Sursa foto: Puterea

Nebunia privind boicotul Austriei continuă, în condițiile în care nu au acceptat ca România să facă parte din Spațiul Schengen. Dacă aproape toți politicienii autohtoni au aruncat cu pietre înspre cancelarul Austriei, președintele țării noastre, Klaus Iohannis, a specificat clar că nu va exista niciun boicot, menționând că cea mai bună cale este cea diplomatică.

Poporul român a mai primit o palmă în ceea ce privește modul în care politicienii știu să negocieze pentru țara noastră, iar șeful statului tace mâlc și se întoarce, din nou, împotriva celor care l-au votat. Legăturile strânse între politicienii români și austrieci nu sunt de azi, ci datează încă din perioada lui Iliescu, iar „dragostea” față de oamenii de afaceri din Viena continuă până în zilele noastre.

Mai exact, potrivit unui decret prezidențial din 2 decembrie 2004, președintele din acea perioadă, Ion Iliescu, i-a oferit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de ofițer contelui austriac Andreas Graf von Bardeau, o prezență foarte discretă în spațiul public, descendent al familiei de Habsubrg. Nu este de mirare că acest conte a reușit, de-a lungul timpului, să intre în posesia a mii de hectare de teren din vestul țării, având numeroase afaceri în zootehnie și fiind acționar principal al Banat Business Park din județul Timiș.

În 2011, contele deținea, alături de familia Esterhazy din Ungaria, peste 10 mii de hectare de pădure în județele Argeș, Prahova, Dâmbovița și Iași. În 2017, familia Bardeau a inaugurat cel mai mare Parc Industrial din vestul României, Banat Business Park la Sânandrei (la circa 10 km distanță de Timișoara), la care este acționarul majoritar.

În Austria, familia Bardeau deține castelul Kornberg din sud-estul Stiriei, unde Andreas Graf von Bardeau este vecin cu familia prințului Emanuel von and zu Liechtenstein, cunoscut în România, pentru că l-a ucis pe ursul Arthur, notează puterea.ro.

Tot Iliescu i-a oferit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler domnului Gerald Schwighofer, șeful mare al companiei Holzindustrie Schwwighofer, care a trimis mii de metri cubi de lemn românesc în Austria. După votul negativ dat de Austria privind aderarea României la Schengen, reprezentanții firmei austriece ar fi fost anunțat că mai mulți furnizori români vor sista livrările de materie primă.

Una peste alta, românii de rând trebuie să înțeleagă că „povestea de iubire” dintre austrieci și politicienii noștri a început de mult timp, iar ceea ce a făcut Iohannis, ieșind din hibernare și anunțând ferm că nu va exista niciun boicot arată clar importanța vocii României în UE și a politicienilor de la noi. Până atunci, ne bucurăm că lemnul românesc a ajuns în Spațiul Schengen.

Citește și: Iohannis s-a trezit din somn și le răspunde politicienilor români: Nu va exista boicot din partea statului român la adresa Austriei

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.