Alexandru Rafila, preşedinte al Societăţii Române de Microbiologie şi reprezentant al României la OMS, a declarat că România a fost autorizată de Organizația Mondială a Sănătății să folosească medicamentul Remdesivir împotriva coronaviruslui.
„Am făcut demersuri la biroul OMS pentru Europa şi mă bucur că am reuşit să includem şi România, probabil Institutul Matei Balş, pe lista centrelor unde se va face studiul clinic de faza 3 pentru acest medicament. Studiul va înrola mai mulţi pacienţi din mai multe ţări, alături de alte produse, astfel încât la sfârşitul lui să existe suficiente argumente pentru autoritatea americană, FDA, să poată da aprobarea de producţie şi punere pe piaţă. În câteva luni cred că acest medicament va fi disponibil”, a spus prof. dr. Alexandru Rafila, potrivit ziare.com.
Potrivit doctorului Maria Corbu, studiul SOLIDARITY a înrolat primii pacienți, în Spania și Norvegia (Spitalul Universitar Oslo). Acest studiu este organizat de Organizația Mondială a Sănătății, cu scopul de a identifica cel mai eficient agent antiviral contra SARS-CoV-2, dintre lopinavir/ritonavir (cu sau fără interferon beta), remdesivir și clorochină (sau hidroxiclorochină).
Spania și Norvegia sunt primele țări care au administrat tratamentul, din cele 45 care au aderat la acest proiect, până la momentul de față. Componenta norvegiană a studiului SOLIDARITY este înregistrată pe platforma oficială Clinical Trials și aduce mai multe detalii despre desfășurarea studiului: primii pacienți incluși din Norvegia fac parte din cohorta propusă de 700 de pacienți, care vor fi alocați în trei subgrupuri de studiu, în mod aleator: remdesivir, hidroxiclorochină și tratamentul standard (suportiv). Conform indicațiilor OMS, obiectivele urmărite sunt mortalitatea, durata de spitalizare și proporția de pacienți care necesită suport medical intensiv, în cadrul secțiilor de Terapie Intensivă. În plus, medicii norvegieni vor urmări și viteza cu care virusul este eliminat din organism (clearence viral din probe sangvine și respiratorii) și markeri biologici ai impactului acestuia asupra organismului (inflamație, activare endotelială și plachetară).