Astăzi, 06 octombrie 2014, Gheorghe Vușcan, având funcția de prefect al Judeţului Cluj a emis Ordinul nr. 360/06.10.2014, prin care se constată încetarea de drept a mandatului de Preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, al domnului HOREA DORIN UIOREANU, ca urmare a demisiei acestuia.

La data de 03 octombrie 2014, domnul Horea Dorin Uioreanu a demisionat din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, cererea sa de demisie fiind înregistrată la Consiliul Judeţean Cluj sub numărul 18413/03.10.2014. Instituţia prefectului a fost notificată asupra acestui fapt prin adresa Consiliului Judeţean Cluj nr. 18.413/03.10.2014 .

Ordinul Prefectului Judeţului Cluj nr. 360/06.10.2014 a fost emis în temeiul prevederilor art. 102^1 raportat la art. 69 alin. (2) şi (3) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare coroborat cu art. 15 alin. (2) lit. a din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform reglementărilor legale invocate anterior, în situaţia în care preşedintele Consiliului Judeţean demisionează, prefectul constată, prin ordin, încetarea mandatului acestuia, înainte de expirarea duratei normale.

Instituţia Prefectului jud. Cluj va înainta Ministerului Afacerilor Interne propunerea de organizare a alegerilor locale parţiale pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, după expirarea termenului de contestare a ordinului la instanţa de contencios administrativ, conform prevederilor art. 69 alin. (6) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare [1].

Biroul de presă

06 octombrie 2014

 

[1] Notă: Ordinul prefectului poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare.

Instanţa de contencios administrativ este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanţe este definitivă şi irevocabilă.

Data organizării alegerilor pentru funcţia de preşedinte al consiliului judeţean se stabileşte de Guvern, la propunerea prefectului. Acestea se organizează în termen de maximum 90 de zile de la expirarea termenului de 10 zile menţionat mai sus sau de la data pronunţării hotărârii instanţei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.