Primarul Emil Boc a anunțat, miercuri, că se construiește un parc fotovoltaic și eolian, pentru producție și cercetare, în Cluj Innovation Park. Valoarea totală a proiectului este de 13.018.416 lei, sumă ce va fi asigurată din fonduri europene și de la bugetul local.

„Energia produsă în acest parc se va consuma în cadrul Cluj Innovation Park, estimându-se că ~70% din energia necesară funcționării ansamblului CREIC poate fi produsă în rețea. Ulterior se vor adăuga consumatori suplimentari astfel încât, din totalul energiei produse, peste 90% să fie consumată în timp real.

Parcul fotovoltaic și eolian, cu o capacitate totală de 1MW, se construiește în zona Lomb la Cluj Innovation Park (CIP), pe o suprafață de 17.000 mp.

Proiectul este realizat de către INCDTIM-Institutul national de cercetare-dezvoltare pentru Tehnologii Izotopuxe si moleculare – solicitantul finantarii in numele clusterului TREC TREC-Transylvania Energy Cluster, in parteneriat cu Cluj Innovation Park.

Noul parc fotovoltaic – eolian reprezintă de fapt un laborator de cercetare pentru testarea în condiții reale a eficienței energetice produse de panouri fotovoltaice și instalații eoliene moderne. Parcul va îndeplini rolul unei platforme suport pentru efectuarea de cercetări complexe în domeniul energiilor alternative, oferind acces gratuit la instalațiile existente pentru membrii clusterului CITAT-E (Cluster Inovativ pentru Tehnologii Avansate pilot în Energii alternative) care desfășoară activități de cercetare în domeniu.

Prin intermediul acestui parc, se urmărește creșterea capacității de cercetare și inovare a Clujului în domeniul energiei. Totodată, membrii clusterului TREC pot să testeze și să experimenteze diverse tehnologii, având ulterior posibilitatea implementării rezultatelor acestei investiții în mai multe zone de interes din oraș sau împrejurimi.”, a transmis Emil Boc.

Date Tehnice:

◦ Capacitate totală instalată: 1 MW, distribuită astfel:

▪ 400 KW- panouri fotovoltaice instalate pe structură tip Carport

▪ 390 KW- panouri fotovoltaice instalate pe structură fixă (clasică)

▪ 200 KW- panouri fotovoltaice instalate pe sisteme cu autotracking

▪ 10 KW- o turbină eoliană cu pale verticale

◦ Producție anuală estimată de energie: 1200 MWH/an

◦ Capacitate stocare:

▪ 100 KWh baterii cu plumb

▪ 10 KWH baterii Li-Ion

Proiectul este realizat de către INCDTIM și TREC-Transylvania Energy Cluster în cadrul Programului Operațional Competitivitate și cofinanțat de la bugetul local prin intermediul Cluj Innovation Park.

Citește și: UBB eliminată din Topul Shanghai

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.