Oficialii bursei speriati de concurenta occidentala

Guvernul Ponta a inaintat o propunere care, conform specialistilor, ar putea duce la disparitia burselor romanesti, anume listarea dubla a actiunilor. Pe de o parte, acest procedeu ar putea genera investitorilor cresterea lichiditatilor, insa exista pericolul ca bursele romanesti sa nu poata face fata competitiei burselor occidentale mai mari si, implicit, sa se dizolve. Aceasta propunere, contestata de reprezentantii CNVM (Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare), vine in contextul listarii marilor companii de stat (Transelectrica, Hidroelectrica, Romgaz, Tarom, etc) de care statul trebuie sa scape.

Guvernul are directiva de la Comisia Europeana ca pana in aceasta toamna sa reuseasca vanzarea pachetelor majoritare de la marile companii de stat pe care le detine. In mod neoficial, pachetele de actiuni ale acestor companii sunt dedicate unor investitori straini preferati de Comisie. Pe de alta parte, investitorii respectivi sunt reticenti in a face afaceri pe bursele romanesti, dupa regulile romanesti. Spre exemplu, listarea companiei Petrom, prin care statul a incercat sa isi vanda cele circa 10% din actiuni pe care le detine a fost un esec. Principala cauza a fost contractul de privatizare al companiei prin care statul nu avea voie, fara acordul OMV, sa isi oferteze actiunile. In situatii similare se regasesc si celelalte companii la care statul ar dori sa isi vanda actiunile. Insa, situatia s-ar schimba daca aceste tranzactii s-ar face sub alte auspicii si sub alte reguli. In acest context, Guvernul Ponta a venit cu propunerea conform careia listarea companiilor care se regasesc pe bursele romanesti sa se poata face si pe alte piete, in special cele vizate fiind cele occidentale. Cu alte cuvinte, listarea simultana ar presupune ca actiunile aceleiasi companii sa poata fi listate la doua burse din tari diferite. Aceasta metoda ar permite “jonglarea” actiunilor in functia de evolutia pietelor. Cand pe bursa romaneasca, actiunile Hidroelectrica, spre exemplu ar avea un pret mai mic decat pe bursa londoneza, un investitor ar putea cumpara actiuni de pe bursa romaneasca, in timp ce le-ar vinde pe cele listate in Londra. Acest lucru ar aduce o dinamizare lichiditatilor investitorului respectiv insa, pe de alta parte, daca bursa romaneasca nu ar putea tine ritmul pietelor externe, care au in spate zeci de ani de experienta, ar putea disparea.
“Toti cei implicati direct si indirect in piata locala de capital, se uita cu jind si dau de exemplu pozitiv piata de capital poloneza. Cand este vorba insa de o analiza serioasa a modului cum polonezii au ajuns unde au ajuns, si mai apoi, si mai important, de aplicarea unui set de masuri similar pe sectorul in care se mai poate face ceva, in primul rand in domeniul reglementarii, autoritatile pietei se eschiveaza de la actiune prin manevre mai mult sau mai putin elegante, exact cum au facut in ultimii zece ani. Recent BVB a iesit din vechiul tipar si a propus niste masuri in directia necesarei modernizari. Sa vedem ce se va intampla. In contextul economic international, regional si local, fata de anii trecuti miza a crescut: acum ea este supravietuirea pietei de capital romanesti. Sa speram ca toti actorii pietei se vor ridica la nivelul provocarii actuale”, este de parere Victor Cionga, consultant financiar.

