Săptămâna trecută, Gazeta de Cluj a încercat să afle care au fost motivele pentru care Ovidiu Secară, șeful PSD Cluj Napoca, a devenit, consilierul personal al directorului general al Poștei Române. Reprezentanții Poștei Române au refuzat să pună la dispoziția Gazetei de Cluj CV-ul profesional al șefului PSD Cluj invocând faptul că informațiile sunt date cu caracter personal. De altfel, întrebat de reporterii Gazeta de Cluj, Secară a declarat că informațiile trebuiesc oferite de către angajator. Însă, Gazeta de Cluj a reușit să obțină CV-ul respectiv.
Așa că ce putem observa din cariera profesională a politicianului clujean.
Practic, după ce a finalizat stagiul militar, din 1999, Ovidiu Secară a ocupat doar funcții de conducere și control în cadrul Poștei. Acest lucru s-a întâmplat în situația în care el a terminat o Facultate de Educație Fizică și Sport cu ”dublă specializare de profesor de sport și antrenor de baschet”.
Însă, nu doar calificările profesionale ale lui Ovidiu Secară au fost încadrate la categoria ”informații cu caracter personal”, ci și fișa postului de consilier personal, dar și… salariul. Care, potrivit unor informații, ar fi de aproximativ 2.000 de euro. Mai mult, și Ioana, soția lui Secară, este angajată tot în cadrul Poștei Române. Iar sursele Gazetei de Cluj susțin că i s-a mărit salariul chiar înainte ca șeful PSD Cluj Napoca să fie numit în funcția de consilier personal al directorului general al Poștei Române.
De asemenea, Ovidiu Secară, în timp ce ocupa funcția de director la Poșta Română, era și lider de sindicat la Primăria Câmpia Turzii ! Astfel, se deduce că, pe lângă faptul că era lider de sindicat era și salariat, cu contract individual de muncă, la Primăria Câmpia Turzii.