Pe stadionul CFR Cluj din cartierul Gruia au fost spânzurate mai multe ciori, oficialii clubului spunând că au făcut acest gest pentru a alunga păsările care vin să ciugulească semințele de iarbă de pe gazon.

Potrivit prosport.ro, CFR Cluj are probleme cu terenul de joc înaintea meciului cu Sepsi din ultima etapă a sezonului regulat din Liga 1 Betano. Ciorile şi porumbeii mănâncă seminţele şi iarba, iar oficialii au apelat la o metodă mai puţin întâlnită. Atât la terenul de antrenament, cât şi la terenul principal, unde îşi dispută meciurile, au agăţat 4 ciori, precizează DigiSport. Informaţia ar fi fost recunoscută şi de cei din staff-ul campioanei.

Partida dintre CFR Cluj şi Sepsi este programată duminică, de la 20:00. Duelul este unul deosebit de important pentru ambele formaţii. Ardelenii vor să îşi mărească ecartul faţă de FCSB şi să intre cu o diferenţă cât mai mare de puncte în play-off, în timp ce Sepsi este aproape de o calificare istorică în primele 6.

  • E pentru prima dată în istoria play-off-ului când o echipă, în al doilea an în prima ligă, reuşeşte să ajungă în primele 6„, a declarat Eugen Neagoe, antrenorul lui Sepsi
  • Sută la sută am făcut câteva modificări. Şi ei. Va fi cu totul şi cu totul alt joc duminică, în care la fel va fi din nou un meci extrem de greu, unde miza este alta. Noi trebuie să ne menţinem distanţa faţă de urmăritoare, ei îşi vor dori un loc mai sus în play-off„, a declarat Alin Minteuan, antrenorul CFR-ului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.