Părinții mai multor școlari din Comuna Măguri Răcătău sunt îngrijorații de viitorul acestora dat fiind faptul că, potrivit celor spuse de aceștia, accesul copiilor la învățământ depinde de mofturile șoferului ce trebuie să îi transporte dimineața la școală.

 

În fiecare dimineață, pentru a avea acces la învățământul gimnazial din comună, peste 15 copii trebuie să parcurgă, pe jos un traseu de opt kilometri. În primăvara acestui an, datorită multiplelor cereri făcute la primărie, edilul din comună, Petru Prigoană a achiziționat un autovehicul cu scopul de a asigura, pe cheltuiala primăriei, accesul elevilor la instituția de învățământ.

Din păcate, potrivit spuselor oamenilor, șoferul care a fost angajat de primar pentru a-i transporta pe elevi, de multe ori refuză să își exercite atribuțiile sau când o face, îi lasă la jumătatea drumului spre școală, invocând că starea critică a drumului nu îi permite să înainteze.

„Locuiesc în Comuna Măguri Răcătău, mai exact în zona de munte. De ceva timp, mai exact acum doi ani, primarul nostru a achiziționat un mijloc de transport pentru elevi, care ar trebui să îi ducă din acest sat izolat la școala gimnazială din satul vecini. Însă, cătunul în care locuiesc este situat la opt kilometri depărtare de Răcătău, și deseori pentru că șoferul mașinii refuză să îi ducă pe elevi la școală, copilul meu împreună cu alții 20, este nevoit să parcurgă acel traseu pe jos. Pentru ca un copil de aici să aibă acces la școală, pornește cu noaptea în cap, traversează pe jos prin pădure, iar după cursuri se întoarce pe același traseu ajungând acasă seara la orele 18. În ultimele două luni, șoferul angajat de primărie i-a transportat doar de trei ori la școala din Răcătău, de celelalte dăți invocând că are alte probleme, că nu poate să îi ducă decât până la jumătatea drumului sau pur și simplu că nu are chef și că doar el și primarul decid ce e necesar și ce nu” ne-a relatat una dintre mămicile din Bușești, Măguri Răcătău, doamna Ignat Gabriela.

 

Șoferul se crede Dumnezeu

Părinții din zonă se plâng de atitudinea lui Marcel, un  bărbat de aproximativ 30 de ani, care a fost angajat de primarul Prigoană ca șofer pe acel autovehicul. Potrivit oamenilor, acesta refuză  de multe ori să îi ducă pe copii până la școala generală din Comună și deseori, când, totuși binevoiește să îi aducă de la școală, nu urcă până la Bușești ci îi lasă la jumătatea drumului, în plină stradă, de unde micuții sunt nevoiți să vină pe jos, prin frig și sălbăticie.

Unul dintre părinții copiilor susține că la începutul lunii decembrie, l-a sunat pe șofer pentru a-i cere explicații cu privire la refuzul de a-i transporta pe elevi și s-a trezit cu telefonul ”trântit” în  nas.

„Marcel e șoferul de pe mașina respectivă. În fiecare dimineață trebuie să îi ia pe copii de la școala primară din Bușești, în fiecare dimineață n jurul orei 8, iar după-masă trebuie să îi aducă de la Căminul Cultural din spatele primăriei din Răcătău. Sunt elevi care au 5-6 ore pe zi, cei care scapă mai repede stau o oră în parc până vin și ceilalți. Anul trecut nu am avut probleme cu el, a fost punctual. Problemele au început de mai bine de o lună. Eu am un băiețel pe clasa pe clasa a șasea. Șoferul îi anunță cu o zi înainte ”vedeți că de mâine ninge, nu vă pot duce” sau ”haideți mai repede, că o să vă duc doar până la o curbă”. El susține că nu poate să meargă că nu e bun drumul. Însă există mașini care circulă pe acel drum. În ultimele luni a lipsit de mai multe ori invocând tot felul de motive. Când refuză să îi aducă de la școală, copii ajung seara pe la șapte. Am luat legătura cu el și luni, în cinci decembrie mi-a spus că nu vine după elevi, iar când l-am întrebat de ce și mi-a închis telefonul în nas. I-a scos de la școală și i-a lăsat o distanță de 4-5 kilometri de casa” declară Viorel Bus, un alt părinte din Bușești.

petru-prigoana-primar

Primarul și directoarea școlii:” Nu există probleme!”

Contactat de Gazeta de Cluj, primarul din Măguri Răcătau, Prigoană Petru susține că părinții mint și că nu există probleme cu transportul elevilor din Bușești la școala gimnazială. Dimpotrivă acesta este mândru că le-a ”făcut rost” de acea mașină și îi îndeamnă pe părinți să vină să discute cu el la primărie pentru că el nu a auzit nimic despre ”mofturile” șoferului Marcel.

„Doamnă nu există așa ceva. Nu există probleme. Eu am cumpărat acea mașină pentru ca acei copii să poată fi transportați la școală. Șoferul îi duce și îi aduce în fiecare dimineață. Dacă au ceva reclamații să vorbească cu mine oamenii nu să dea la presă tot felul de informații” declară primarul Prigoană.

