Două fetițe de 7 și 11 ani au ajuns la spital cu arsuri pe față și pe mâini, în urma festivalului organizat în Parcul Iulius. Fetele au ajuns la ATI, arsurile necesitând intervenții chirurgicale. Polițiștii verifică și acuzațiile unor părinți, potrivit cărora niciun responsabil din partea organizatorilor, nu i-a supravegheat pe cei mici.

Experimentul în urma căruia fetele au fost cuprinse de flăcări a avut loc în aer liber.

„Acolo au pregătit niște copii efectiv un experiment. Ei au chemat copiii din primul rând să vină să simtă mirosul și atunci una dintre fetițe, cea mai mică, de 7 ani, a plecat capul și părul ei a luat foc și de la prima fetiță a luat și fetița mea. Un vizitator i-a aruncat repede o geacă pe fată și așa a stins foculde pe fața ei, iar la mână s-a stins focul mai târziu. Nu era îngrădit, era totul la liber, nu erau adulți responsabili”, susține mama uneia dintre fetițe, potrivit stirileprotv.ro

Organizatorii au oferit un răspuns, susținând că au început o analiză internă pentru a înțelege factorii care au dus la producerea unui astfel de incident.

Citește și: https://gazetadecluj.ro/o-bona-a-pierdut-trei-copii-pe-care-ii-avea-in-grija-au-fost-dati-in-urmarire-nationala/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.