Guvernul a decis să simplifice procesul părinților care vor să adopte. Prin introducerea unor stimulente fiscale în cazul unor categorii de adopţie, Legislativul a renunţat la legalizarea unor anumite înscrisuri şi a acordat o sumă de bani fixă pentru tratarea unor probleme medicale, potrivit bugetul.ro.

Printre altele, valabilitatea atestatului care asigură faptul că o persoană/familie este capabilă să adopte a fost majorată.

Modificările introduse prin noua lege creează premisele necesare pentru ca familiile care doresc să adopte un copil să parcurgă o procedură mai simplă. Sunt regelementate şi stimulente financiare. Cei care decid să adopte vor beneficia de o îndemnizaţie lunară pentru fiecare copil adoptat din partea statului.

De această îndemnizaţie pot beneficia doar familiile/persoanele adoptatoare. Pentru a beneficia de acest stimul fiscal copilul trebuie să aibă vârsta între 3 şi 6 ani ori să fie încadrat la un grad de handicap uşor sau mediu sau să facă parte dintr-un grup de 2 fraţi adoptabili împreună. Legiuitorul a înţeles miza pe plan social.

Obţinerea atestatului de persoană/familie aptă să adopte are un termen de 5 ani. Anterior, ter Obţinerea acestuia este o etapă obligatorie în prcesul de adopţie. Sunt luate în considerare personalitatea şi sănătatea adoptatorului sau familiei adoptatoare, condiţiile de locuit, aptitudinea de creştere şi educare a unui copil. De asemenea obligativitatea legalizării certificatelor de naştere/de căsătorie care urmau să fie anexate cererii de încuviinţare a adopţiei a fost eliminată.

Un alt stimulent deosebit de important este suma fixă de 1.500 de lei/an, destinată asigurării unor servicii de recuperare/reabilitare medicală. Necesitatea lor trebuie stabilită de un medic, psiholog sau asistent social. Stimulentul fiscal este egal cu timpul necesar monitorizării postadopţie”, a declarat avocatul Mădălina Ion pentru Aleph News.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.