O româncă care se prostitua în Italia a fost victima unui criminal în serie care a ucis-o și a abandonat-o la marginea orașului Salerno. Părinții fetei credeau că ea locuiește în Cluj Napoca și este căsătorită, astfel că șocul primit despre moartea fiicei lor a avut un impact extraordinar,

Potrivit adevărul.ro, localnicii din Berevoieşti-Argeş sunt şocaţi după aflarea veştii morţii Marianei Tudor Szekeres, tânăra de 20 de ani ucisă cu sânge rece în Italia, unde, bănuiesc anchetatorii, fata se prostitua. Oamenii au pus mână de la mână să ajute la repatrierea trupului fetei şi nu le vine să creadă grozăvia. Jale mare la Berevoieşti, în Argeş, comuna în care a locuit până de curând Mariana Tudor Szekeres, tânăra omorâtă şi abandonată în Italia, în zona industrială Salerno. Fata plecase la muncă în străinătate împreună cu soţul. La începutul lunii, barbatul anunţase dispariţia tinerei. Săptămâna trecută a fost chemat să identifice trupul găsit de poliţişti pe camp.    Acasă, la Berevoieşti, familia fetei e devastată.   “Părinţii credeau că e la Cluj, cu bărbatul, nu în Italia, la produs, cum s-a aflat acum. Nu le vine să creadă aşa ceva şi nici nouă. Era o fată cu o reputaţie bună, dintr-o familie bună. Era frumoasă, tânără, poate de-asta şi-a pierdut minţile, acum un an, când a plecat cu băiatul ăsta de care s-a îndrăgostit şi cu care s-a căsătorit. Familia o credea la el acasă, la Cluj. Fata mai suna să vorbească din când în când cu ai ei, dar după un număr de România”, a declarat, pentru „Adevărul”, primarul comunei Berevoieşti, Bogdan Proca.   Localnicii sunt şi ei înmărmuriţi de cumplita veste. “Ce s-o fi întâmplat acolo, cu fata asta, Dumnezeu ştie. Noi o cunoaştem de copil cuminte. Părinţii s-au îngrijit de ea şi de fraţii săi, dar nimeni nu ştia ce face ea şi pe unde”, a comentat tragedia Ion Lăcău, unul dintre vecinii familiei tinerei.   Oamenii din Berevoieşti au pus mână de la mână să aducă în ţară trupul neînsufleţit al fetei. “Mai durează până ajunge acasă, dar banii s-au cam strâns. Am pus şi noi, primăria, 10.000 de lei, a mai ajutat şi o firmă, au sărit şi oamenii din localitate cu ce-au putut, ca s-o aducem înapoi, s-o înmormântăm aici, la Berevoieşti, unde a copilărit”, a adăugat primarul comunei Berevoieşti.   Uciderea Marianei Tudor Szekereş are loc la cinci luni după ce trupul unei alte românce, în vârstă de 34 de ani, a fost descoperit in apropiere de locul în care a fost găsit şi trupul fără viaţă al fetei din Berevoieşti. Modul de operare este similar în cazul celor două crime, iar anchetatorii italieni bănuiesc că ar fi vorba de un criminal în serie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.