Primăria Municipiului Dej a anunțat că Parcul Balnear Toroc Dej se va extinde pe o suprafață de aproximativ 10 hectare, după ce administrația locală a câștigat o finanțare de 7 milioane de lei de pe urma accesării fondurilor europene.

Anunțul extinderii Parcului Balnear Toroc Dej a fost făcut de primarul Morar Costan în cadrul ședinței Consiliului Local din urmă cu câteva zile (detalii AICI). Astăzi, reporterii Dej24.ro au aflat mai multe detalii despre ”transformarea” obiectivului de pe Dealul Cabdicului și vă prezintă, ÎN PREMIERĂ, detalii despre ceea ce se dorește a fi ”o stațiune turistică de interes european”.

”Mă bucur că, în urmă cu câteva zile, am fost informați de Ministerul Dezvoltării că avem posibilitatea să dezvoltăm Parcul Balnear Toroc Dej cu o extindere pe o suprafață de aproximativ 10 hectare. Valoarea proiectului este de 7,3 milioane de euro. Sunt în mare măsură fonduri nerambursabile. Avem o mare provocare pentru că zona respectivă – unde vrem să implementăm acest proiect și construcția – este foarte, foarte instabilă și a fost nevoie de foarte multe studii pentru a aduce acest proiect în faza în care să fie eligibil”, ne-a declarat primarul Morar Costan.

În 2017, Torocul a fost modernizat pentru prima dată și pe lângă lacul sărat (1600 mp), cei care au trecut pragul stațiunii s-au bucurat și de un bazin pentru adulți cu o suprafață de 700 mp, un bazin cu apă sărată de 113 mp, precum și de un bazin pentru copii cu o suprafață de 96 de mp. Tot atunci, plaja a fost extinsă, s-au construit trei tobogane care coboară de pe versantul dealului și s-au amenajat mai multe terenuri de sport.

Acum, în cadrul proiectului de extindere în valoare de peste 7 milioane de euro, vor fi construite mai multe bazine cu apă sărată și dulce, locuri de cazare și parcare, precum și șase grote cu sare.

”Dorim să mărim zona de agrement, pentru că în primul și în primul rând construim bazine de capacitate mai mare, cu apă sărată atât de necesară pentru tratamente. O să avem și grote cu sare, bulgări cu sare, de câte 20 mp, unde se poate face aerosol, pentru fiecare dintre acestea urmând să avem bazine cu apă sărată. Avem fizioterapie cu toată aparatura necesară pentru recuperarea bolnavilor și săli de recuperare, de fitness, tot ce înseamnă o logistică necesară pentru o bază de tratament la cel mai înalt nivel. Vom avea și bazin de apă dulce – o parte în zona închisă și o parte în zona exterioară și alte două bazine de apă sărată, de capacitate mai mare, pentru tratament. Vom avea și spațiu verde, un părculeț. Ne dorim ca celor două lacuri naturale să le dăm valoarea lor în zona respectivă și nu în ultimul rând cele două <<bălți>> care sunt aproape de zona cartierul Slatinei și care se vor amenaja foarte frumos”, a punctat edilul. Tot acesta a anunțat că vor fi construite noi locuri de cazare, precum și 200 de locuri de parcare.

”Eu cred că în această vară investiția va fi demarată și undeva într-un an și jumătate poate fi implementată”, a încheiat primarul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.