Pacientul cu numărul 37 din România, Alin Goga, a fost director al Direcției Juridice din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale și acum este director în cadrul Primăriei Generale a Capitalei.

Acesta a spus într-un interviu acordat Evenimentul Zilei ce a pățit.

Am călătorit la Stuttgart, și acolo este cea mai mare comunitate de italieni din afara Italiei. Am revenit în România pe data de doi martie, iar de pe data de patru martie am început să am dureri musculare, care se simțeau ca și o febră musculară. După durerile musculare am început să mă simt ca și când aș fi fost bătut, după care am început să am frisoane și febră.

Am avut în prima fază 38 de grade, iar mai apoi și 39 cu 2. Apoi am început să tușesc, dar acum nu prea mai tușesc”, a spus acesta.

Bărbatul e acum internat și este tratat cu ”paracetamol și nurofen. Asta am primit de la spital”.

El a sunat la DSP București, după ce a revenit în țară și a aflat că zona Stuttgart este afectată de coronavirus, având cea mai mare comunitate de italieni din afara Italiei. ”Am sunat la DSP București, iar de acolo s-a spus că Germania nu este pe lista roșie și să îmi văd de treaba mea. Apoi, pe data de trei martie am fost la spitalul Sanador, pentru analize medicale, iar pe data de patru martie, la Spitalul Militar, unde am făcut o radiografie la picior în urma unei lovituri.
Am intrat în contact cam cu 1.000 de persoane. Nu a venit nimeni să mă întrebe cu cine am luat legătura și nimeni nu m-a întrebat pe unde am umblat. De asemenea, soția mea și copiii mei nu au fost anunțați, nu le-au fost recoltate analize. Nu le-a zis nimeni să nu iasă din casă. Eu cu ei am trăit câteva zile, după ce m-am întors. Eu am fost cel care azi, din spital, am luat legătura cu părinții colegilor de școală a copiilor mei și le-am spus ca am fost infectat cu Coronavirus. Mă așteptam ca autoritățile să se miște mai repede”, a mai afirmat Alin Goga, conform Evz.ro.

El s-a dus personal la Spitalul clinic ”Dr. Victor Babes” din București și a cerut să fie internat: ”Am venit singur, pe data de 10 martie și le-am spus că nu mai plec acasă dacă nu mă internează și nu îmi fac analizele pentru coronavirus. Și s-a dovedit că sunt infectat. Cei de la Victor Babeș nici nu au vrut să mă interneze. Mi-au spus să plec acasă că mă vor anunța ei în legătură cu rezultatul analizelor”.

Medicii i-au spus că în 14 zile se va vindeca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.