Sursa foto: Arhiva EVZ

E din ce în ce mai clar: singurul vinovat a rămas Coldea în vreme ce politicienii care l-au numit și care i-au ordonat toate nenorocirile ”își dau” și ”își vor da cu părerea” despre asta la TV. Iar străinii ne vor dirija în continuare, după înteresele lor. Ca și până acum.

A devenit un loc comun, mai ales acum, în campanie, ca politicienii, (dar și ceilalți, din cele patru zări ale românilor ”publici” – ”să-și spună părerea”. De aici a și rezultat, în mod firesc termenul nou ”părerolog”.

Dar nu, mint.  Formulările cele mai uzitate vin dinspre blondele prompteriste, ajunse acum ”realizatoare” de emisiuni în prime time. Ele au a lansat celebrul  ”a-ți da CU părerea”, (în loc de a-ți spune părerea) așa cum îți dai, spre exemplu cu  o bâtă în cap. Ele sunt cele care spun ”a trage pe nas” – în loc de a consuma droguri, cu aerul de aristocrate ale glamour-ului și fineții feminine…Dar asta e pepsi: marile realizări ale realizatoarelor (sic!) sunt și expresiile mitocănești pe care le foslosesc. De pe buzițele lor bine rujate, de foste tinere ”dive” , glasurile lor subțiri nu se feresc să spună că X ”a fost săltat” – descriind că X a fost dus la poliție……

Ele nu mai citesc știri. O dată ce au primit ridurile celor 30 de ani, au devenit ”senior”! Acum, pe post de codobaturi cu machiaj, se răstesc, întrerup, cer socoteală și ceartă cu tupeu politicienii. Asta când cu suficiență, nu ne explică doct cum e cu starea geopolitică a planetei, de la Putin la Trump, trecând prin subtilitățile din spatele frontului din Ucraina…

Suntem un popor nefericit. În nefericirea noastră sperăm ca această trădare de țară, organizată de sceleratul turnător al Securității pe nume Traian Băsescu, încercăm să credem că totul se va sfârși ca în filmele americane (proaste!) în care totul se termină cu bine și cei răi sunt prinși și pedepsiți.

Nu va fi așa.

Dealtfel, se și vde. Nici un politician nu anunță vreo acțiune politică împotriva a tot ceeace s-a întâmplat sub conducerea României de către scelerați precum Băsescu, Maior, Kovesi, Coldea. Nici măcar de recunoaștere a crimelor și distrugerii unor destine omenești. 

Suntem un popor teribil de nefericit – spunea Blaga -: verbul a merge, născut probabil în perioada cumplită a celor 500 de ani de năvăliri barbare. Hunii, gepizii, avarii, ungurii,etc., vine din latinescul emergere, care înseamnă a te pierde, a te scufunda, a dispărea din vedere. De ce? Fiindcă pe acele cumplite vremuri, mersul cel mai important, mai vital, era fuga spre codru, dispariția din fața inamicului. Un inamic întotdeauna mai puternic, mai numeros, mai nemilos. 

Sau alt cuvânt: ”părere”. Opinion, meiner, Meinung nach…

Țăranii spun clar, ”eu cred că”! Orășenii intelectuali preferă cuvântul mai vag, și mai sigur ”părere”. Părere  vine de la a părea – pareo, ceva ce ți se pare întotdeauna  nesigur și vag. Părerea este întotdeauna  opinia și credința unui  sclav prudent. Numai un sclav are o părere (care nu e nici credință nici convingere), pe care la nevoie, o poate retrage sau renega, prin argumentare sau dialectică. Verbul mumă pareo înseamnă și a părea, a se arăta, dar și a se supune, a fi dependent de ceva sau cineva, a se face rob. ”Nulla fuit civitas quin Caesari pareret”, adică N-a fost cetate să nu fi fost stăpânită de Cezar. 

