Fostul ofiţer SIPA, Floricel Vitan, a fost condamnat de Tribunalul Cluj la doi ani de inchisoare cu executare, dupa ce el a fost trimis in judecata de procurorii DNA pentru infracţiuni de corupţie. Procurorii DNA l-au acuzat de fostul colonel SIPA de trafic de influenţa la inceputul lunii februarie 2009. Conform rechizitoriului, Vitan le-a pretins reprezentanţilor unei societaţi comerciale din municipiul Cluj-Napoca un anumit procent din valoarea unui contract de achiziţie publica. Pe de alta parte, avocatul Sergiu Bogdan, aparatorul lui Vitan, susţine ca sentinţa de condamnare este nelegala, ţinand seama şi de faptul ca la dosar ar exista o serie de interceptari telefonice falsificate.

La mijlocul saptamanii trecute, magistraţii Tribunalului Cluj l-au condamnat la doi ani cu executare pe fostul ofiţer al Serviciului Independent de Protecţie şi Anticorupţie (SIPA) din cadrul MAI, Floricel Vitan.
Conform lui Sergiu Bogdan, avocatului lui Vitan, judecatorii din acest caz şi-au bazat sentinţa pe o serie de interceptari telefonice modificate de procurorii DNA. “De departe sentinţa nu este dreapta şi o vom ataca la Curtea de Apel Cluj. In primul rand, probatoriul din acest dosar s-a bazat pe interceptari telefonice modificate şi adaugite. Aşteptam sa vedem şi motivarea Tribunalului Cluj”, a declarat avocatul Sergiu Bogdan.
Floricel Vitan considera ca nu se face vinovat de nicio acuzaţie adusa de procurorii DNA Cluj. „In data de 02.02.2009, domnul Vitan s-a deplasat la sediul firmei Exclusiv Catering şi a propus reprezentaţilor acestei societaţi o colaborare, deoarece domnul Vitan este reprezentantul firmei de consultanţa a soţiei sale, S.C. Saneurovita S.R.L. In continuarea ofertei i-a trimis pe mail o oferta de contract. Domnul Mureşan  i-a raspuns, tot pe mail, in 04.02.2009, ca nu este interesat in condiţiile solicitate de Vitan, dar ca doreşte sa continue negocierile. Ca urmare a negocierilor, in data de 09.02.2009 domnul Vitan se prezinta la sediul firmei de catering, unde este provocat la o discuţie de domnul Mureşan şi este intrebat ce garanţie are ca va caştiga licitaţia. Domnul Vitan ii raspunde ca va face toate demersurile de informare pentru ca firma de catering sa ofere cel mai bun preţ la licitaţia organizata pentru o oferta de hrana necesara unei unitaţi militare, daca va incheia acel contract de consultanţa. In cursul acestei discuţii se negociaza posibilitatea ca procentul de 1, 5 % din valoarea contractului sa se reduca la 0, 5% din valoarea contractului, ca plata sa se faca odata cu derularea contractului şi, in caz de insucces, firma reprezentata de domnul Vitan sa restituie o parte din suma primita”, arata aparatorul fostului colonel SIPA.

