Magistratii Tribunalului Comercial au dispus la sfârşitul anului trecut, antrenarea răspunderii investitorului Mihai Chezan Dumitru din Chicago, pentru suma de 8.029.396 lei, reprezentând o parte din pasivul debitoarei Clark International fostă Tower, faţă de Bancpost.
Conform oradecluj.ro, Bancpost a solicitat rambursarea creditului de peste 20 milioane lei, pe care l-a contractat firma Tower, pentru ridicarea unui ansamblu imobiliar în Cluj, dar pentru că nu s-a respectat calendarul de plăţi convenit, reprezentanţii băncii comerciale au solicitat şi obţinut intrarea firmei în insolvenţă, iar acum antrenarea răspunderii administratorului Mihai Chezan.
Decizia instanţei de judecată este executorie, poate fi pusă în aplicare, chiar dacă poate fi atacată cu apel în termen de 7 zile de la comunicare.