O cerere inedită a fost trimisă CNSAS-ului de către Miguel Buendia, reprezentat al Sfântului Scaun, nunţiu apostolic şi decan al corpului diplomatic. El solicită clarificarea unor eventuale relaţii cu Securitatea în ceea ce priveşte mai mulţi preoţi catolici din România.

„Sfântul Scaun a primit unele semnalări despre o posibilă colaborare a unor ecleziastici catolici din dieceza de Iaşi cu Securitatea Stalului spre sfârşitul perioadei comuniste“, se arată în debutul cererii pe care Miguel Maury Buendia a trimis-o CNSAS-ului.

„În vederea clarificării naturii acestor eventuale relaţii, aeastă Nunţiatură Apostolică ar fi foarte recunoscătoare CNSAS pentru orice informaţie utilă oferită“, se mai arată în cerere.

Surse apropiate bisericii spun că verificările ar avea legătură cu posibile schimbări de episcopi.

Reprezentanţii Sfântului Scaun au cerut verificarea următoarelor persoane:

– Dâscă Isidor, paroh şi decan de Bacău

– Farcaş Benone, rector al institutului „Sfântul Iosif“ din Iaşi

– Fechet Alois, actualmente rezident în Italia – Iacob Ieronim, paroh de Constanţa

– Păuleţ Iosif, paroh şi decan de Suceava

– Solomon Pavel, actualmente rezident în Austria.

Cererea e semnată de Miguel Maury Buendia, nunţiu apostolic în România şi decan al corpului diplomatic.

Sursa: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.