Potrivit unei analize economice, multinaționalele înregistrate cu afaceri în România au făcut profituri mari în perioada pandemiei.
Domnul Marcel Ciolacu e băiat mare, iar pe banii luați de PSD de la AEP, își face destul PR plătit în presa “națională”. Dar când Ciolacu a dorit să impună o taxă cuprinsă între 0,5 și 1% din cifra de afaceri pentru companiile cu venituri anuale mai mari de 100 de milioane de euro, bani care să fie direcționați către educație și sănătate, n-a zis rău ce a zis. Atâta doar că Nicolae Ciucă, premierul României, s-a opus în mod vehement, aducând pe masă “argumentul” că o asemenea taxa ar fi ilegală, că ar contraveni legislației europene.
Până ne măcăim noi cum să facem cu multinaționalele aflate în România și cum să le ajutăm să ne stoarcă cât mai bine de profituri, ba ascunzându-și-le prin tertipuri fiscale și declarând profituri de 1%, ba cosmetizând cifrele de afaceri astfel încât să “închidă gura” celor de la ANAF cu câteva milioane, să reținem o știre interesantă care vine din Marea Britanie și care joi seara a impus o suprataxare de 25% pe profiturile producătorilor de petrol şi gaze, alături de un pachet de sprijin de 15 miliarde de lire sterline (18,9 miliarde de dolari) pentru gospodăriile care se străduiesc să facă faţă facturilor energetice în creştere.
Ca și Ciucă, inițial nici Boris Johnson nu a fost de acord cu impozitele excepţionale, considerându-le un factor de descurajare a investiţiilor. Dar a fost nevoit să plece capul, datorită presiunii imense venite din partea mass-media și a opiniei publice. Fiindcă, ce să vezi, mass-media din UK își face datoria, nu tace de la banii încasați de la partide, așa cum face presa din România.
De ce ideea lui Ciolacu rămâne validă? Fiindcă aceste multinaționale care fac afaceri în România nu numai că nu au căzut în nas în timpul pandemiei, dar au și explodat la capitolul profituri – cele mai multe dintre ele, și, dacă nu au explodat, cel puțin și-au conservat marginile de profit din anii anteriori.
Și vom demonstra asta cu cifrele lor de la Registrul Comerțului, ca să nu fie discuții.
Chiar Marcel Ciolacu arăta deunăzi ceva nasol de tot:
“Sunt în jur de 320 de mari companii cu cifra de afaceri peste 100 de milioane de euro în România. Se plăteşte în medie cam 0,8% impozit pe profit de către aceste companii, cu alte cuvinte se plăteşte mai puţin decât la microîntreprinderi, microîntreprinderile plătind 1%. Noi am venit şi am prezentat că în acest moment în România este impozitată mult prea mult munca şi trebuie să găsim un echilibru şi cu impozitarea capitalului. (…) Cu alte cuvinte, de 30 de ani, povara impozitelor şi grosul impozitelor au rămas prin impozitarea muncii, pe cei cu venituri mici şi mijlocii, şi trebuie găsit într-un fel un echilibru. Asta nu exclude reorganizarea ANAF, a Vămii, digitalizarea, lucruri care se vor face în perioada următoare într-un mod mai alert, pentru că se impune acest lucru. (…) Filosofia a fost, e impozitarea capitalului, şi nu a muncii”, spunea recent Ciolacu la Palatul Parlamentului, întrebat cui se va aplica taxa de solidaritate.
Doar că domnul Ciolacu ar trebui să fie mai aplicat în ceea ce privește obiectivele PSD. Și mai puțin ipocrit în ceea ce privește reorganizarea ANAF, al cărui nou șef ține conferințe de presă fanfaronarde și amenință că merge după Instagramurile românilor, ca să vadă de unde au avut bani de Mykonos, dar tace mâlc atunci când e vorba să meargă în controale la marile multinaționale.
