Mayumi şi Richard Heene/ FOTO: Getty Images

Richard și Mayumi Heene (Colorado) au fost recent grațiați de la închisoare, după ce în anul 2009 au alertat autoritățile pentru a face spectacol. Bărbatul a petrecut o lună în închisoare, iar soţia sa 20 de zile pentru completarea unei mărturii false. De asemenea, cuplul american a fost obligat să plătească o amendă de 36.000 de dolari pentru situația creată.

„Suntem pregătiţi să uităm de spectacolul de acum un deceniu”, a declarat guvernatorul Jared Polis, citat de BBC.

Context

În 2009, Richard şi Mayumi Heene au alertat poliţia, declarând că fiul lor, în vârstă de 6 ani, a rămas blocat într-un balon cu heliu.

Televiziunile americane au dedicat atunci ore întregi de emisie pentru a acoperi drama, arătând filmări cu serviciile de urgenţă şi două elicoptere ale Gărzii Naţionale care încercau să salveze copilul dintr-un balon gigantic care se tot îndepărta. Evenimentul a dus şi la închiderea temporară a Aeroportului Internaţional din Denver. 

Când, în cele din urmă, balonul a aterizat într-un câmp, nu era nici urmă de băiat. Autorităţile s-au temut pentru siguranţa sa, însă, ulterior, şi-au dat seama că o făcuseră degeaba: băiatul a fost găsit în podul casei sale din oraşelul Fort Collins.

Copilul a făcut publică farsa în timp ce părinții săi se aflau în direct la show-ul Larry King Live, und erau intervievaţi de celebrul jurnalist Wolf Blitzer. Când a fost întrebat de ce se ascundea acasă, băiatul i-a răspuns tatălui: „Aţi spus că am făcut asta pentru spectacol”.

„Planul era să creeze o situaţie în care să pară că băiatul se află în balon şi că viaţa lui este în pericol, pentru a obţine publicitate şi notorietate, ţelul final fiind de a obţine un contract pentru o emisiune de tip reality-show”, a declarat atunci şeriful Jim Alderden. 

Conform datelor furnizate de poliţie, balonul era fragil, fiind realziat din carton şi placaj, şi legat cu sfoară şi bandă adezivă. „Richard şi Mayumi au plătit preţul în ochii publicului, şi-au ispăşit pedepsele şi e timpul ca noi toţi să mergem mai departe”, a mai transmis guvernatorul Polis într-o declaraţie.

sursă – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.