Primarul Emil Boc a anunțat în ședința Consiliului Local de miercuri că Parcul Farmec se va extinde. Potrivit edilului, anul acesta vor fi efectuate studii în acest sens.

„Viziunea noastră este de a extinde Parcul Farmec, ne-am luat un răgaz de 18 luni pentru a analiza exact ce facem acolo, ce tipuri de mobilier, ce destinație îî dăm, cum folosim terenul de fotbal, de a gândi împreună modul cum aplicăm pentru viitor extindertea Parcului Farmec, anul acesta vom face aceste studii, urmând să intrăm în implementare. Vom organiza inclusiv o dezbatere publică pentru extinderea acestui parc”, a spus primarul Emil Boc, în ședința de Consiliu Local.

Parcul Farmec a fost finalizat la sfârșitul anului trecut.

Reabilitarea și modernizarea Parcului Farmec a fost finalizată la sfârșitul anului trecut, fiind vorba despre dotarea cu mobilier urban nou alcătuit din grupuri de mese cu bănci, ce vor fi utilizate pentru joc de şah, mese de ping-pong, complex modern de joacă pentru copii confecţionat pe structură de lemn, echipamente de fitness și cişmele. Accesibilitatea persoanelor cu dizabilități a fost asigurată prin amplasarea unor bănci cu spătar, fără brațe laterale.

Valoarea contractului se ridică la 1.846.500 lei fără TVA.

Dotări în cadrul proiectului:
– rețeaua de iluminat public cu LED
– sistem de irigație prin aspersiune
– sistem de supraveghere video
– rastel de biciclete de 13 m lungime, racordat la reţeaua de curent electric

Citește și: Emil Boc, tăios la adresa consilierilor locali: PUG-ul municipiului Cluj-Napoca a fost făcut de către specialiști, nu de funcționarii Primăriei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.