ANAF e o instituție slăbită rău operațional, slăbită rău și ca resursă umană. Diversele schimbări de șefi, salariile proaste, lipsa de dotări informatice, absența digitalizarii reale, tâmpenia cu despărțirea dintre „Antifraudă” și „Finanțele Publice”, toate astea au făcut din această instituție de control/forță un bichon maltez care mai poate trage de chiloți doar contribuabilul din categoria IMM. ANAF sau Direcțiile de Finanțe vor fi puternice atunci când angajații lor vor fi puternici, adică bine plătiți și cu demnitatea solidă. Când un inspector ANAF merge în control la o multinațională având 5400 de lei simbrie și se lovește de o simplă contabilă corporatistă care doar la stadiul de mid-level câștigă 7500 de lei, vă dați seama ce tragere de inima are.
Cele 3 categorii de multinaționale din România
Așa, de la depărtare, părerea președintelui PSD poate să pară una cam generală. Deși nu e, Ciolacu a vorbit pe cifre, că are acces la ele, din postura de număr 3 în Stat.
De aceea, ne-am propus să luăm “la mână” câteva cazuri edificatoare de multinaționale nesimțite pe care le-am împărțiți în 3 categorii:
– cele cvasi-cinstite și care declară an de an profituri decente, oricum nesperat de consistente față de multinaționalele din următoarele două categorii
– cele care stau an de an în margini de profit nesimțit de mici de până în 2%, deși au cifre de afaceri de sute de milioane de euro, unele chiar miliarde, și care își “evaporă” profitul prin diverse tertipuri fiscale
– și multinaționalele care nu reușesc de ani de zile, uneori 10 ani consecutiv, să fie pe plus, sunt an de an pe pierderi imense, încât ajungi să te întrebi ce rost economic mai au ele și de ce nu merge ANAF-ul peste ele că să constate impotența lor economică
Un paradox din top 300 companii profitabile din România: firmele deținute de stat declară în marea lor majoritate profituri foarte mari față de multinaționale, idem firmele românești deținute de privați. Interesant, nu?
Petroliștii, benzinarii, “energizații” și găzarii
Daca tot i-a impozitat Marea Britanie pe producatorii de petrol si gaze, hai sa ne uitam putin in ograda noastra la cateva exemple relevante.
OMV Petrom SA a facut in anii pandemici 2020 si 2021 o cifra de afaceri de 7,8 miliarde de euro, cu un profit de peste 800 de milioane de euro.
Adaugati la asta cele 6,8 miliarde de euro cifra de afaceri facute de sora OMV Petrom Marketing si tineti cont si de profitul ei: 168 de milioane de euro. Si iaca, dragi tovarasi, cum prima companie e tarii ar fi putut sa se autopropuna la un procent din CA si sa il investeasca in educatia romanilor, ca tot face programe de PR penibile in restul anului.
Ungurii de la Mol Romania au avut si ei un Covid fericit, cu aproape 2,8 miliarde de euro cifra de afaceri cumulata pe 2020 si 2021. Eu insa, daca as fi presedintele ANAF, i-as intreba cum naiba declara ei an de an profituri atat de mici.
Acelasi lucru l-as face si cu managementul cazacilor de la Rompetrol Downstream, ca ceva e in neregula cu profitul lor, extrem de mic raportat la cifra de afaceri.
Ca sa nu mai zicem de Rompetrol Rafinare, unde cazaceii pierd bani de circa 4 ani incoace, cam 350 de milioane pierderi la 10 miliarde de euro rulate. Pai, e frumos?
O alta companie babana, Engie Romania, are probleme mari cu constanta profitului: in primul an pandemic, probabil din greseala, haha, au declarat peste 100 de milioane profit, apoi, brusc, pe 2021, au scazut brusc la 14 milioane, desi cifra de afaceri le-a crescut cu 10 la suta, ajungand pe doi ani la 2,8 miliarde.
Engie Energy Management Romania care se ocupa cu comercializarea combustibililor gazosi, prin conducte, are si ea niste cifre cel putin interesante, care put a laundromat.
Sau poate se va gasi un inspector de Fisc care sa mearga peste macaronarii de la ENEL si sa ii intrebe cum e posibil sa isi bata joc de Statul Roman in ultimii 5 ani, cu “financiarele” astea lipsite de orice urma de bun simt?
Cum e posibil sa ai cifra de afaceri cumulata de 2,8 miliarde de euro in 5 ani si sa declari 3 ani de pierderi si un an de profit de 155 de mii de euro, cat un chiosc de placinte din Gara de Nord?