Listarile simultane ii sperie pe oficialii burselor

Pe de alta parte, comisarul CNVM, Bogdan Chetreanu nu vede rostul listarii pe bursele externe a acţiunilor unor companii de stat, apreciind ca piaţa de capital autohtona are capacitatea de a absorbi ofertele mari şi ca listarile duble pot ameninţa lichiditatea BVB. "Personal, nu vad rostul unei duble listari, piaţa din Romania este perfect conectata la cele internaţionale. Suntem perfect compatibili cu pieţele din afara. Piaţa romaneasca are capacitatea de a absorbi ofertele mari, ca Hidroelectrica sau Romgaz", a afirmat Chetreanu la un seminar pe teme de profil.
Potrivit lui Chetreanu, o listare simultana a unor companii de stat pe piaţa romaneasca de capital şi pe pieţe externe ar putea crea pericolul dispariţiei lichiditaţii bursei de la Bucureşti, aşa cum s-a intamplat in cazul altor ţari care au adoptat o metoda similara.
"Sunt experienţe nefericite in lume cu listari duale. De exemplu, Ucraina, care nu mai are piaţa de capital. Cele mai multe companii din Ucraina se tranzacţioneaza in Polonia. Sau Azerbaijan, unde 95% din companii se listeaza la Londra, nu in Azerbaijan. Intrebarea este daca vrem sa mai avem lichiditate pe piaţa dupa o dubla listare. Exista pericolul ca lichiditatea sa dispara", a adaugat Chetreanu. La finele lunii mai reprezentanţii BVB au declarat ca spera sa convinga Guvernul sa listeze companiile de stat doar pe bursa locala, pentru a sprijini dezvoltarea pieţei de capital din Romania. Nici vicepreşedintele BVB nu este pentru listarile duale, in acest moment. "Aş prefera sa recomand listari duale, dar poate nu in prezent", a declarat Adrian Lupşan, adaugand: "Propun sa incepem cu listarea unui pachet de 10-15% la Bucureşti (n.r. din companiile de stat) şi a inca 10-15% pe o alta piaţa peste caţiva ani". In opinia sa, acest interval de timp este necesar pentru dezvoltarea societaţii, ca acesta sa ajunga sa aiba management privat, sa işi faca un istoric, sa aiba un anumit grad de rentabilitate. "Fie ca se apeleaza la oferte duale sau nu, preţul va fi acelaşi", a mai declarat Lupşan, pentru Bursa. Vicepreşedintele BVB a mai spus ca Bursa a avansat catre Guvern aceste propuneri insa nu a putut da detalii privind stadiul discuţiilor. Ministrul delegat pentru mediul de afaceri, Lucian Isar, a declarat in luna mai ca bursele din Londra şi Viena sunt luate in calcul pentru dubla listare a unor companii din programul de privatizare, care prevede vanzarea, in a doua parte a anului, a unor participaţii la Transgaz, Romgaz, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica

Dedicatii pentru UE

In primele zece zile ale acestui an, in Monitorul Oficial a fost publicata Legea  302/2011, o lege facuta la presiunile Comisiei Europene, prin care Guvernul s-a angajat ca pana la 31 decembrie 2012 sa listeze la bursa pachete minoritare de minim 5% la 19 dintre companiile aflate in portofoliul Fondului Proprietatea. In principiu, intenţia este onorabila pentru ca se da posibilitatea investitorilor serioşi sa bage bani in diferite companii. Insa, situaţia reala este cu torul alta. companiile pe care statul le poate lista (Hidroelectrica SA,  Nuclearelectrica SA, Romgaz SA, Complexul Energetic Rovinari SA, Poşta Romana SA, CN Aeroporturi Bucureşti SA, CN Administraţia Porturilor Dunarii Maritime SA, World Trade Center Bucureşti SA, E.ON Gaz Romania SA, Electrica Furnizare SA, etc.) sunt companii controlate politic şi nici un investitor din afara acestei sfere nu va infuza capital in aceste societaţi. Astfel ca, in timp ce Guvernul se va prezenta in faţa comisarilor europeni cu inca o sarcina indeplinita, privatizarile respective vor deveni “tunuri”, iar afaceriştii abonaţi la contractele cu statul işi vor mari portofoliul.
Aceasta nu este prima incercare a Guvernului de a vinde acţiuni la companii deţinute in cadrul Fondului Proprietatea. In urma cu doi ani, au fost listate la bursa acţiuni ale OMv Petrom SA, insa tranzacţionarea lor a fost un eşec total. Cei care au dorit sa cumpere acţiuni la aceasta companie au oferit un preţ sub evaluat al acţiunilor. Mai mult, in condiţiile in care Guvernul a promulgat şi publicat in Monitorul Oficial aceasta lege, pana in acest moment nu a fost fixat nici un calendar al acestor vanzari.

Ce se listeaza din Fondul Proprietatea?
Pe lista companiilor pregatite pentru listare se gasesc Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, companii unde au fost incepute procedurile. In acelaşi calup se vor lista acţiunile celor doua aeroporturi din Bucureşti, din Timişoara şi Constanţa. De asemenea, complexurile energetice Turceni, Rovinari şi Craiova, Electrica Furnizare, Poşta Romana, Compania Naţionala a Sarii, Administraţia Porturilor Maritime, Administraţia Porturilor Dunarii şi Administraţia Canalelor Navigabile, Electrica Muntenia Nord, Transilvania Nord şi Transilvania Sud.

CIFRA
10 mld. de euro vrea sa listeze statul la bursa


Razvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.