De asemenea, și directarea Mărioara Safta s-a arătat surprinsă când am contactat-o telefonic pentru a o întreba dacă știe că după orele de curs, elevii din școala gimnazială parcurg ore întregi spre casele lor din Bunești.

„Nu am auzit nimic despre asta. Poate mai sunt dăți în care șoferul mai are câte o problemă și nu vine după ei, dar mie personal nu mi s-a plâns nimeni. Am vorbit cu primarul și mi-a spus acum că doar o singură dată a lipsit șoferul când a trebuit să transporte niște cadre didactice la oraș pentru niște formalități. Să știți că am întrebat prin clase și copii au supus că nu sunt probleme. Dimpotrivă, când nu vine șoferul, ei sunt anunțați” susține directoarea școlii.

Lucru foarte adevărat. Conform spuselor părinților, Marcel ori îi sună pe micuți pentru a le spune că nu îi va transporta la școală, ori îi anunță în ultima cursă că în următoarea zi, dacă ninge, dacă plouă sau dacă are alte probleme, n-au decât să meargă pe jos.

 

Amenințări de la primar după investigația subiectului

Aparent, unii părinți ne-au rugat să nu le publicăm declarațiile de frica edilului. La scurt timp după ce Gazeta de Cluj a început să chestioneze oamenii implicați în această poveste, primarul a început și el, la rândul său să dea telefoane pentru a afla cine a îndrăznit să vorbească cu presa.

Pe una dintre mămici a amenințat-o că dacă vor mai fi discuții de acest gen și pe marginea acestui subiect, va scoate din circuit autovehiculul respectiv.

Îi reamintim edilului că deși salutăm gestul său de a cumpăra acea mașină pentru a-i transporta pe elevi, autovehiculul nu este achiziționat din banii proprii, ci din bugetul local al comunei, care este constituit din taxe și impozite plătite de cei care l-au votat sau nu pe funcția ce în prezent o ocupă. De asemenea această practică, este încadrată conform legii, ca șantaj și se pedepsește cu închisoare de la doi la șapte ani.

9 COMENTARII

  1. Niste gazetari de doi lei, care se fac ,,voinici”publicand o stire falsa. I-as ruga sa vina cu o solutie mai buna ca cea gasita de consilierii locali. Vai si amar de ea ,,gazeta”! Este foarte simplu de vorbit. L-as pune pe un ,,viteaz” de la aceasta gazeta la volanul acestei masini si l-as trimite sa faca o cursa pe acest traseu, mai ales cand ninge. S-al vad atunci de ce-i capabil. Trebuie sa specific faptul ca masina respectiva transporta elevi nu bolovani. Ce ,,STIRE TARE”!

    • Bai, Ioane. Tu pari a fi prea familiarizat cu starea masinii respective si a drumului. Pai chiar as indrazni sa cred ca de fapt te cheama Marcel si ai fost angajat sa conduci o masina, pe care nu esti dispus sa o conduci. Iar acum te dai lovit si arunci vina pe martorii greselii tale. Hehe, daca ar fi asa, ce amuzant ar fi.

  2. Bravo părinți, bravo gazeta, sunteți de minune, după ce acel șofer risca enorm pentru a duce acei copii la scoala in condiții bune , acum băgati si pe primar in pușcărie pentru ca si-a dat interesul sa facă tot posibilul pentru acei copii. RUȘINE !!!

    • Usor de comentat si de dat cu pareri,dar daca ați sta si voi in varf de munte cum stau acei copii si sa va mearga pe jos atata drum ,voi ce ați face,ați zice tot asa.Santem in 2016 si traim tot ca si cum traiu bunici nostri.Tot ie posibil in ziua de azi daca ie buna voința.

  3. Un primar care isi ‘respecta’ familile care l-au ales.Un sofer care are puterea in ‘mana’ si decide pana unde merge masina. Din cauza acestor oameni copiii nostri nu au acces la invatamant,la toate posibilitatile care le ofera societatea,si ne miram de ce suntem priviti asa cum suntem priviti in strainatate! Ar trebui sa va fie rusine D-le Primar pentru ca va folositi pozitia sa intimidati niste cetateni de buna credinta.Iar tu Marcele…lasa-te de condus daca nu esti in stare sa iti faci treaba pana la capat.

    • Da,asai,dar toata lumea a sarit in cap la acei parinți care au indraznit sa isi spuna problemele referitoare la a cei copii si ca au indraznit sa vorbeasca despre primar si despre soferul de pe acea masina.

  4. Un exemplu graitor.In Satul Maguri sa investit intr-o canalizare sume enorme,rezultatul din proiectare nefunctionala,deoarece pompele de pompare a deseului menajer nu pot functiona findca in sifoanele formate de conducta principala,noroiul depus datorita precipitatiilor sa pietrificat,o asemenea instalatie de canalizare are posibilitatea de a functiona doar daca in acea instalatie nu intra ape pluviale cu impuritatile facute de acestea >REZULTATUL ACESTEI INSTALATT,sau distrus cateva fantani de la care localnici se aprovizionau cu apa in caz de incendiu .SI culmea in acesta comuna daca mergi cu o problema la organele comunale ,primarie,medic,politie si cumva te apuca KK-atul esti obligat sa fugi intre copaci sau sa ceri voie satenilor,altfel te KK-aci pe tine,nu era posibilitate pt o tualeta publica cu fosa ecologica?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.