Firmele de dohăneala – fantome fiscale pe teritoriul României. Cu excepția JTI
Într-adevăr limitați ca expresie de marketing, dar posesori ai unui produs care stimulează viciul, tutunul, producătorii și vânzătorii de țigarete și device-uri electronice tac și încasează, dar declara puțiiin, nu cel mai puțin, față de alți nesimțiți, dar într-atâta încât să se poată laudă an de an cu cât contribuie ei la bunăstarea țării, de ajungi să crezi că firmele de țigări sunt ceva stâlpi ai societății.
Chiar în aceste zile, cei doi mari adversari din industrie, Philip Morris România și British American Tobacco s-au duelat în cel mai penibil mod în presa online, cumpărându-și kilometri de articole publicitare nemarcate în care s-au lăudat singuri cât de mult le pasă lor de România.
Dar cele două companii au mari probleme la capitolul bun simț fiscal și o mare lipsă de respect față de România.
British American Tobacco a făcut în anii pandemici aproape 5 miliarde de euro ca cifră de afaceri, adică 1.04 % profit din cifra de afaceri, JENANT!
Phillip Morris Trading SRL a vândut în pandemie românilor țigări de 1,1 miliarde de euro și a declarat profit cam de 110 milioane euro, semnificativ mai mult procentual decât cei de la BAT, dar tot jenant.
Se poate să fii și corect în industria asta? Se poate! JT International (JTI) a făcut 736 de milioane de euro în 2020 și 2021, dar a declarat profituri consistente: 299 de milioane de euro, adică 40 la sută profit din cifra de afaceri. JOS PĂLĂRIA!
RDS și Orange, campionii profitului. Vodafone, pe spate în pandemie
Chiar dacă am publicat o anchetă devastatoare la adresa companiei RCS&RDS, monopoliștii industriei de telecom rămân profitabili și constanți în profitul lor.
Orange România stă “strong” și pe cifra de afaceri, dar și pe profit, ba chiar se poate spune că s-a descurcat excelent în pandemie.
Față de Vodafone, care a pierdut mult în anii pandemici, circa 126 de milioane de euro. Vodafone nu își revine în ultimul deceniu: nu a mai făcut profit de peste 100 de milioane de euro de circa 10 ani, și nu a mai atins miliardul de euro ca cifra de afaceri de circa 14 ani.
Stăpânii de sclavi moderni din România
Au cifre de afaceri incredibile și profituri care seamănă cu un scuipat pe obrazul României. Fiecare multinațională din această categorie are mii de angajați, plătiți însă prost, ca niște sclavi moderni. “Viziunea de business” e așa: tragem 7 piei de pe muncitori și de pe Fisc, fiindcă noi suntem nume mari și nu își permite nimeni din guvernul României să ne zică ceva. Dacă își permite, sunăm la ambasade ca să îi tragă de urechi.
Începem cu Ford România, în topul nesimțirii de multinaționale. Și niște salarii de la Ford România:
– o persoană cu experiență, angajată full time pe rolul de Operator Producție are un salariu lunar net de 1.950 de lei + tichete de masă.
– un Inspector/Controlor de Calitate cu experiență poate câștiga un salariu lunar net de 2.300 de lei.
Robert Bosch SRL ar putea primi diploma de tupeu si nesimtire fiscala:
Michelin România este o altă companie de sclavi moderni care are probleme reale să declare profituri mari pe teritoriul României.
Continental Automotive Systems nu are nicio problemă să împută aerul Timișoarei cu mirosul pestilențial de la fabrică, dar nu are nici problema bunului simț fiscal.
Japonezii de la MAKITA s-au prins repede că în Ilfov poți să angajezi 4000 de oameni cu salarii de mizerie și să declari profit mic.
Americanii de la Smithfield România tratează porcește Statul Român, cu pierderi inexplicabile pentru cifrele de afaceri pe care le face compania.
IKEA România ar trebui propusă la un ajutor de stat, dacă e să ne uităm cum se chinuie să declare profiturile “imense” din ultimii 3 ani. Glumim, e nesimțire crasă.
(preluare strictsecret.ro)
