Emil Boc a blocat angajările pe vremea când era prim-ministru. Victor Ponta de mult a promis că va reda administraţiei publice locale libertatea de a face angajări pe posturile vacante, dar pentru acest lucru va trebui să concedieze 2.860 de persoane din administraţia centrală. Primăria Cluj-Napoca nu va fi afectată de această ordonanţă, decât prin faptul că i se vor lua posturile vacante, însă cea mai mare schimbare ar putea fi transformarea Direcţie Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj-Napoca, care să se unească cu Direcţia Vamală pentru a rămâne în continuare o direcţie generală.

Mircea Jorj este singurul clujean care a rămas în aparatul central al Guvernului Ponta şi una dintre persoanele implicate direct în aplicarea acestei OUG. În calitate de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, acesta va trebui să primească dosarele tuturor primăriilor de comune, oraşe şi municipii din ţară care vor prezenta la sediul ANFIP noile propuneri ale organigramei. Statul român va face în cinci ani o economie de 94 de milioane pe an.

”Posturile vacante dispar din administraţia centrală şi din primării, iar pe cele care sunt ocupate şi se vacantează se vor putea face angajări 1/1 pentru ocuparea locurilor de muncă. La nivel local se taie toate posturile vacantele, ceea ce înseamnă ca unele direcţii să se transforme în servicii. Ca să fii direcţie trebuie să ai un număr minim de funcţionari publici.

Această ordonanţă nu va afecta Primăria municipiului Cluj-Napoca decât legat de posturile vacante. E clar că nu vor mai putea angaja oameni (n.r. având în vedere că au personalul dublu faţă de prevederile legale), decât în funcţii de conducere, inclusiv funcţii de director. Posturile unice sunt exceptate: auditor, director economic. În principiu nu mai pot să facă angajări la biroul mass-media. Cei pe care ordonanţa i-a prins în proceduri de desfăşurare a concursului merg înainte cu ele.

Pentru o direcţie generală este nevoie de 25 de posturi de execuţie. Dacă în momentul de faţă 18 sunt ocupate, iar restul sunt vacante, cele vacante se taie şi atunci înseamnă că scade sub numărul de posturi şi atunci ei trebuie să constituie o direcţie simplă. Pentru un birou sunt necesari 6 funcţionari publici, pentru un serviciu este nevoie de 7 posturi, direcţie simplă are nevoie de 15 posturi, iar direcţia generală 25 de posturi.

Toate comunele din judeţul Cluj şi din toată ţara trebuie să vină la Bucureşti să-şi depună noile state de funcţii. Noi suntem pregătiţi sa facem faţă iureşului naţional. Toate comunele trebuie să vină la avizat la ANFP şi marea parte din ele o să vină cu documentaţia greşit întocmită. Atunci noi va trebui să îi ajutăm să o corecteze. Reprezentanţii comunelor sunt aşteptaţi la sediul ANFP începând de luni 8 iulie. Am pregătit o sală mare să îi ajutăm să îşi facă documentele în conformitate cu prevederile acestei ordonanţe. Ei vor intra din nou în şedinţă de consiliul local să îşi aprobe noile organigrame pe partea de posturi vacante. În linii mari se desfiinţează câteva mii de posturi din administraţia centrală. În jur de 1.900 de posturi se înfiinţează în administraţia publică locală prin textul acestei ordonanţe.

Toate primăriile mici şi mijlocii din ţară sunt în lipsa de funcţionari. Sunt primării care funcţionau cu 3 oameni. Acum se reorganizează toate structurile de deconcentrate prin ministere. Ministerul Muncii, Inspectoratul de Stat în Construcţii, toate instituţiile publice deconcentrate îşi pierd toate posturile vacante cu excepţiile prevăzute de lege. În plus toate acestea pierd 4% din posturile deja ocupate. Trebuie să le reducă pe baza unei cereri a ordonatorul principal de credite.

Impactul financiar asupra bugetului consolidat pe termen scurt este o scădere a cheltuielilor cu 45.016.000 lei, iar la bugetele de locale se adaugă cheltuieli de 5.281.000.

Numărul posturilor va fi redus cu 2.860 de locuri din administraţia publică centrală şi vor putea fi angajaţi 1.066 de salariaţi la nivelul judeţului Cluj”, conchide Mircea Jorj, vicepreşedinte al ANFP.

Instituţiile publice care vor reduce posturile cu 4% sunt cele din subordinea următoarelor ministere: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Economiei, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Transporturilor,Secretariatul General al Guvernului.

 

„Articolul 112 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

art. 112- Numărul total al funcţiilor de conducere din cadrul fiecărei autorităţi sau instituţii publice este de maximum 12% din numărul total al posturilor aprobate. Pentru determinarea numărului total al funcţiilor de conducere prin aplicarea cotei de 12%, se procedează după cum urmează:

a) în cazul în care numărul rezultat este mai mic de unu, acesta se rotunjeşte la întreg

b)în cazul în care numărul rezultat este mai mare de unu, acesta se rotunjeşte la numărul întreg imediat superior acestuia, dacă fracţiunea este mai mare de 0,50”, se arată în textul OUG 77/2013.

 

Numărul de angajaţi ai unei primării în funcţie de numărul de locuitori

 

comune sub 1.500 de locuitori – 9 angajaţi

comune cu 1.501-3.000 de locuitori- 11 angajaţi

comune cu 3.001- 5.000 de locuitori – 15 angajaţi

comune cu 5.001-10.000 de locuitori – 17 angajaţi

comune cu 10.001-20.000 de locuitori – 22 de angajaţi

oraşe cu 1.501-3.000 de locuitori- 22 de angajaţi

oraşe cu 3.001-5.000 de locuitori- 24 de angajaţi

oraşe cu 5.001-10.000 de locuitori- 30 de angajaţi

oraşe cu 10.001-20.000 de locuitori- 35 de angajaţi

oraşe cu 20.001-50.000 de locuitori- 50 de angajaţi

municipii cu 10.001-20.000 de locuitori- 50 de angajaţi

municipii cu 20.001-50.000 de locuitori – 70 de angajaţi

municipii cu 50.001-100.000 de locuitori – 150 de angajaţi

municipii cu 100.001-200.000 de locuitori- 200 de angajaţi

municipii cu 200.001-400.000 de locuitori- 350 de angajaţi

consilii judeţene cu cel mult 500.000 de locuitori- 250 de angajaţi

consilii judeţene cu cel puţin 500.001 locuitori- 450 de angajaţi

sectoarele municipiului Bucureşti- 330 de angajaţi

Municipiul Bucureşti- 600 de angajaţi

 

Cifră: 770 de angajaţi are în subordine Emil Boc la Primăria municipiului Cluj, cu 170 mai mulţi decât personalul reglementat pentru Primăria municipiului Bucureşti

 

 

Tiberiu Hrihorciuc

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.