Orb în Gaza la moara cu sclavi. Duios iese Europa din istorie pe ușa din dos. Acum, tot felul de „specialiști” – de la ziariști celebri cu nume date de catastrofe ale naturii, sau cu două prenume (!) și generali care au văzut războiul doar în vis, și până la avocați, foști milițieni ori iluștri necunoscuți care fac „reviste” de analiză a politicii externe mondiale într-un apartament de bloc din Crîngași.
Orb în Gaza la moara cu sclavi. Duios iese Europa din istorie pe ușa din dos
„Ana a mâncat frica
Ana a mâncat moartea
Moartea e lungă
S-a-ntins pe fața Anei și doarme”
Aglaja Veteranyi
Paul de Man, un ciudat cu trecut de admirație nazistă, ajuns profesor la Yale, zice că literatura nu e decât zgomot lipsit de semnificație. Câteva dintre articolele sale au devenit texte celebre și mult studiate, iar un număr de studenți absolvenți adepți a aceste forme incipiente a neomarxismului din universitățile americane au dobândit cariere distinse la Yale și în alte părți.
Paul de Man afirmă că nimic nu contează decât textul: adică, atunci când Milton scrie „Orb în Gaza la moara cu sclavi”, nu trebuie sa știi nici ce e Gaza, nici despre ce moara cu sclavi.
Nu este vorba, nici cine a fost orb în Gaza la moara cu sclavi și cum de a ajuns acolo, nici de ce se plânge. Aceste „lumini” ale intelighenției lumii progresiste, care este azi din ce în ce mai agresivă, au ajuns la concluzia ca oricum omul (cititorul) nu poate ghici despre ce este vorba, căci nici un text nu are o semnificație în sine și poate însemna, orice.
Azi, „Orb prin Gaza la moara cu sclavi” capătă o interpretare fără echivoc
Numai că azi, „Orb prin Gaza la moara cu sclavi” capătă o interpretare fără echivoc. Care nu (mai) e nici măcar cea a lui Addous Huxley, în celebrul său roman cu același nume. Oricum, n-avem nici o șansă să rămânem ne-lămuriți, mulțumită cohortelor de specialiști în orice, pe care îi posedă România…
Ceea ce este surprinzător e faptul că la noi, în trista Românie, vedem cu stupefacție că, ori de câte ori apare o catastrofă, oriunde pe planetă, apar din neantul nefericirii pe care o trăim, și o puzderie de ”specialiști”, românași neaoși, specializați (unde? cînd, în cît timp au dobândit aceste calități?) în orice. Emit păreri, au certitudini și soluții pentru planetă.
Acum, tot felul de ”specialiști” – de la ziariști celebri cu nume date de catastrofe ale naturii, sau cu două prenume (!) și generali care au văzut războiul doar în vis, și până la avocați, foști milițieni ori iluștri necunoscuți care fac ”reviste” de analiză a politicii externe mondiale într-un apartament de bloc din Crîngași – nu se pot abține să se exprime. Vorba lui Caragiale: ”Pentru orice român care știe a citi, cel mai greu lucru e a nu scrie!”.
De la ei aflăm clar cum este cu „Hamasu’” și cu „Hezbolahu’” …
Nu e de mirare că oamenii (cei pe care îi cunosc eu, cel puțin) se informează citind ziarele străine și urmărind televiziunile din Anglia, Franța și America. mai puțin CNN…
Altfel, la prima vedere, aflând de la televiziunile românești că există un ”Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC)” și este ”un centru de excelență în domeniul rezilienței, partener al NATO și UE, care acționează în beneficiul acestor organizații, precum și al statelor membre sau partenere”, răsufli ușurat. Nato e salvat! Numai că repede afli că acest ”centru” se află în România, la București, pe strada Vasile Lascăr și funcționează cu ”specialiști” baby-face români. Deci îți cam trece veselia.
