aia mare în Peștera cea mare, și ce năpastă o să ne-aducă oare asta nouă?” Câinele Sălbatic își înălță nasul sălbatic, simți mirosul de oaie friptă și spuse: „O să mă duc să văd și să iscodesc, ca să istorisesc, dar socot că-i ceva bun. Cotoiule, vino și tu cu mine”. „Nu!”, zise Cotoiul. „Eu sunt Cotoiul care umblă de unul singur, și toate locurile îmi par asemenea. Nu vin.” „Atunci n-o să mai putem fi niciodată prieteni”, spuse Câinele Sălbatic, și o luă la trap către Peșteră. Dar abia făcuse el o bucățică de cale când Cotoiul își zise în sinea lui: „Toate locurile îmi par asemenea. De ce nu m-aș duce și eu să văd și să iscodesc și să mă înapoiez după cheful meu?” Se furișă așadar pe urmele Câinelui Sălbatic, tiptil, tiptil, și se piti undeva de unde putea să audă totul.

A apărut și în Europa, pisica

Dacă avem răbdare să re-citim povești vom observa cât de adevărate pot să fie, prin ”adaptarea” la viața cotidiană. Asemeni ca în povestea lui Kipling, a apărut și în Europa, pisica. Numele ei este Ursula von der Leyen. Cu alte cuvinte, Ursula von der Leyen, cea care, -conform cifrelor -,  a reușit marea performanță de a înjumătăți creșterea economică europeană. Motiv pentru care își dorește cu ardoare un nou mandat de președinte al Comisiei. Parcă ar fi sora politicienilor noștri. Dar sunt, slava Domnului și alți cotoi de-ai lui Kipling, care, pe măsură ce devin mai lipsiți de argumente se încrâncenează și mai tare să rămână pe scaunele puterii.

Bașca modul de viață european „protejat” de către Comisia Europeană, care include, în viziunea nemțoaicei von der Leyen, o dietă bazată pe insecte, cu doar două porții de carne pe săptămână,  și de frigul în case, cu o temperatură obligatorie de 18-19 grade Celsius. Programul ”pisicii” Ursula von der Leyen, avea ca pilon primordial inițiativa numită Green Deal prin care ni se promitea reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% (față de 1990) până în 2030 și atingerea neutralității climatice până în 2050. Analizele lui Petrișor Peiu nu dau greș niciodată, astfel că n-are rost să verificăm. Textele d-sale sunt întotdeauna însoțite de citarea surselor, site-uri, statistici, tabele. Dl. Peiu – unul din invitații mei favoriți al emisiunilor pe care le făceam la tv de pe vremuri, era d-sa. Mărturisesc că am avut mult de învățat de la acest analist economic cu știință de carte și cultură, o raritate pe scena publică de azi. ”De aici a plecat drama economiei europene și de aici s-au generat politicile de reprimare a industriilor de pe continent – spune dl. Peiu într-un text recent în prestigioasa revistă Q Magazine.

În primul rând, putem să observăm că ținta de reducere cu 55% până în 2030 a ajuns astăzi să fie considerată nerealistă chiar de către instituțiile europene care prognozau, în octombrie 2023, o reducere de 48% a respectivelor emisii de gaze (https://www.eea.europa.eu/en/analysis/indicators/total-greenhouse-gas-emission-trends ), după ce nivelul de reducere atins la finele anului 2022 era de doar 31%.

