Parking Mărăşti “vizitează” tribunalul
Falimentul este aproape Chertes nu mai are bani
Chiar şi aşa, este posibil ca Mircea Chertes că “cadă în picioare”

Parkingul din Piaţa Mărăşti, patronat de controversatul lider liberal Mircea Chertes este în pericol să intre în faliment. Pe rolul Tribunalului Comercial Cluj se află un proces în care administratorul societăţii SC Parking Mărăşti SRL solicită deschiderea procedurii de reorganizare judiciară a societăţii şi demararea procedurii de insolvenţă prin faptul ca nu s-a reuşit închirierea spaţiilor din imobil, iar încasările nu acoperă obligaţiile de plată a societăţii. Astfel, SC Parking Mărăşti SRL are datorii uriaşe către bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale, către asociaţi, primărie şi banca care a acordat creditul pentru realizarea obiectivului de investiţii. În cel mai rău caz, SC Parking Mărăşti ar putea intra în procedură de faliment, activele societăţii urmând să se împartă între creditori.

Faliment!

Societate controlată de controversatul lider liberal, Mircea Chertes, fost consilier a premierului Călin Popescu Tăriceanu, a fost, încă de la începutul existenţei sale în mijlocul mai multor scandaluri. Astfel, societatea care a realizat parkingul era înfiinţată cu doar câteva luni înainte de a participa la licitaţie. Mai mult, respectiva societate avea capitalul social minim şi nu a mai avut activitate. De asemenea, compania a finalizat cu o întârziere de un an realizarea construcţiei, obţinând derogări din partea municipalităţii pentru a finaliza lucrarea. Mai mult, chiar dacă lucrările au fost finalizate, profitul a întârziat să apară. Spaţiile comerciale nu au fost închiriate numai în proporţie de 40 %, iar cetăţenii au “evitat” să staţioneze în parking. În aceste condiţii dezastrul era aproape. În momentul de faţă, administratorul companiei, Flaviu Chertes, fiul lui Mircea Chertes, a depus la Tibunalul Comercial Cluj o cerere prin care cere reorganizarea judiciară a societăţii pe motiv că societatea nu-şi mai poate permite să plătească ratele restante, contribuţiile la bugetul de stat sau cele aferente contractului de parteneriat dintre SC Parking Mărăşti şi Primăria municipiului Cluj-Napoca. În total aproape 700.000 de euro. Administratorul SC Parking Mărăşti a prezentat în cererea adresată Tribunalului Comercial Cluj că din cei 4000 mp disponibili pentru închiriere, au fost închiriaţi doar 1600, chiria rezultată fiind insuficientă pentru a plăti datoriile. Mai mult, acesta a afirmat că nu mai deţine bani pentru a plăti restanţele către bugetul de stat, către bugetul local sau către ceilalţi creditori.

700.000 euro datorie

Firma are datorii către mai multe societăţi şi companii, însumate depăşind suma de 700.000 de euro. Astfel, în fiecare lună societatea lui Chertes trebuie să vireze în conturile Băncii Italo-Romena 40.000 euro, rată care nu a mai fost plătită de câteva luni. În aceste condiţii, în momentul de faţă, societatea condusă de familia Chertes are datorii către bancă de aproape 200.000 euro, din care aproape jumătate reprezintă dobânzi şi penalizări. De asemenea, SC Parking Mărăşti mai are datorii şi către bugetul local, bani care trebuie plătiţi pentru impozitul pentru clădiri, taxele pentru teren şi majorările şi penalizările aferente întârzierii plăţii. Astfel, totalul datoriilor către bugetul local se rdică la aproape 70.000 lei. Şi Administraţia Financiară trebuie să recupereze peste 8000 de lei, bani reprezentând împozitele către bugetul asigurărilor sociale şi alte obligaţii de plată către bugetul de stat. De asemenea, SC Parking Mărăşti trebuie să plătească şi o serie de firme care au prestat servicii către societate, datoriile ajungând la aproape 360.000 lei. Totuşi, cele mai mari sume de bani trebuie plătite asociaţilor de la SC Parking Mărăşti. Astfel, SC Parking Mărăşti este datoare lui Mircea Chertes cu peste 800.000 lei, lui Tripon Teofil cu 220.000 lei şi lui Pocol Costică cu 37.000. De asemenea, Simona Ionescu trebuie să recupereze de la Parking Mărăşti peste 209.000 lei în timp ce în conturile SC Center Star SRL administratorii parkingului trebuie să vireze mai bine de 410.000 lei. Făcând un calcul simplu, la cursul actual al monedei unice europene, datoriile societăţii se ridică la peste 700.000 euro. Asta în condiţiile în care în conturile Parking Mărăşti întră lunar aproximativ 30.000 euro. Astfel, în momentul de faţă administratorul societăţii a reuşit să închirieze subsolul parkingului societăţii “Revital Games” contra sumei de 13.000 de euro. De asemenea, o altă parte din spaţiu a fost închiriat farmaciei “Remedium” cu 55 euro/mp pe o perioada de 5 ani. Societatea “Oncos” a luat, de asemenea, un alt spaţiu în chirie contra sumei de 10.000 euro, în timp ce compania “Nokia” a închiriat 45 de locuri de parcare contra sumei de 3.000 de euro lunar. Pe lânga aceste contracte, Parking Marăşti a mai reusit sa vândă spaţii publicitare în valoare de 2.750 euro lunar.

