Ororile din ”lagărul comunist de exterminare” de la Jucu

Relatările celor care au avut ghinionul de a fi trimişi la şcoala pentru persoane cu handicap de la Jucu în anii ’80 par decupate dintr-un film de groază. Copiii de atunci erau bătuţi, înfometaţi şi ţinuţi în frig, dar niciunul din membrii personalului nu recunoaşte decât că primeau bani puţini şi condiţiile erau precare.

În leagănul pentru copii cu handicap din Jucu, în anii ’80, unic în România, 400 de copiii, din toată ţara, se chinuiau să supravieţuiască unui regim care ar fi ascuns complet existenţa lor dacă ar fi putut. Unul din cei înscrişi la şcoală în acea perioadă povesteşte în secţiunea de comentarii a blogului jurnalistei Simona Tache de ce „uneori să mănânci din farfurii murdare poate fi cea mai mare binecuvântare de pe pământul ăsta”.

Luat cu forţa de acasă

„Eu am făcut şcoala pentru persoane cu handicap prin 1982 la Jucu în judeţul Cluj într-o şcoală – lagăr de exterminare a copiilor cu handicap cum aţi văzut la TV ca arătau după Revoluţie… Am fost luat cu forţa de acasă şi dus acolo deoarece toţi copii trebuiau să fie alfabetizaţi indiferent de starea fizică… însa acolo nu existau cărţi şi caiete, nici măcar profesori… doar pe hârtie… eram ţinuţi în camere fără mobilier la un loc, şi copiii bolnavi psihic şi bolnavi fizic. Erau unii bolnavi psihic care săptămânal omorau cel puţin un coleg bolnav fizic care nu se putea apăra”, povesteşte cel care semnează Ninulescu.

Înfometarea era modalitatea prin care copiii erau înjosiţi în fiecare zi: „Pe copii nu-i schimba nimeni, mâncarea se arunca între noi din cutii, biscuiţi şi pâine, ne târam pe burtă prin curtea şcolii că nu aveau brancardieri să ne ducă pe cei cu probleme de mers şi ne băteam pe coji de cartofi din groapa de gunoi a bucătăriei unde se strângeau resturile pentru porc. Apă beam din bălţile din curte, daca nu ştiai unde există bălţi mai mari cu apa şi nu găseai apă. Mureai deshidratat!”.

„Mureau copii cu zecile”

„Uneori mureau că erau debarcaţi din salvare în holul instituţiei şi dacă nu plecau târându-se pe burtă să caute mâncare mureau de foame pe lângă ziduri… după câteva zile! Cea mai mare distracţie a “îngrijitorilor” era să urineze pe resturile de varză şi cartofi… şi apoi să ne privească cum ne batem pur şi simplu pe ei… care să mănânce primul… eram pur şi simplu înnebuniţi de foame… ori ce se poate mânca era mâncat… Hrana care trebuia să se dea la copii era mâncată şi furată de către personalul “şcolii”, iar porcii erau vânduţi şi banii îi lua directorul instituţiei…

Eu am fost un supravieţuitor şi pentru că bunicul meu a auzit ce se întâmplă acolo şi a venit şi m-a cumpărat de la portar cu o sticlă de ţuică şi m-a adus acasă… au venit cei de la ”Prevederile sociale” să mă ia înapoi, iar pe bunicul l-a arestat poliţia, din fericire eu eram la spital cu piciorul rupt… şi aşa am scăpat de acel iad”, povesteşte Ninulescu.

Baie şi căldură, o dată pe săptămână

Un blogger clujean din Bogata, Egyed Petru, povesteşte şi el pe blogul său despre greutăţile prin care treceau copiii de la Jucu, aproximativ în aceeaşi perioadă. Ajuns la şcoala pentru copii cu handicap la vârsta de 7 ani, în clasa I, pe care a fost nevoit să o repete din cauza unei tragedii în familie.

„La Jucu a fost foarte, foarte greu mai ales iarna, am răbdat foarte mult frig şi foame şi uneori şi bătaie de la tovarăşii profesori, copiii mai mari şi de la brancardieri pentru că eram târâtor, şi nu puteam să merg în patru labe distanţe mari, ca să nu trebuiască să ne care ei în spate. De multe ori mi-am dat felul 3 la alt băiat mai sănătos ca să mă care în spate şi mai scăpam de bătaie. Iarna era foarte frig în dormitor, ne dădeau doar două pături să ne învelim şi ne era frig, dădeau puţina căldură doar sâmbăta seara când făceam baie toţi copiii din şcoală (o dată pe săptămână). Cu mâncarea era la fel, foarte puţină, doar la amiază ne mai săturam în rest eram tot flămânzi”, îşi aminteşte acesta.

300 de grame de pâine pe zi

Fostul grădinar de la Jucu povesteşte că, cu toate acestea, câţiva copii şi-au învins destinul, într-un reportaj apărut în Jurnalul Naţional: „Deşi erau copii blăstămaţi, ca unul care avea  cioturi şi căruia porcii îi mâncaseră mâinile din neatenţia părinţilor, sau târâtori, fără picioare, care se rupeau d-aci, de la mijloc, vreo câţiva dintre ei au ajuns sus, la facultate. Unul chiar director de bancă în Sebeş. Cei mai mulţi dintre ei repetau însă şi de trei ori anul până treceau clasa. La începuturi erau vreo 180, apoi, înainte de 1989, au ajuns să fie vreo 400. Îi ţineau aici până terminau opt clase, apoi, care aveau cap mergeau mai departe, la liceu sau la şcoala de meserii.”

Despre ororile suportate de copii în grija lor, însă, foştii angajaţi de la Jucu povestesc numai parţial, şi uneori cu totul altfel decât îşi amintesc cei care i-au avut în grijă. „Ne era foarte greu. Trebuia să ne încadrăm cu masa fiecărui copil în suma de 18 lei. Atât plătea sta­tul pentru fiecare dintre ei. Grija noastră de la leagăn era să le asigurăm cel puţin 300 de grame de pâine. Noroc că grădina leagănului era mare, iar acolo cultivam mereu fasole, ardei, roşii. Făceam câte 800 de litri de bulion, creşteam porci, deci co­piii nu ajungeau să sufere de foame. Nici cu căldura nu o duceam mai bine.

„Copiii târâtori”

Uneori era atât de frig, încât îţi îngheţa apa cu care spălai pe jos. Trebuia să ne încadrăm în cota pe care ne-o impuneau de la centru. Nu ne încadram aproape niciodată. Când era foarte frig, suplimentam păturile, le dădeam câte trei pături în plus. Cote erau şi pentru furajul porcilor. Dar aici, la Bonţida, fiind atunci o crescătorie de porci, mai ciupeam şi de la ei, mă mai înţelegeam să-mi mai dea furaj.

(…) Portarii erau folosiţi şi pe post de brancardieri, pentru că nu aveam. Când era de mers la masă, portarii îi cărau în spate. În fişa postului la portar scria şi că trebuie să care în spa­te copiii-târâtori”, povesteşte Maria Ţala, fost administrator al leagănului de la Jucu, pentru sursa citată.

Închis de cinci ani

Centrul de plasament pentru copilul cu dizabilităţi severe nr. 6 “Sfântul Andrei” din Jucu s-a închis în toamna anului 2009, după ce, în iunie, o tânără cu dizabilităţi psihice i-a scos ochii altei fete, cu care se afla în cameră.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, a ales să mute copiii în Complexul Comunitar de Servicii pentru Copilul cu Dizabilităţi, de pe strada Fabricii de Zahăr.

Marin Escaladrian