Cu toții la unison marii analiști și geostrategi de la think-tankurile din Dămăroaia recomandă o analiză drastică în Israel a gafei de proporții pe care ar fi făcut-o (prea) mult lăudatele lor servicii secrete.
Și asta se întâmplă în țara care în cei 30 de ani de la 1989 n-a fost în stare să-și analizeze trecutul și prezentul, trăsăturile noastre esențiale, aportul oamenilor de cultură la binele comun, sau mai bine spus lipsa acestuia, lașitatea noastră manifestă, turnătoria și delațiunea, disprețul și ura de sine și de aproapele, toate aceste racile subsumate Fanarului pe care îl avem în sânge, care ne-au interzis propria ființare ca popor și ne-au transformat în populație inertă.
Concluzia pentru vașnicii specialiști de acest gen a fost enunțată de mult, în anii 50 de către scriitorul și jurnalistul american H.L Mencken: ”For every complex problem there is an answer that is clear, simple, and wrong”.
Aglaja Veteranyi a știut să iasă din istorie, așa cum se pregătește Omenirea azi, direct în moarte.
Citisem la apariție cartea, ei ”De ce fierbe copilul în mămăligă”, dar am aflat mai multe despre Aglaja Veteranyi cu ocazia celor câteva emisiuni tv, pe care le-am făcut cu ani în urmă, cu fascinanta scriitoare Nora Iuga, care o cunoscuse bine, și care îi tradusese cărțile în românește. Nora Iuga simțea, dealtfel înstrăinarea culturală care începuse de cîtăva vreme să se manifeste atât în Europa, cît și în România…
”În România sînt prea mult trecuţi sub tăcere, iar cei care luminează ca nişte luceferi cerul naţional se dovedesc a fi doar becurile unor macarale foarte înalte care nu intră în mişcarea de revoluţie ca să ajungă în vizorul altor puncte geografice. Şi pe urmă gusturile se schimbă atît de repede, vai, că nici Rilke şi nici Brecht nu le mai plac germanilor, iar în România marele Eminescu este gustat cu adevărat doar de academicieni.”
Veteranyi a ieșit din viață discret, fără pretenții, fără văicăreli, fără ”fițe” – atât de întâlnite azi la scriitori. A fost o artistă şi scriitoare elveţiană de limbă germană originară din România. Născută într-o familie de artişti de circ, a cutreierat cu trupa numeroase state europene, stabilindu-se, la jumătatea anilor ’70, la Zürich, în Elveţia. A publicat poezii în reviste literare şi în antologii.
„Europa va ieși din istorie în moartea spirituală cu mare tămbălău”
În 1999 îi apar volumele ”Raftul cu ultimele suflări” şi ”De ce fierbe copilul în mămăligă„ publicate și în traducere românească. S-a sinucis la începutul anului 2002. În ultimii ani de viață se muta dintr-un sanatoriu în altul, nu voia să facă nici un tratament.
Nu credea în medicamente, credea în minuni. Partenerul ei de scenă şi de viaţă, a găsit-o într-o dimineaţă de februarie pe malul lacului Zürich, cu picioarele în apă pînă la mijloc, cu partea de sus a corpului inertă pe ţărm. Nu avea pic de apă în plămîni. Luase un pumn de somnifere înainte de a porni spre lac, ca să nu aibă putere să se opună înecului… Aglaja era o femeie care știa totul despre moarte.
Europa va ieși din istorie în moartea spirituală cu mare tămbălău. Discreția fostelor valori creștine dispare, cu fiecare zi care trece…
Cultura este suma valorilor unei societăți, se spune. Acestea îți pot da senzația că luîndu-le în considerare ai găsit o modalitate de a-ți ignora propria moarte, ca individ. Că poți să-ți duci proiectele, dacă există, până în ultima clipă a vieții.
Oameni care distrug, zi de zi, România
Cultura noastră politică ni se strecoară în suflete și ne otrăvește viața. Valoarea ”creației politice” este rezultatul relației dintre noi, societatea și ceeace creează acești politicieni.
