Daniela Gheorghiu, din judeţul Bacău, în vârstă de 61 de ani, a fost trimisă în judecată după ce, timp de 4 luni de zile, a terorizat medicul Adrian Purcărin, de la Spitalul Municipal Moineşti.

Pacienta e vinovată de săvârşirea infracţiunii de hărţuire în condițiile în care aceasta a efectuat apeluri telefonice, a trimis cadrului medical sute de mesaje și scrisori în care îl acuză, printre înjurii și blesteme, că i-ar fi agravat starea de sănătate.

”Prin frecvenţă şi conţinut, i-a cauzat medicului o stare de temere”, declară autoritățile.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că pacienta, Daniela Gheorghiu, a fost internată 30 iulie 2018 – 10 august 2018 la Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti – Secţia Recuperare Medicină Fizică şi Balneologie, cu afecţiuni la sistemul osteo-articular, unde i s-au acordat îngrijiri medicale de către medicul Adrian Purcărin.

Potrivit procurorilor, după externare, în intervalul septembrie 2018 – ianuarie 2019,  l-a apelat telefonic pe medicul Purcărin şi i-a trimis aproximativ 700 mesaje şi scrisori, atât la domiciliu, cât şi la locul de muncă, prin care i-a reproşat faptul că în urma tratamentului administrat stare a sa de sănătate s-a agravat.

Prin aceeaşi modalitate, inculpata i-a adresat persoanei vătămate în calitate de medic, injurii, cuvinte jignitoare şi defăimătoare, care, prin frecvenţă şi conţinut, i-a cauzat persoanei vătămate o stare de temere. În ziua de 25.02.2019, inculpata s-a deplasat la Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti – Secţia Recuperare Medicină Fizică şi Balneologie având un comportament agresiv. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, care a constat că inculpata provoca scandal şi ţipa la persoana vătămată, motiv pentru care a fost sancţionată contravenţional cu amendă de 500 lei, conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, se menţionează în actul de sesizare al instanţei.

Citeste mai mult: adev.ro/qeb62k

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.