Dacă adaug la ”părere” și un verb la modul condițional (sub forma: – părerea mea af fi -, sau – aș opta pentru părerea antevorbitorului meu -, abia atunci realizez vagul și relativitatea acestui cuvânt ce ar trebui să fie viteaz și de caracter, dar, din motive de istorie și involuție, a ajuns formă șmecherească de a părea că ai idei, fără să pari că le și crezi sau că le susții până în pânzele albe,”

„Este acel moment în care îți aduci aminte de familia politică din care ai plecat și te gândești – uneori cu nostalgie, alteori cu optimism – la ce mai înseamnă această familie politică în prezent”, scrie recent, fostul director al SRI, provenit din Partidul Liberal.

Guvernarea sau politica de dragul funcțiilor sau al cifrelor este mereu un blestem pentru un partid, chiar și pentru unul istoric. (…)

Pentru a rămâne relevant, PNL-ul de azi, și mai ales cel de mâine, trebuie să schimbe viteza și să mărească ritmul. (…)

Nu cred că sunt întâmplătoare anumite pasaje din mesajul său către PNL.

„Acest mesaj, cum am mai spus, nu este despre mine sau viitorul meu. Este despre șansele unei mișcări politice și ale unei filosofii politice de a crede în noua generație și în schimbarea pe care o poate produce”.

Și la fel și mesajul. Liberalismul celebrat în aceste zile este reprezentat de partidul cu cele mai mari șanse de a înțelege cum arată acest viitor. (…)

Aspirația unui partid, în aceste vremuri, trebuie să fie una națională, de anvergură largă, care să ajungă să îi reprezinte pe toți cei care vor un viitor liber și prosper, într-o societate cu identitate națională și occidentală. Fără o astfel de abordare, un partid nu este, de fapt, decît un club, sau un grup de interese, sau o echipă măruntă cu viziune mică… (…) Profit de acest moment simbolic pentru a reaminti celor care vor să promoveze principiile liberale că misiunea lor este să revină la valorile lor de bază. (…)

Ei  (cetățenii – s.n.) sunt doar victime ale unei societăți în care succesul nu este stimulat, iar libertatea și proprietatea nu sunt apărate.

Nu este suficient să aștepte mereu soluții din afara sa, mai spune Hellwig,  din diverse forme de relief ale acestei țări atît de frumoase. (…)

Vorbind despre ”inspirația” PNL care vine dinspre „diverse forme de relief”, aluzia lui Hellvig la dealul Cotrocenilor și la pădurile serviciilor secrete este mai mult decât clară. 

Dealtfel mie, personal,  zicerea generalului Dumitru Iliescu,  (în emisiunea Ancăi Alexandrescu) – conform căreia Hellwig a fost presat să demisioneze fiindcă n-a acceptat (după ce a eliberat din funcție mai mulți generali dintre trădătorii lui Coldea!) și a fost primul – și singurul oficial care a declarat că ”protocoalele” SRI-DNA au fost ilegale, să meargă pe linia criminală a acestui grup.

Din păcate, cred că speranțele d-llui Eduard Hellwig vor fi deșarte. Liberali de esență și condiție care au mai rămas în actualul PNL sunt foarte puțini… Partidul actual este de fapt năpădit de fostele slugi ale fostului ”prim scelerat” al țării, Traian Băsescu. Cu câteva excepții, mai toți și-au coordonat viețile și și-au făcut averile și ”destinele” politice conform ”rețetelor”  împământenite de Traian Băsescu.

Și, dealtfel, ca să fim corecți, în ultimii 20 de ani, cei mai mulți dintre toți politicienii români, (care au rămas nearestați sau scoși din politică de creația băsesciană (Binomul SRI-DNA”), nu mai au decât ”păreri”. Toți au știut ce se petrece, dar nici unul nu s-a opus. Au tăcut și vor tăcea și de aici încolo… 

Maximum de curaj pe care îl vor avea va fi acela de a emite păreri…

Octavian Hoandra canal33.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.