Și vedem iarăși o asemănare majoră cu politicienii de la noi, care stau toți sub umbra devizei „o să facem”. Va fi mai curat aerul planetei dacă se străduiesc să îl purifice doar cei care produc abia a 15-a parte din poluarea planetei? Nu cumva fixarea acestor ținte nerealiste și draconice ne fac pe toți să plătim un preț prea mare pentru ideile fanteziste ale unei mâini de oameni? Acum, pentru a avea dimensiunea exactă a inadecvării actualei Comisii Europene, să spunem că în 2023, emisiile globale de gaze cu efect de seră au crescut cu 1,5% față de nivelul din 2019, ceea ce indică fără dubii că europenii de sub sceptrul Ursulei se cam chinuie singuri cu ambițiosul obiectiv de a purifica planeta comună. Pentru a fi și mai clar: dacă din 1990 până acum statele UE și-au redus emisiile poluante cu peste 30%, pe ansamblul planetei avem o creștere a acestora de 8,3%! Și o scădere pe măsură a amprentei economiei europene…

Mai mult armament și mai multă muniție

Și pentru a transforma totul într-o tragedie a neputinței, ambiția Comisiei von der Leyen de e polua mai puțin s-a transformat într-o reducere masivă a producției energetice, siderurgice și chimice ( toate trei aflate la baza economiei continentale), simultan cu dorința de a reduce dependența de Rusia și China. Adică vrem să producem mai puțin, dar, în același timp, vrem să și importăm mai puțin și să consumăm mai mult. Din această dilemă nu va putea ieși nimeni vreodată, dar conducerea continentului continuă să propage aceleași lozinci. Ba mai mult, acum ar vrea să fabrice mai mult armament și mai multă muniție.

Oare s-o putea face asta fără energie și fără oțel? Pentru a ne face o idee despre consecințele politicii Green Deal asupra industriei europene, să spunem că, în 2022, UE abia mai producea 9,4% din oțelul produs în lume (136 de milioane de tone dintr-un total de  1,89 miliarde de tone), cu o scădere a producției continentale de 11% doar față de nivelul din 2021! Și tot așa, să râdem un pic de lozinca rezilienței, să spunem că peste 1 miliard de tone din totalul mondial s-a produs în China. Bravo, Ursula von der Leyen! Să mai răsfoim un pic promisiunile Ursulei von der Leyen din 2019 și să ajungem la al doilea cel mai important punct din programul ei, intitulat pompos „An economy that works for people”, adică o economie care lucrează în favoarea poporului. Un loc de cinste aici îl avea promisiunea de a promova întreprinderile mici și mijlocii. Ei bine, din 2019 până acum, valoarea adăugată datorată IMM-urilor a crescut cu 10,3% în valori nominale, cu o cincime sub rata de creștere a valorii adăugate datorată companiilor mari (12,4%). Dacă mai luăm în calcul și inflația, valoarea adăugată de către IMM-uri a scăzut cu 2,5%, de trei ori mai rapid decât scăderea valorii adăugate a companiilor mari (0,7%).

„Protejarea stilului de viață european”

A patra promisiune, intitulată „Protecting our European way of life”. Care va să zică „protejarea stilului de viață european”, care începea cu o odă adresată „domniei legii”. Informația nu face deloc parte din vreo savantă teorie a conspirației, ci apare chiar în raportul special al Curții Europene de Conturi elaborat în anul 2022. Achiziția de vaccinuri după pofta inimii stăpânei Europei a ajuns să fie cercetată chiar de către procurorii europeni, care  investighează „acuzații de infracțiuni în legătură cu negocierile privind vaccinurile dintre președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și directorul general al Pfizer, Albert Bourla”.

La cârma continentului, PPE și von der Leyen și-au făcut un obiectiv din promovarea intensă a minorităților sexuale, chiar dacă sunt inexistente, promovarea masturbării încă din anii de grădiniță, precum și negarea oricărei identități creștine a europenilor. Cam asta a însemnat distrugerea poveștii lui Kipling. Momentul când ieșind din poveste, Cotoiul care umbla de unul singur, s-a cocoțat,  la conducerea ”peșterii”. Ce n-a prevăzut marele scriitor, în nici una din poveștile lui, este apariția în Lume, a unui nou animal care s-a înmulțit peste măsură: scroafa care se urcă în copac…

Octavian Hoandra

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.