La cei 45 de ani, Lacrima Nemeş ne spune că viaţa i-a fost ca o lacrimă: amară, dar pură. Deşi se confruntă zilnic cu probleme, sufletul ei este cald şi larg. Pe lîngă dragostea şi atenţia pe care o acordă copiilor ei, Renata, Robert şi Sebastian, toţi trei minori, are puterea să ofere şi copiilor pe care-i educă la Centrul de Plasament din răbdarea, înţelegerea şi grija ei.
Cînd o priveşti şi o vezi cum împarte zîmbete, cum dă sfaturi, cum împacă şi cum sancţionează comportamentul copiilor a căror responsabilitate o poartă, te miri de unde atîta dăruire.
“Atunci cînd destinul te aduce în ipostaza de a avea un cuvînt de spus în destinul altora ai cea mai sacră datorie: datoria de a iubi. Dacă un simplu cuvînt nu este încărcat de iubire pentru ei, nu ai cum să obţii rezultate vizibile”, spune Lacrima.
Din punct de vedere material, aceşti copii au condiţii minunate: hrană consistentă, dulciuri, fructe, trăesc în camerele spaţioase, ba chiar au şi bani de buzunar. Sarcina de a-i pregăti pentru viaţa din afară le revine educatorilor. Şi toţi care muncesc pentru ei îşi lasă mai mult sau mai puţin asupra lor amprenta sufletească.
Fiecare educatoare simte că are privilegiul de a-şi exercita în extensie calitatea de mamă. Cu greu poţi refuza unor copii ceea ce le lipseşte mai mult: dragostea unui părinte.
Nu i-a lăsat în stradă
Pentru Lacrima, acest loc de muncă reprezintă un al doilea cămin, deoarece acasă are statutul de mamă care educă şi iubeşte, iar aici, cel de educatoare, care nu se poate abţine să nu iubească.
Fraţii Gabriela şi Miklos Varga au întregit familia Lacrimei. Cei doi copii, în vîrstă de 15, respectiv 17 ani, au ajuns în Centrul de Primire Oradea în urmă cu doisprezece ani, după moartea mamei lor. Tatăl era un beţiv notoriu. Cei doi fraţi au intrat în sînul familiei Nemes în urma cu un an, cînd Miklos trebuia să părăsească Centrul de Plasament. Băiatul împlinise 16 ani şi se afla în anul terminal al Şcolii de Ucenici Andrei Şaguna. Legea spune că orice copil instituţionalizat trebuie să părăsească Centrul din care provine în momentul în care îşi termină studiile.
“Miki nu şi-a luat capacitatea, de aceea a ajuns la o şcoală de ucenici. Pentru a putea rămîne în continuare în Centrul de Plasament, băiatul va da examenul de capacitate în acest an, apoi îl voi înscrie la seral, să-şi poată continua studiile”, ne spune Lacrima, pregătită să înfrunte responsabilitatea creşterii celor cinci “odoare”: Renata (14 ani) şi Gabi stau ore în şir de vorbă “ca fetele”, Robert (13 ani) şi Miki se iau la trîntă şi întorc casa pe dos, iar Sebi, mezinul, cel mai avantajat, este iubit de ambele “tabere”.
Perfomanţe de excepţie
Dar ceea ce-i uneşte pe aceşti copii este pasiunea pentru sport. Cinci zile pe săptămînă, Renata, Robert şi Miklos se antrenează cîte două ore pe zi la Clubul Sportiv Crişul, făcînd haltere. Performanţele nu au întîrziat să apară, fiecare obţinînd punctajul maxim la competiţii. În 23 noiembrie 2002, aflîndu-se în Cluj, la concurs, Renata şi Miklos au obţinut rezultatele cele mai bune. Chiar dacă la acest concurs au participat fete şi băieţi din mai multe judeţe, Bihorul a fost declarat cîştigător. Datorită muncii lor.
Ultimul concurs a avut loc la Sala Sporturilor din Oradea, în data de 15 februarie a.c., concurs la care a participat şi Robert, acesta concurînd la categoria de 45 kg. Toţi fraţii au trecut cu brio probele şi au ocupat locul întîi.
De ei, Lacrima este mereu mândră. “Cum să nu fie fericită cînd îi văd? Noi, oamenii, uităm mereu că menirea noastră este să dăruim ca să fim dăruiţi. Eu nu am uitat şi Dumnezeu m-a răsplătit”.
Nicoleta Codreanu