Acţionari cu scandal

Din acţionariatul societăţii fac parte Mircea Chertes care deţine 49% din acţiuni, SC Center Star SRL care deţine 26%, Simona Ionescu, 10 %, Tripon Teodfil 12,5 % şi Costică Pocol 2,5%. Acţionarii societăţii au fost implicaţi de mai multe ori în scandaluri care au ţinut prima pagină a ziarelor. Astfel, acţionarul principal al societăţii, Mircea Chertes, fost consilier al premierului Călin Popescu Tăriceanu şi fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare a fost acuzat că ar fi obţinut contractul pentru realizarea parkingului fără a fi respectat condiţiile legale. Mai departe, Costică Pocol, de asemenea şi patron al societăţii Center Star, firmă acţionară la Parking Mărăşti a realizat şi construcţia “lipită” de Parking Mărăşti. Respectiva clădire a intrat în vizorul fostului primar Emil Boc, acesta dispunând oprirea lucrărilor la “bazarul” din Piaţa Mărăşti. Mai mult decât atât, Emil Boc a înaintat o plângere penală împotriva lui Pocol pentru nerespectarea legislaţiei în materie de disciplină în construcţii.  

În limbaj juridic, iniţierea procedurii de insolvenţă reprezintă situaţia în care “patrimoniului debitorului se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile”. Adică în situaţia în care pentru o societate se iniţiază procedura de insolvenţă, judecătorul numeşte un administrator sindic care verifică dacă există posibilitatea ca respectiva companie să se redreseze financiar, în caz contrar declară falimentul, activele  societăţii urmând a fi împărţite creditorilor. În acest caz, dacă la  SC Parking Mărăşti se va declara falimentul, se va stabili o ordine a creditorilor care vor obţine, în urma vânzării spaţiilor, banii datoraţi. Chiar şi aşa, Mircea Chertes nu va “ieşi în pierdere”. În condiţiile în care acesta deţine 49% din acţiunile firmei şi are de recuperat o sumă “frumuşică”, este probabil ca acesta să fie printre primii care vor obţine banii “înapoi”.   

Reprezentanţii Primăriei municipiului Cluj-Napoca au afirmat că problemele financiare ale SC Parking Mărăşti SRL ţin exclusiv de administrarea societăţii. “Parkingul de pe Calea Dorobantilor f.n. este o investiţie privată. Construirea parkingului a fost obiectul unei licitaţii publice deschise, prin concesionarea pe o perioadă de 49 ani a terenului în suprafaţă de 1500 mp. situat în municipiul Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor f.n. Legat de problemele financiare ale firmei vă rugăm să vă adresaţi direct acesteia”. Menţionăm faptul că până la închiderea ediţiei, reporterii Gazetei nu au reuşit să i-a legătura cu vreun reprezentant al societăţii clujene.  

Stefan Trandafir

3 COMENTARII

  1. ia sa mai sugeti voi menta,ca si asa nu sint bani munciti de voi,s-au nu toti sint cinstiti ,asa ca eu unul ma bucur ca va titie si voua curu,voi cei care umblati numai dupa afaceri necurate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.