Potrivit bilanțului, anul trecut Parchetul European (EPPO) a deschis 215 dosare legate de fraudarea fondurilor europene din România. Prejudiciu total este estimat la 1,87 miliarde euro, potrivit raportului oficial. În total, EPPO are 260 de investigații active în România, cu un prejudiciu total de aproape 2 miliarde de euro.
29 de persoane au fost deja inculpate în România în dosarele realizate de EPPO, iar în 7 dosare s-au înregistrat proceduri simplificate, în care inculpații și-au recunoscut vina.
Procurorii europeni au primit 331 de sesizări de la parchetele naționale, 20 de la persoane/firme, 15 de la diferite instituții europene, iar o sesizare a fost din oficiu.
EPPO a înregistrat deja 7 condamnări definitive în România și nu are nici o achitare.
Cele mai multe dosare privesc fraude cu fondurile destinate dezvoltării regionale, urmate de fraudele cu proiecte din agricultură și fondurile PNRR.