Acuzaţiile care i se aduc lui Vitan

Din aceleaşi probe mai rezulta ca Floricel Vitan nu ar fi avut nicio legatura cu vreun membru al acelei comisii de licitaţii, insa rechizitoriul procurorilor arata ca respectivul contract era o forma de a masca traficul de influenţa de care s-ar face vinovat Vitan. Cu ocazia percheziţiilor informatice s-au gasit şi alte oferte adresate unor firme, fara ca aceasta sa presupuna şi semnarea vreunui contract de consultanţa, dar aceste contracte sunt redactate in aceeaşi maniera ca şi oferta de contract trimisa SC Exclusiv Catering SRL. „Domnul Vitan susţine ca a aflat de existenţa licitaţiei  MApN de pe un site de pe internet specializat şi ca a incercat sa caute firme interesate sa participe la aceasta licitaţie. A trimis o oferta unei firme din Cluj, care nu s-a aratat interesata, apoi a discutat cu domnul Mureşan, caruia i-a prezentat oferta de consultanţa, acesta a acceptat negocierile pentru ca apoi sa susţina ca domnul Vitan a incercat sa-i vanda influenţa asupra unor presupuşi membri ai comisiei. In 16.02.2009, domnul Vitan, considerand ca domnul Mureşan nu mai este interesat de incheierea unui contract de colaborare, a facut o oferta unei alte firme din Bucureşti”, mai completeaza avocatul lui Vitan.
Pe de alta parte, procurorii arata ca “la inceputul lunii februarie 2009, inculpatul Vitan Floricel le-a pretins reprezentanţilor unei societaţi comerciale din municipiul Cluj Napoca procente din valoarea unui contract de achiziţie publica, iniţial 1,5 % (echivaland cu 45.000 Euro) iar ulterior de 0,5 % (echivaland cu 15.000 Euro), contract ce facea obiectul unei licitaţii”, se arata in comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Floricel Vitan ar fi propus societaţii ca, in schimbul promisiunii de plata a sumei solicitate, prin relaţiile pe care le are in cadrul Ministerului Apararii Naţionale şi o pretinsa influenţa asupra membrilor comisiei de licitaţie, sa ajute la caştigarea licitaţiei de achiziţie de produse alimentare pentru o unitate militara din judeţul Cluj, mai arata DNA. La 3 martie 2009, Floricel Vitan a fost reţinut de procurorii anticorupţie pentru 24 de ore, iar la data de 4 martie 2009, Tribunalul Cluj a dispus arestarea acestuia pe o perioada de 29 de zile. In motivarea judecatorilor clujeni pentru emiterea mandatului de arestare se arata ca inculpatul prezinta pericol concret pentru ordinea publica deoarece, deşi nu exista probe suplimentare pentru existenţa acestui pericol real, fapta este una de corupţie şi s-ar periclita imaginea justiţiei, respectiv a militarilor din comisia de licitaţii. De asemenea, s-a susţinut ca domnul Vitan este  recidivist postexecutoriu cu privire tot la o infracţiune de trafic de influenţa. Conform unor informaţii judiciare, probele procurorilor DNA Cluj constau intr-o inregistrare a discuţiilor din 09.02.2009, dintre Vitan şi Nicolae Mureşan, reprezentantul firmei Exclusiv Catering, firma implicata in acest caz. Potrivit avocatului fostului colonel, dosarul de acuzare mai deţine şi doua inregistrari telefonice, prima dintre Mureşan şi Vitan, iar a doua dintre Floricel Vitan şi o persoana necunoscuta, care ii solicita fostului colonel sa nu il mai caute pe reprezentantul firmei Exclusiv Catering.

Statul a pierdut in faţa lui Vitan la CEDO
Cazul lui Floricel Vitan devine mult mai interesant daca ne uitam in urma şi observam ca fostul colonel clujean a caştigat un proces cu statul roman la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), dupa ce in 2000 fusese arestat pentru fapte de corupţie, fiind acuzat ca i-ar fi cerut bulibaşei rromilor din Cluj-Napoca, Gabor Lajos, suma de 4.500 de dolari pentru a-l ajuta pe acesta sa-şi intrerupa o pedeapsa cu condamnare. In 2000, Vitan a fost condamnat definitiv la patru ani de puşcarie, fiind gasit vinovat de trafic de influenţa, insa fostul colonel şi-a susţinut nevinovaţia, adresandu-se la CEDO cu o plangere impotriva statului roman pentru incalcarea in timpul procesului a mai multor prevederi din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului. Ca in majoritatea proceselor in care statul roman ajunge in faţa judecatorilor CEDO, Romania a pierdut in faţa lui Vitan. Astfel, conform deciziei CEDO, statul roman nu a respectat prevederile articolelor 6 şi 8 ale Convenţiei, respectiv dreptul la un proces echitabil şi protejarea corespondenţei. CEDO a decis despagubirea lui Vitan cu suma de 2.000 de euro, plus 200 de euro pentru cheltuieli..

Probe cu semnul intrebarii
– Nicolae Mureşan nu s-a autodenunţat pentru comiterea infracţiunii de cumparare de influenţa şi a fost audiat ca martor in dosar, deşi exista o incompatibilitate intre calitatea de martor şi cea de parte.
– Nicolae Mureşan şi-a dat acordul  pentru instalarea aparaturii de inregistrare dupa ce DNA s-a autosesizat, altfel nu se explica de ce domnul  acesta a fost cautat de catre DNA, daca nu i s-ar fi ascultat convorbirile telefonice lui Vitan.
– Intr-o adresa de la unitatea militara, se arata ca domnul Vitan nu a intrat niciodata in unitatea militara unde era organizata licitaţia, dar domnul Mureşan a fost in data de 06.02.2009 şi 18.02.2009 la sediul unitaţii.
– Declaraţiile unui membru al comisiei de licitaţii arata ca cei din comisie nu il cunoşteau pe Floricel Vitan

Razvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here