Organizatorii Festivalui Mera World Music au decis să returneze banii persoanelor care au cumpărat bilete până la sfârșitul lunii iulie. “Dragi prieteni ai Mera World Music Festival, încă de la început, atitudinea voastră plină de deschidere și afecțiune a făcut din MWM un eveniment prietenos, un eveniment centrat pe starea de bine a oamenilor, deschis către familii, un loc primitor unde nici măcar scena nu e separată de public.

Pandemia de coronavirus este un real obstacol în calea tuturor acestor lucruri, din moment ce evenimentele vor trebui să respecte restricții de distanțare socială. În aceste condiții spiritul Mera nu se poate manifesta din plin, astfel că am decis, cu mare părere de rău, să amânăm a cincea ediție (care ar fi trebuit să se întâmple în 30 iulie – 2 august 2020) pentru perioada 29 iulie – 1 august 2021.

În ciuda dificultăților financiare, vom investi resursele pe care le avem anul acesta pentru a crește calitatea festivalului: dezvoltăm infrastructura sa și ne dorim să oferim pe viitor mai mult confort pentru public” au comunicat organizatorii festivalului.

Ei au precizat că biletele cumpărate deja pentru ediția de anul acesta se vor putea utiliza la ediția din 2021 în cazul în care nu este solicitată returnarea contravalorii lor până în 30 iulie 2020.

“Pentru ediția viitoare vom pune în vânzare 1.000 de abonamente la festival pentru a menține atmosfera relaxată, de prietenie și conceptul original al evenimentului: iubitori ai muzicii provenite din întreaga lume care se bucură de trupe internaționale într-o gospodărie primitoare din Transilvania.

Nu în ultimul rând, vrem să transmitem profunda noastră apreciere față de publicul nostru special și față de partenerii noștri minunați pentru sprijinul și răbdarea lor în luarea acestei decizii dificile. Ne vedem anul viitor în șură!”, au menționat reprezentanții MWM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.