Te uiți la tv fără sonor și vezi chipurile ”reformatorilor” Boloș, Ciolacu, și, chiar dacă a dispărut din știri, minunea economiei – celebrul Virgil Popescu. Fără să-i auzi, obsevi aceeași privire de animal de tracțiune neomarxist travestit, obosit. Oameni care distrug, zi de zi, România. Simplu și fără comentarii.
Ei dau tonul și ne arată nouă, ”românlor”, de fapt, drumul spre ieșirea din propria noastră matrice istorică. În stupida lor credință că vor fi susținuți de la Bruxelles pe veci la putere îndeplinesc ordinele care put de la o poștă a sorosism-neomarxist, cu asupra de măsură.
Poate nu e lipsit de interes, pentru acești tineri specialiști în orice, care sigur l-au studiat Dimitrie Areopagitul, să reconsidere vorbele lui înțelepte: „Călugării care se străduiesc să imite moravurile îngerilor nu sunt niciodată mai aproape de țel decât atunci când tac.”
Minunata Oriana Fallaci
Iar dacă e să respect un jurnalist, atunci, fie-mi permis s-o respect pe minunata Oriana Fallaci.
Fiindcă a fost un adevărat jurnalist incomod, sâcâitor, uneori chiar iritant prin stilul crud si neiertător cu care a zugrăvit realitatea. Penița ei a avut mereu consistența loviturii de bici și scrierile sale te izbesc și te răvașesc prin atingerea dureroasă a adevarului pe care îl rostesc, cu o libertate a cuvântului pe care și-a revendicat-o fără drept de apel de-a lungul întregii ei cariere. Si eu, ca si toti cititorii ei, am iubit-o pentru asta – afirmă pe drept cuvânt traducătoarea ei, Ingrid Beatrice Coman-Prodan.
Mi-am dorit întotdeauna să pot să fiu ”ziarist”. Trebuie să recunosc că n-am reușit. N-am nici talentul nici curajul celor care ”evoluează” seară de seară la televizor. În aceste condiții, adevărul e că n-aș avea ce să explic privitorilor. Nici eu nu înțeleg mai nimic din tot ceeace se întâmplă, în afară de faptul, cutremurător pe care îl vedem cu toții: acela că e din ce în ce mai multă moarte pe pământ.
Dar nu pot să n-o admir pe cea care a fost Oriana Fallaci, scriitoare și ziaristă care ne-a părăsit în15 septembrie 2006. Jurnalist italian, a început studiile la Universitatea din Florența, în medicina și chimie; ulterior, s-a transferat în domeniul artei, însă fără a absolvi.
Oriana Fallaci a fost un adversar al Islamului
La îndemnul unchiului, el însuși ziarist, Oriana Fallaci a început cariera în jurnalism, devenind corespondent special pentru ziarul Il Mattino dell’Italia centrale (1946). începând cu anul 1967, a fost corespondent de război în Vietnam, Orientul Mijlociu și America de Sud.
Un adevărat ziarist, cu o imensă cultură, cu un curaj feroce și o determinare ieșită din comun, Oriana Fallaci a fost un adversar al Islamului, pe care l-a considerat noul fascism, contestând modul în care sunt tratate femeile musulmane. A luptat împotriva avortului și a susținut superioritatea civilizației occidentale.
Interviurile realizate de Oriana Fallaci au vizat prin întrebările sale incomode numeroase personalități: Yasser Arafat (om politic palestinian), Golda Meir (prim-ministru al Israelului), Indira Gandhi (prim-ministru al Indiei), Haile Selassie (împaratul Etiopiei), Deng Xiaoping (președintele Chinei), Henry Kissinger (secretar de stat american).
Cărțile sale au fost traduse în peste 21 de limbi și au fost recompensate cu numeroase premii internaționale pentru pace, progres, cultură și, mai ales pentru adevăratul jurnalism.
