Premierul Ludovic Orban ar urma să fie dat la o parte de la șefia Guvernului, susține publicația Național. Conform sursei citate, în urma unei înțelegeri între PNL și PSD, Klaus Iohannis și-ar fi dat acceptul pentru numirea lui George Maior în fruntea Executivului.

Șeful statului ar fi „parafat” acest pact ascuns, doar pentru a asigura victoria liberalilor la alegerile anticipate, scoaterea USR-ului din joc și pentru a împiedica o revenire a Partidului Social Democrat la butoanele guvernării.

„Iată că ”experimentul Dăncilă” continuă, oamenii președintelui din sistem fiind deciși să profite la maxim de actuala conjunctură politică mai mult decât favorabilă pentru a ”anihila” pentru multă vreme de acum înainte orice eventuală tentativă de revenire la butoanele guvernării a Partidului Social Democrat.

Astfel că tabăra iohannistă nu pare dispusă a se mulțumi doar cu victoria zdrobitoare de la 24 noiembrie și șeful statului chiar pare dispus la orice compromis doar pentru a scoate ”ciuma roșie” din viața politică a țării. Astfel că debarcarea oricum anunțată a ”balastului” Orban de la Palatul Victoria a fost grăbită de succesul nesperat de rapid al negocierilor subterane purtate pentru ca ”opoziția de carton” a PSD-ului nu doar să permită organizarea alegerilor anticipate, dar chiar și să asigure astfel o nouă victorie a liberalilor lui Iohannis!”, scrie Național.

Conform sursei citate, aceasta este „condiția esențială de altfel pentru ca USR-ul să fie scos cu totul din joc, rămânând astfel un partid de buzunar care să fie apoi împins constant spre implozia a ceea ce va mai rămâne din creația anti-sistem a generalului Florian Coldea! Practic se merge pe mâna unei alianțe subterane ”contra naturii” între PNL și PSD, de fapt aripa pro-sistem a celui din urmă.

Pentru că altfel Palatul Cotroceni nu ar avea de ce să facă acest pariu ”sinucigaș” la prima vedere și la care nu îl împinge nimeni altcineva! 02 03aaa copy S a bătut palma pentru Maior premier!Pentru că Iohannis nu ar putea fi atât de sigur pe o victorie clară în anticipate încât să-și sacrifice propriul premier și să joace totul pe cartea provocării cu orice preț a acestora decât dacă are în spate siguranța unui ”deal” cu chiar Partidul Social Democrat pentru o nouă guvernare.

Fie ea și una de tranziție, dar cu George Maior premier! Veste de altfel care a căzut ca o adevărată ”ghilotină” atât peste capul lui Orban și a vechilor liberali care tocmai începuseră să închege o rețea de rezistență în jurul actualului premier, dar și a pesediștilor ”fundamentaliști” care chiar visau la o Opoziție cu ”sânge pe pereți”. Iată însă că, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, deja s-a bătut palma pentru ”compromisul” Maior drept premier.

Chiar dacă lideri liberali și pesediști deopotrivă sunt pe deplin conștienți de riscul ca, după ce va scăpa de Orban promițând că va înghiți ”broscoiul” Maior, Iohannis va schimba imediat foaia după ce se va vedea cu sacii anticipatelor în căruța prezidențială…

Astfel că odată scos din schemă USR-ul, oamenii președintelui chiar că vor împușca alți doi iepuri dintr-o lovitură, gărzile vechi din PNL și PSD deopotrivă urmând a fi aruncate de asemenea la coșul de gunoi al istoriei, chiar dacă nu la pușcărie, ca până acum…”.

„Și dacă în ultima vreme Ludovic Orban începuse chiar să se creadă premier și să mai pună și întrebări incomode, mai ales după ”pozele” în care s-a tras cu mai-marii comisari europeni de la Bruxelles este clar că oamenii președintelui au nevoie nu doar de un prim-ministru disciplinat, dar care să și cunoască regulile jocului.

Ceea ce de altfel îl și adusese pe generalul Nicolae Ionel Ciucă în fruntea ”listei scurte” pentru desemnarea înlocuitorului lui Ludovic Orban. Iată însă că, în acest week-end, o nouă variantă de lucru a explodat la vârful sistemului, după ce de la Palatul Cotroceni s-a ”scăpat” informația că George Maior nu ar mai fi chiar o posiblitate de neluat în calcule…

Mai ales dacă astfel se va asigura ”colaborarea totală” atât a actualei conduceri a Partidului Social Democrat, cât și a oamenilor ”finului” Ponta sau a ”rebelilor” refugiați din PSD pe mai te miri unde prin Parlament!”, mai spune sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.