„Europa nu mai este Europa, este Eurabia, o colonie a islamului”
”Europa nu mai este Europa, este Eurabia, o colonie a islamului, unde invazia islamică nu se desfășoară doar în sens fizic, ci și în sens mental și cultural… Eu sunt ateu, și dacă un ateu și un Papă gândește aceleași lucruri, trebuie să fie ceva adevărat. Trebuie să existe un adevăr uman care este dincolo de religie…
Sunt dezgustată de antisemitismul multor italieni, al multor europeni… Uită-te la sistemul școlar al Occidentului de astăzi. Elevii nu cunosc istorie! Ei nu știu cine a fost Churchill! În Italia nici măcar nu știu cine a fost Cavour!… Servilitatea față de invadatori a otrăvit democrația, cu consecințe evidente pentru libertatea de gândire și pentru conceptul în sine de libertate… Posturile de televiziune de stat contribuie la renașterea antisemitismului, plângând doar de moartea palestinienilor în timp ce minimizăm morțile israelienilor, trecând peste ele în tonuri nedoritoare…
Prezența crescută a musulmanilor în Italia și în Europa este direct proporțională cu pierderea noastră de libertate… Musulmanii refuză cultura noastră și încearcă să ne impună cultura lor. Le resping, iar aceasta nu este doar datoria mea față de cultura mea – este față de valorile mele, principiile mele, civilizația mea…
Occidentul dezvăluie o ură față de sine, care este ciudată și nu poate fi considerată decât patologică
Lupta pentru libertate nu include supunerea unei religii care, ca și religia musulmană, dorește să fie anihilate alte religii… Occidentul dezvăluie o ură față de sine, care este ciudată și nu poate fi considerată decât patologică; acum vede doar ceea ce este deplorabil și distructiv… Acestor șarlatani le pasă de palestinieni la fel de mult ca și mie de șarlatani.
Președintele Bush a spus: „Refuzăm să trăim cu frică.”…Frumoasă sentință, foarte frumoasă. Mi-a plăcut! Dar inexact, domnule președinte, pentru că Occidentul trăiește în frică. Oamenilor le este frică să vorbească împotriva lumii islamice. Se teme să-i jignească și apoi să fie pedepsiți pentru că i-au jignit pe fiii lui Allah. Poți insulta creștinii, budiștii, hindușii, evreii. Poți defăima pe catolici, poți scuipa pe Madona și pe Iisus Hristos. Dar, vai de cetățeanul care pronunță un cuvânt împotriva religiei islamice.
Și azi am ajuns să vedem proteste pro Hamas și pro Palestina, în toată Europa
Îmi place cum în puține cuvinte explică aceste mișcări Răzvan Boanchiș, deși scrâșnit, așa cum sunt spuse toate adevărurile greu de pronunțat, pe motiv de ”politically correctness”:
”Mitingurile de susținere a teroriștilor Hamas sunt rezultatul globalismului, sunt produsele progresismului, sunt toxinele anticreștinismului și ale ecologelii, sunt mizeriile trotinetarilor drogangii care ar vrea, peste doi-trei ani, să legalizeze și pedofilia, nu doar drogangeala.
De vreo 15 ani, în librăriile din Franța, Italia și Germania s-au întors cărțile socialiștilor de salon. Marcuse și Adorno sunt mai prizați ca niciodată. Partidul cu elan buldozerist din România este o replică întârziată cu 55 de ani a fenomenului America – hippie, Paris – 1968 și Germania – Kreuzberg”
Mare lucru ca Cioloș, Barna, Drulă, alături de grupările neomarxiste care s-au instituit atît la PSD cât și la PNL să nu și amintească de minunata ”multiculturalitate”, să se lase ”inspirați” de mișcările pro palestiniene și să condamne Israelul pentru că și-a permis să se apere prea dur împotriva monstruozităților Hamas…
Editorialul poate fi văzut AICI
(Octavian Hoandră/evz.ro)
